|luni, octombrie 15, 2018
  • Follow Us!

Pentru ieşirea din impas, judeţul Vâlcea are nevoie urgentă de 65 milioane euro 

• Preşedintele Ion Cîlea recunoaşte că

Pentru ieşirea din impas, judeţul Vâlcea are nevoie urgentă de 65 milioane euro

Zilele trecute, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a transmis un nou memoriu primului ministru, Emil Boc, şi în care se menţionează faptul că judeţul Vâlcea se confruntă cu o acută criză de fonduri, determinată în special de neasigurarea surselor de echilibrare de la bugetul de stat. Veniturile proprii încasate de la agenţii economici sunt foarte reduse din cauza crizei financiare şi că acestea nu acoperă necesităţile stringente pentru funcţionarea în condiţii normale a activităţii autorităţilor publice locale.

„Lipsa fondurilor periclitează realizarea unor importante acţiuni programate pentru acest an, printre care: acordarea produselor lactate şi de panificaţie în şcoli şi grădiniţe în conformitate cu prevederile OUG nr. 96/2002; refacerea de drumuri şi poduri grav afectate de inundaţii, alunecări de teren şi alte calamităţi naturale; imposibilitatea asigurării drepturilor acordate persoanelor îndreptăţite să primească ajutor social;

criza acută de fonduri pentru cofinanţarea de către autorităţile publice locale pentru realizarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă, precum şi a altor documentaţii pentru programele europene etc. Am adus la cunoştinţa primului minstru că, pentru ieşirea din impas, judeţul Vâlcea are strictă nevoie de o alocare de fonduri prin repartizare de la bugetul de stat în valoare totală de circa 270 milioane lei (65 milioane euro). Până la această dată nu am primit răspuns din partea şefului Executivului”, mai precizează preşedintele Ion Cîlea.

Tot în ultima lună, preşedintele Ion Cîlea a făcut patru deplasări la Guvernul României, în vederea obţinerii sprijinului necesar pentru scoaterea din criză a unităţilor medico-sanitare din judeţ: „Deoarece fondurile alocate, în două tranşe de 80.000 lei şi, respectiv, 350.000 lei, de Consiliul Judeţean, din bugetul propriu n-au fost în măsură să acopere cheltuielile materiale şi pentru reparaţii la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Râmnicu Vâlcea, am solicitat ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, alocarea sumei de 1 milion lei pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii şi, respectiv, pentru procurarea şi montarea a două ascensoare.

Pentru asigurarea unor servicii de asistenţă medicală de calitate, cu efecte benefice asupra reducerii zilelor de spitalizare, am solicitat Ministerului Sănătăţii 1,16 milioane lei în vederea procurării unui aparat de rezonanţă magnetică şi a unei truse de chirurgie laparoscopică. De asemenea, am solicitat fonduri în valoare de 7.633.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru achiziţionarea clădirii în care funcţionează Clinica Balneofizioterapeutică şi de Recuperare Călimăneşti, scop în care am iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, m-a asigurat că va analiza fiecare problemă şi că, în funcţie de priorităţi, va găsi o rezolvare cât mai favorabilă”. (P.C.)

Leave a Response