Doi foşti proprietari au câştigat în instanţă 6.226 mp din terenul VâLCEANA

duminică, 10 mai 2009

Doi foşti proprietari au câştigat în instanţă 6.226 mp din terenul VÂLCEANA

Curtea de Apel Piteşti a admis la mijlocul lunii trecute apelul înaintat de foştii proprietari ai unei suprafeţe de teren de 6.226 mp, din incinta fabricii Vâlceana SA. Astfel, în Dosarul 2879/90/2007, instanţa din Piteşti a schimbat sentinţa Tribunalului Vâlcea, în sensul că a admis contestaţia şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 23/25.05.2007, urmând a se restitui în natură contestatoarelor suprafaţa de 6.226 mp. Prin Hotărârea nr. 78/A a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă, Ioana Antonescu şi Gabriela Constantinescu sunt împroprietărite cu 6.226 mp de teren în buricul Râmnicului, pe platforma industrială de la SC Vâlceana SA. Fosta fabrică a fost reprezentată la proces de lichidatorul Evilex IPURL.

Anul trecut, judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis să admită cererea lichidatorului societăţii Vâlceana SA Râmnicu Vâlcea împotriva firmei deţinută de fostul acţionar majoritar la întreprinderii, Doru Mladin. Concret, în Dosarul 2761/90/2007 privind falimentul SC Vâlceana SA, instanţa de judecată a decis admiterea cererii depuse de Evilex IPURL Râmnicu Vâlcea – reprezentant legal al societăţii – şi a anulat transferul cu privire la suma de circa 150.000 lei.

În consecinţă, Tribunalul Vâlcea a obligat SC Oxalaga SRL Bucureşti (firma controlată de Doru Mladin) la restituirea sumei de circa 210.000 lei (sunt incluse dobânzile). În 2007, lichidatorul judiciar al SC Vâlceana SA - firma Evilex - a anunţat că întreprinderea se află în procedura falimentului prevăzută de Legea 64/1995, situaţie în care plata oricărui creditor se va efectua conform ordinii de preferinţă stabilită de această lege. După cum s-a mai consemnat, prin Încheierea de şedinţă nr. 118/25 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea SC Vâlceana SA.

Astfel că termenul limită de înregistrare la Tribunalul Vâlcea a creanţelor asupra SC Vâlceana SA a expirat, verificarea şi definitivarea acestora de către administratorul judiciar având loc în cursul anului 2008. Nici alte instituţii nu s-au lăsat mai prejos, Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea de pe lângă Tribunalul Vâlcea confirmând, printr-un certificat constatator, faptul că societatea Vâlceana SA, înmatriculată la ORC cu nr. J38/132/1991, se află în reorganizare judiciară, conform Sentinţei nr. 914/C/20 septembrie 2004. Prin această sentinţă, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, numindu-se totodată un administrator judiciar în firma Evilex IPURL. (Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe