|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Directorii PSD, care s-au “îmbolnăvit” subit, vor fi daţi afară până marţi, 13 octombrie 

• Prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea, Romulus Bulacu, anunţă că

Directorii PSD, care s-au „îmbolnăvit” subit, vor fi daţi afară până marţi, 13 octombrie

Joi, 8 octombrie, prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea, Romulus Bulacu, a lăsat să se înţeleagă în mod oficial că până marţi, 13 octombrie (zi cu ghinion?), toţi directorii de instituţii deconcentrate din Vâlcea numiţi de PSD vor fi schimbaţi cu oameni profesionişti şi competenţi. „Cu câteva excepţii pe care le-am mai spus, până marţi se vor numi noii directori de instituţii deconcentrate, chiar dacă actualii directori PSD s-au «îmbolnăvit» subit şi şi-au luat concedii medicale. Probabil că schimbările vor viza şi conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, având în vedere condiţiile dubioase în care Nicolae Sărdărescu a câşigat şefia acestei instituţii”, a spus prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea, Romulus Bulacu.

Prezent la conferinţa de presă a PD-L Vâlcea, Gabriel Andreescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, a vorbit despre prevederile noii legi a pensiilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea săptămâna trecută. Potrivit noii legi, toate pensiile vor fi integrate într-un sistem public de pensii. Asta înseamnă că şi pensiile magistraţilor, bugetarilor, poliţiştilor şi foştilor parlamentari, adică toate categoriile de pensii speciale, vor fi integrate în acest sistem unic de pensii. Mai departe, directorul Casei de Pensii Vâlcea a explicat, în mare, ce prevede acest proiect de act normativ.

În primul rând este vorba de creşterea vârstei de pensionare. Conform Legii 18/2000, până în anul 2014, vârsta de pensionare va ajunge la 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei. În urma noului proiect de lege, această vârstă de pensionare va creşte gradual până în anul 2030, cu trei luni la an numai pentru femei, în aşa fel încât în anul 2030 să ajungă atât bărbaţii, cât şi femeile la vârsta de 65 de ani pentru pensionare. În prezent, în octombrie, vârsta de pensionare este de 58 de ani şi 8 luni pentru femei şi 63 de ani şi 8 luni pentru bărbaţi.

Stagiul complet de cotizare, adică vechimea în muncă, este de 27 de ani şi patru luni pentru femei şi 32 de ani şi patru luni pentru bărbaţi. În 2030 va ajunge vechimea în muncă la 35 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Directorul Gabriel Andreescu a vorbit în continuare despre cadrele militare şi funcţionarii publici cu statut special în domeniul Apărării Naţionale. Astfel am aflat că aceştia se pensionează în prezent la vârsta de 55 de ani, atât femeile, cât şi bărbaţii. Noua lege prevede creşterea din anul 2010 a vârstei de pensionare a categoriilor menţionate mai sus de la 55 de ani la 60 de ani până în anul 2025. De asemenea, acest proiect de lege prevede creşterea graduală a stadiului complet de cotizare necesar obţinerii unei pensii pentru limită de vârstă. (P.C.)

Leave a Response