VILCART Călimăneşti, pe butuci

duminică, 17 mai 2009

VILCART Călimăneşti, pe butuci

Cartonul ondulat al pesedistului Tărăşenie a ajuns... la apă

• acum se vede marea „abilitate” de manager a lui Dumitru Tărăşenie, cel care în campania electorală a afişat o suficienţă şi o aroganţă care nu trebuiau să fie caracteristice unui politician aflat în căutare disperată de voturi • şi cu presa scrisă a dat-o în bară, după ce „inginerul de ziare” l-a băgat în găuri financiare cu două ziare locale

Dumitru Tărăşenie, fostul candidat la postul de deputat PSD în Colegiul Brezoi şi actualul director onorific al ziarului „Criterii politice”, se pare că a ajuns la fundul sacului. Finanţele Publice din Vâlcea vor să-i execute silit câteva active din proprietatea firmei VILCART Călimăneşti, pentru că omul de afaceri a „uitat” să plătească impozitele şi taxele la bugetul de stat. Valoarea totală a bunurilor scoase la licitaţie de Finanţele Publice se ridică la 5 miliarde lei vechi.

În timpul campaniei electorale din toamna anului trecut, consultantul politic Dan Pavel a ironizat conotaţia numelui Dumitru Tărăşenie spunând că „numele este un dezavantaj când nu ai nimic altceva să-i ataşezi. Fiecare nume are un destin. Depinde foarte mult şi de partea cărui partid candidezi. Dacă Tărăşenie sau Buboi ar fi puşi de Mazăre în Constanţa, ar fi aleşi”. Acum se vede marea abilitate de manager a lui Dumitru Tărăşenie, cel care în campania electorală a afişat o suficienţă şi o aroganţă care nu trebuiau să fie caracteristice unui politician aflat în căutare disperată de voturi.

Şi cu presa scrisă a dat-o în bară, după ce „inginerul de ziare” l-a băgat în găuri financiare cu două ziare locale. Luni, 18 mai, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea va organiza a doua etapă a licitaţiei pentru vânzarea unor imobile aparţinând societăţii VILCART Călimăneşti. Astfel, în această zi va avea loc licitaţia pentru valorificarea unor terenuri şi clădiri aparţinând omului de afaceri Dumitru Tărăşenie, în dosarul de executare nr. 197.

La licitaţie se vor vinde următoarele active: clădire sediu administrativ în suprafaţă de 400 mp; clădire grup social; clădire în suprafaţă de 74 mp compusă din secţie preparat săpun - spaţiu producţie; trei terenuri în suprafaţă totală de 4.500 mp pe care se află spaţii de producţie sau clădiri administrative. Fondată prin anul 1994, VILCART Călimăneşti ar fi trebuit să fie astăzi unul din principalii de carton ondulat din România, având în portofoliu numeroase tipuri de ambalaje din carton ondulat.

Pe un site prăfuit, Dumitru Tărăşenie anunţă că „Oferta VILCART cuprinde carton ondulat tip II la sul şi tip III sub formă de plăci format normal sau biguit, precum şi ambalaje din carton ondulat tip III, ondulat tip B cât şi microondulat tip E şi carton şi ambalaje din tip V, într-o gamă largă de structuri ale cartonului cât şi tipodimensiuni”. Jalnic! (N.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe