Mircea Geoană a minţit tinerii care s-au întors din străinătate

miercuri, 7 octombrie 2009

Ruşinică, domnule „catindat“!

Mircea Geoană a minţit tinerii care s-au întors din străinătate

La a treia lansare a candidaturii sale la prezidenţiale, liderul PSD a anunţat că şi-a respectat promisiunea: sute de tineri din România au primit cei 25.000 de euro promişi. Drept exemplu, Mircea Geoana a vorbit de familia Trică din Argeş, care a pus mâna pe câteva mii de euro. În realitate, familia Trică, cu care Geoană s-a pozat, susţine că nici liderul PSD şi nici PSD nu i-a ajutat cu nimic. Cei 25.000 de euro sunt bani europeni, anunţaţi de UE încă din februarie 2008, mult înainte ca Geonă să ii promită şi el tinerilor români plecaţi în Spania şi Italia.

Un oficial al Ministerului Agriculturii a mai explicat pentru HotNews.ro că suma se plăteşte în tot spaţiul UE.

Vineri, 2 octombrie. Mircea Geoană îşi lansează iarăşi candidatura şi le povesteşte membrilor PSD adunaţi la Romaero cum a reuşit să îşi îndeplinească promisiunea de a da 25.000 de euro tinerilor români care se întorc în ţară: 

"Liliana şi Robert Trică din Argeş au primit cei 25.000 de euro de care vă spuneam acum un an şi de care multă lumea spunea: iată, Geoană povesteşte vrute şi nevrute. Încă 17.000 de familii vor putea să primească aceşti bani. Sper ca şi băieţaşul lor, Radu, de cinci ani, care se suia şi cobora de pe combină, probabil din cauza camerelor de filmat, şi Radu va creşte şi va duce mai departe lucrul bun început de părinţii săi. În România lui Mircea Geoană, din agricultură trebuie să te îmbogăţeşti, nu să sărăceşti. Acesta este proiectul nostru".

Povestea familiei Trică. Versiunea reală

Familia Trică are însă o versiune uşor diferită de cea prezentată de Mircea Geoană. Seniorul familiei, Iulian Trică, a explicat pentru HotNews.ro cum au accesat copiii săi banii. 

"Am aflat că se dau nişte bani europeni, adică copiii au aflat. Am mers să ne interesăm la Direcţia Agricolă. Apoi am făcut proiectul, am adunat actele şi am depus dosarul. Am primit banii şi am cumpărată nişte utilaje", povesteşte el. Întrebat dacă vreun membru PSD l-a ajutat sau dacă partidul a avut vreo implicare în tot demersul obţinerii banilor, Iulian Trică ne-a răspuns: "Nici Mircea Geoană, nici PSD nu ne-au ajutat. Noi nu suntem cu politica. Nici eu, nici copiii mei nu suntem în partid.

N-am făcut decât să depunem actele şi să luăm banii", a explicat Iulian Trică. 

Liderul PSD, Mircea Geoană, a început încă de acum două săptămâni să se laude cu miile de euro primite de ţărani în baza aşa numitei măsuri 112, care nu are însă nici o legătură cu promisiunile sale de acum un an. Despre faptul că Geoană a ales, în urmă cu două săptămâni, ferma sa pentru câteva poze electorale, Iulian Trică spune că "probabil s-au gândit să facă un pic de publicitate".

Primarul Sevastian Pupăză Roşu admite că, indiferent de apartenenţa politică, atragerea de fonduri reprezintă una din atribuţiile primarului.

El recunoaşte că nici partidul, nici el nu are un merit deosebit. "Da să ştiţi că eu am pus la dispoziţie o sală unde lumea să se întâlnească cu consultanţii", a explicat în final primarul Sevastian Pupăză Roşu. 

Măsură 112, confiscată de PSD

După ce pe 17 septembrie Mircea Geoană a prezentat măsura 112 ca pe o realizare personală, în curtea familiei Trică, exemplul său a fost preluat de liderii PSD din ţară. În Prahova, Vrancea, Bihor sau Suceava, pesediştii au organizat conferinţe unde au adus câte un tânăr beneficiar al programului european. 

"Spre deosebire de Traian Băsescu, Mircea Geoană a arătat că ceea ce spune este adevărat.

A demonstrat că cei 25.000 euro pentru tinerii care se stabilesc la ţară sunt o realitate şi nu o promisiune de campanie", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Ioan Cheleme. În restul judeţelor, instituţii precum direcţiile agricole judeţene, primarii sau consilii judeţene conduse de pesedişti au prezentat bilanţul implementării măsurii 112, fiecare menţionând că este reuşita lui Mircea Geoană sau a PSD. 

După ce luni 21 septembrie şi-a lăudat şeful de partid pentru că şi-a ţinut promisiunea şi a dat cei 25.000 de euro pentru tineri, purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Ioan Chelemen şi-a schimbat părerea. "Sigur că poate fi şi o reuşită a lui Mircea Geoană. Marele lui merit e că a popularizat măsura", a explicat Ioan Cheleme de la Bihor. 

Istoria banilor promişi de Mircea Geoană

•    În 2008 Mircea Geoană promitea câte 20.000 de euro fiecărui tânăr care se întoarce din străinătate în România: "Dacă vine cineva acasă în guvernarea noastră, 20.000 de euro bani cash de instalare acasă şi 60% din împrumutul la bancă pentru începutul unei afaceri subvenţionat de către noi", a fost promisiunea făcută de către Geoană pe 21 septembrie tinerilor români din Spania şi Italia. Banii erau promişi tinerilor fără alte condiţii.

•    Între timp, bani cash şi subvenţia de la stat au suferit mici modificări. Nu mai e vorba de subvenţie de la stat şi nici de bani cash, ci de bani europeni şi un program subvenţionat dintr-un fond al Uniunii Europene.

•    În ianuarie 2009, Mircea Geoană îşi nuanţa  promisiunea. "Nu spune nimeni că vii acasă în România şi îţi dă statul român 25.000 de euro doar pentru că te-ai întors acasă. Europa împreună cu statul român încurajează repatrierea în activităţi economice rurale a tinerilor care au plecat şi care au un interes să pună mâna pe muncă ", a declarat Geoană, după ce un tânăr român întors din străinătate i-a cerut cei 20.000 de euro primă de instalare promişi în campanie.

•    În cadrul emisiunii Discuţia de luni realizată de HotNews.ro şi RFI, şi fostul ministrul al agriculturii, Ilie Sârbu, a încercat să lipească programul european de candidatul Mircea Geoană.

•    "Măsura a fost comentată când dl Geoană a spus că vă dăm 25.000 de euro dacă veniţi în ţară. A fost interpretat că se adresează tuturor. Am şi arătat în Argeş unde am adus 20 şi ceva de beneficiari. Sunt 661 de proiecte adică 13 milioane de euro. S-au încasat 9 milioane de euro. Aceştia sunt tineri beneficiari pe care i-am arătat la televizor. Din 661 de proiecte sunt 496 proiecte contractate şi banii plătiţi. Au spus oamenii la televizor", a declarat Sârbu. Întrebat câţi dintre beneficiari sunt români întorşi din Italia, acesta a menţionat că sunt trei tineri care s-au întors şi au aplicat la acest program.

În realitate cei 25.000 de euro subvenţie pentru tineri pentru care preşedintele PSD îşi aroga meritele sunt bani europeni proveniţi din bugetul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. 

Măsura 112, prin care tinerii fermieri pot accesa între 10.000 şi 25.000 de euro, reprezintă o componentă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală - Axa prioritară 1 - „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”.

Adică un program impus de Uniunea Europeană, cu fonduri europene. 

Cine poate beneficia de aceşti bani

Tot Mircea Geoană şi tot în curtea familiei Trică a lansat şi un slogan de campanie prin care invita din nou tinerii să se întoarcă în ţara şi să beneficieze de cei 25.000 de euro. "Decât să fii şomer în Italia şi în Spania, mai bine fermier la tine acasă", a decretat Geoană. 

Cine poate beneficia, conform programului UE, de cei 25.000 de euro. Iată cele mai importante cerinţe pentru tinerii care doresc să acceseze banii europeni:

•    Este membru al unei familii de fermier

•    A lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei) cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu

•    Deţine sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare

•    Deţine o fermă

Dacă eşti muncitor pe santier în Spania, aştepţi un an pentru bani

Specialiştii au explicat pentru HotNews.ro că, tinerii plecaţi din ţară sau cei din ţară care nu pot dovedi că au muncit în domeniul argicol în ultimele 12 luni, sunt excluşi din start din acest program. Astfel că, dacă de exemplu eşti tânăr plecat în Italia şi lucrezi în construcţii, nu poţi beneficia de cei 25.000 de euro. 

"Dacă un tânăr plecat în afara ţării nu poate demonstra că a prestat activităţi agricole, atunci singura soluţie este să aştepte un an în care să lucreze în domeniu şi abia atunci poate accesa aceşti bani", a declarat Liliana Vasile, director general al Direcţiei de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii.



Pe de altă parte nici PSD, nici Mircea Geoană, nici măcar Guvernul nu poate să îşi aroge meritul aplicării acestei măsuri. Reprezentantul Ministerului Agriculturii, Liliana Vasile, a explicat că măsura este implementată în toate ţările membre UE. "Singurele diferenţe sunt legate de nivelul de finanţare. Plafonul maxim admis este de 55.000 de euro. În rest, măsura este implementată în toate ţările UE", a declarat reprezentantul ministerului.



Cei 25.000 de euro au fost prevăzuţi în reglementările naţionale înainte ca Mircea Geoană să promită în campania din 2008. Măsura 112 a fost cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală încă din februarie 2008. Or, liderul PSD a promis prima dată bani tinerilor în septembrie 2008. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au menţionat că au existat măsuri de stimulare a tinerilor fermieri care se întorc la ţară încă din 2007.

Sursa: www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe