|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

Secretarul de stat Fifor din cadrul MAI a felicitat conducerea SC Olăneşti Riviera SA 

Cu prilejul vizitei la izvoarele de la Olăneşti,

Secretarul de stat Fifor din cadrul MAI a felicitat conducerea SC Olăneşti Riviera SA

În data de 22.05. sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea a fost vizitat de domnul Mihai Viorel Fifor, secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Pe parcursul vizitei, secretarul de stat a fost însoţit de către prefectul judeţului, Remus Grigorescu şi i-au fost prezentate: sediul unităţii, principalele elemente generatoare de risc la nivelul judeţului, raioanele de intervenţie, tehnica existentă în dotarea pompierilor militari, o sinteză a principalilor indicatori privind situaţia operativă a inspectoratului din ultimii ani, perspectiva optimizării timpilor de intervenţie prin înfiinţarea unei noi subunităţi în localitatea Măciuca precum şi necesitatea achiziţionării anumitor tipuri de autospeciale pentru a putea înlesni accesul forţelor de intervenţie în zone cu teren accidentat.

De asemenea, secretarul de stat din cadrul MAI s-a deplasat la Olăneşti pentru a verifica în teren unele sesizări referitoare la gestionarea izvoarelor cu apă terapeutică. Mihai Viorel Fifor s-a declarat foarte mulţumit de ceea ce a constatat cu ocazia vizitei în teren, adresând chiar felicitări conducerii SC Olăneşti Riviera SA, concesionarul izvoarelor minerale de la Olăneşti.

Vâlcea e, de departe, pe primul loc la proiecte…”


Vineri, după o scurtă vizită prin judeţ, la Sala ,,Mircea cel Bătrân” a Consiliului Judeţean Vâlcea, Mihai Viorel Fifor, ministru secretar de stat în MAI, a fost prezent la întâlnirea cu primarii şi şefii de intituţii din judeţ. Au participat prefectul Remus Grigorescu şi subprefectul Ioan Filip, toată conducerea CJ, adică preşedintele Ion Cîlea şi vicepreşedinţii Dumitru Persu şi Romulus Bulacu, precum şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu. Întâlnirea s-a desfăşurat sub auspiciile sărbătoririi a 145 de ani de administraţie locală (1864-2009).

După un scurt istoric, prefectul a trecut la subiecte arzătoare

Prefectul Remus Grigorescu a avut cuvântul de început. După un scurt istoric al administraţiilor locale, acesta a expus problemele cu care se confruntă Instituţia Prefectului. Şi nu au fost puţine. A vorbit despre proiecte, despre situaţiile încurcate ale aplicării legilor fondului funciar, despre anumite nereguli constatate la unele dintre consiliile locale. Dar cel mai important lucru relevat de prefect a fost legat de situaţiile de urgenţă. În prezent, există 38.720 de hectare afectate de eroziuni şi alunecări de teren, ceea ce face ca Vâlcea să se situeze pe primul loc la nivel de ţară privind aceste genuri de calamităţi naturale, menţionând comuna Mateeşti, unde este nevoie de 4,7 milioane lei pentru devierea cursului pârâului Tărâia. Pe pozitiv, Remus Grigorescu a menţionat că, potrivit Legii 15/2003, Primăria Buneşti este singura din judeţ care a iniţiat o serie de acţiuni în ceea ce priveşte locuinţele pentru tineri.

Din cauza avalanşei de probleme, Ion Cîlea spune că, uneori, se gândeşte să-şi dea demisia

Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că ministrul secretar de stat Mihai Viorel Fifor nu se află întâmplător la Vâlcea, deoarece cunoaşte foarte bine problemele din judeţ, implicându-se în rezolvarea acestora. Prin intermediul demnitarului, Ion Cîlea a solicitat sprijinul ministerului de resort, dar şi al premierului. „Avem 49 de proiecte în curs de implementare. Dar suma pentru cofinanţare este astronomică – 1296 miliarde lei vechi. Solicit să se facă toate calculele precise pentru fiecare judeţ şi demersurile ca aceşti bani să-i primim din fonduri de la Comisia Europeană. Uneori mă gândesc să-mi dau demisia… Am primit 230 miliarde lei, dintre care s-au dat 30 miliarde. 84 miliarde este suma necesară cofinanţării Centrului Expoziţional Seaca, iar 40 miliarde, pentru proiectul de la Drăgăşani… 22 de localităţi nu mai dispun de resurse financiare pentru cheltuielile curente, salarii şi ajutoare sociale. Premierul trebuie să ştie că ne confruntăm cu o situaţie grea. La bugetul propriu nu mai avem fonduri pentru programul „cornul şi laptele”. De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean a avut pe agendă 12 puncte legate de probleme arzătoare cu care se confruntă conducerea judeţului, deşi, conform statisticilor, Vâlcea se situează pe primul loc la programele de dezvoltare rurală pe măsura 3.2.2..

Criza poate băga primăriile în faliment

Ministrul secretar de stat Mihai Viorel Fifor, responsabil cu monitorizarea activităţii administrative din Oltenia a menţionat că prefectul Remus Grigorescu şi preşedintele Ion Cîlea sunt cei mai harnici şi neobosiţi şefi de instituţii din ţară, transmiţând la timp şi cu prisosinţă informări. Acesta a menţionat faptul că, în cursul acestei săptămâni, în Monitorul Oficial va fi publicată Hotărârea de Guvern cu sumele alocate pentru echilibrarea bugetelor locale. „ Suntem conştienţi că există primării care pot intra în colaps, pot intra în faliment chiar administraţiile locale. Cu 113 proiecte, Vâlcea e, de departe, pe primul loc în ţară. Vă promit că sumele pentru cofinanţare vor fi asigurate integral. Ne aşteptăm la o rectificare de buget pozitivă. Trebuie, urgent, deblocată situaţia la „cornul şi laptele”…” a spus Mihai Viorel Fifor. Acesta i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în golirea parţială, fără incidente, a lacului Vidra.

Primarii şi-au spus păsurile

După ce şi-a încheiat discursul, ministrul i-a invitat pe primari la dialog. Primul care şi-a spus păsul a fost Gheorghe Drăghici, primarul comunei Roeşti, decis să se judece cu reprezentanţii comisiilor care i-au depunctat proiectele. Şi-au mai spus doleanţele reprezentanţii administraţiilor locale din Ghioroiu, Stăneşti, Runcu, Prundeni, Stoileşti, Berbeşti, Mateeşti, Racoviţa. Probleme legate de infrastructură, de retrocedări, proiecte sociale, etc. O intervenţie inedită a venit din partea lui Ion Toma, primarul comunei Laloşu. Acesta s-a plâns că, pentru cei 3000 de localnici, nu are medic de patru luni, a mulţumit că a fost ajutat cu cimitirele, a adus vorba şi despre fântânile care ard. Dar cea mai mare problemă a primarului Toma este datoria de 11 miliarde către beneficiarul care a efectuat lucrările la şcoală, şi care nici măcar n-a pus termopane! Cu o situaţie ciudată se confruntă şi Marian Obogeanu, primarul de la Stoileşti, care plăteşte şi apa consumată de oltenii din Vitomireşti, deoarece staţia de apă e trecută la ambele localităţi.

Vizită la ISU şi la SC OLTCHIM SA

După întâlnirea cu primarii, în cabinetul prefectului a avut loc întâlnirea cu jurnaliştii. Parcă mai grea conferinţa de presă, dar ministrul Mihai Viorel Fifor a răspuns cu promptitudine şi a dat lămuriri fiecărei întrebări, insistând pe faptul că este foarte preocupat de monitorizarea descentralizării instituţiilor MAI. După conferinţa de presă, ministrul secretar de stat a făcut o vizită la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Râmnicu Vâlcea, după care, însoţit de prefectul Remus Grigorescu, de preşedintele Ion Cîlea şi de alte persoane responsabile din administraţia judeţului, a mers pe platforma chimică, unde a avut o întrevedere cu conducerea SC OLTCHIM SA.
Sursa: www.ramnic.ro Elena GOGIOMAN

Leave a Response