Mircia Gutău îşi respectă cuvântul: OAMENI COMPETENŢI îN TOATE INSTITUŢIILE PUBLICE!

duminică, 4 octombrie 2009

Schimbările în instituţii au început cu Prefectura

Mircia Gutău îşi respectă cuvântul: OAMENI COMPETENŢI ÎN TOATE INSTITUŢIILE PUBLICE!

După ce coaliţia guvernamentală PSD - PD-L a fost ruptă, singurii directori menţionuţi în funcţie de Mircia Gutău, preşedintele PD-L Vâlcea, sunt:  Gheorghe Gogârnoiu, directorul Finanţelor Publice din Vâlcea, Gabriel Andreescu, directorul Casei de Pensii şi Lăcrămioara Bălan, director la Direcţia pentru Protecţie a Muncii. Anunţul a fost făcut de preşedintele democrat-liberalilor vâlceni, Mircia Gutău, care i-a caracterizat pe cei trei ca fiind profesionişti desăvârşiţi şi oameni neimplicaţi în lupta politică din teritoriu. În rest, se pregăteşte „debarcarea” tuturor directorilor PSD.
Ungureanu a fost „uns” prefect, iar subprefect va fi Marius Burlănescu, director la Hervil SA

Petre Ungureanu a fost „uns“ prefect, sâmbătă dimineaţa, de ministrul Radu Berceanu, avocatul rotit deja prin patru partide văzându-şi, cu această ocazie, visul împlinit. De la ceremonia de învestitură a acestuia, de sâmbătă, a lipsit fostul prefect, Remus Grigorescu. Referitor la absenţa fostului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Mircia Gutău a spus: „Mi-aş fi dorit ca acest schimb să se producă cu predarea ştafetei. E vorba de eleganţă, dar se pare că, la foştii noştri colegi de coaliţie, această eleganţă lipseşte.

Acest schimb este unul care demonstrează că, în democraţie, indiferent pe ce poziţie te afli, trebuie să îţi păstrezi demnitatea”, a spus Mircia Gutău. Remus Grigorescu a părăsit instituţia cu capul sus, susţinând că este împăcat că şi-a făcut treaba până acum în mod onest şi civilizat. „Eu ştiu că am făcut tot ce am putut pentru binele cetăţeanului şi nu am făcut nimic în interesul propriu. Ştiam că această funcţie nu este pentru totdeauna, de aceea îi urez mult succes noului prefect”, a spus Remus Grigorescu.

Sâmbătă, la ora 14.00, reprezentanţii Guvernului s-au reunit în şedinţă, pentru a decide demiterea subprefecţilor susţinuţi de PSD. Al doilea subprefect de Vâlcea va fi un tânăr de 31 de ani Marius Burlănescu, agreat de PD-L, care până în prezent a ocupat funcţia de director general al SC HERVIL SA. Burlănescu este născut în data de 12.08.1978, căsătorit, a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti, secţia TCM.
Noii directori - specialişti pentru fiecare domeniu

La nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea nici Mircia Gutău şi nici liderul PSD, Ion Cîlea, nu au vorbit despre o rupere oficială a protocolului. Mircia Gutău se pregăteşte acum să zboare toţi pesediştii din instituţii. „Vor trebui trimişi acasă şi va fi prima oară când voi pune oameni specialişti pentru fiecare domeniu”, a declarat preşedintele interimar al PD-L Vâlcea, care este hotărât să nu piardă mai mult de o zi cu directorii roşii.

În cadrul unei întâlniri cu cetăţenii în localitatea Mihăeşti, preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a făcut cunoscută şi lista preliminară cu noii directori: Gabriela Ene – inspector şef la Inspectoratul Şcolar Vâlcea (pesedista Camelia Coroiu şi-a făcut deja bagajele şi se va întoarce la Drăgăşani); Gheorghe Dumitraşcu – un specialist incontestabil în domeniu, director la Oficiul de Cadastru şi Geodezie (directorul habarnist Nicu Spiridon se întoarce la vechea iubire – berea); Rodica Mărginean – Casa de Asigurără de Sănătate (tânărul şi „neliniştitul“ Costi Rădulescu îşi va relua activitatea în domeniul construcţiilor de mansarde); Filip Teodosie – consilier local Pd-L, director la Hidroserv (pesedistul Ştefan Prală se va întoarce la vechea pasiune...vânătoarea);

Agenţia de Mediu – Narcisa Urea („ocnaşul“ Gheorghe Radu se întoarce la saramura lui). De asemenea, vor mai fi făcute schimbări şi la nivelul conducerii Direcţiei Apelor Olt, unde cele mai mari şanse le are Dorin Dobrişan, care a demonstrat că este un manager excelent în toate instituţiile, pe care le-a condus până în acest moment. Tiberiu Berbece, comisarul şef de la Garda de Mediu, îşi va lua adio de la funcţie şi va trece, probabil, pe o funcţie de execuţie în interiorul instituţiei, aici postul ii va reveni lui Dan Fiera, actual consilier judetean PD-L. Nici Direcţia Judeţeană de Statistică nu va scăpa de valul schimbărilor, iar tânărul pesedist înflăcărat Cosmin Ghiţă va fi înlocuit cu un specialist susţinut de PD-L, Emilian Lazar.

Vor mai fi operate schimbări şi la următoarele instituţii: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea – director în funcţie: Cristiana Barbu PSD va fi inlocuita cu Tudor Stefoane; Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea – Alexandru Oproaica PSD va fi inlocuit cu Aurel Simion; Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor – Laura Dinţoi isi va pastra functia, la Directia pentru Cultura va reveni istoricul Florin Epure. De asemenea, consilierul municipal Alina Târlea va fi directorul Hotelului Livadia Olăneşti (care apartine Casei Nationale de Pensii). Exista zvonuri ca si la Hidroelectrica, directorul Ion Sima va fi schimbat cu Marian Diaconescu.
(A.V., T.P.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe