Sparle si soparle

miercuri, 6 mai 2009

Sparle si soparle

• Mulţi agitatori s-au infiltrat miercuri la protestul din faţa Primăriei Olăneşti. Aceştia veniseră cu „lecţia” învăţată de acasă, astfel că au profitat de prezenţa unor oameni de bună credinţă pentru a crea impresia de nemulţumire generală faţă de concesionarul de drept al izvoarelor de apă.

• Redactorul şef de televiziune locală a început să facă anchete prin propria ogradă pentru a depista pe cel care a „răsuflat” în presă despre povestea lui de amor cu o fostă şefă a inspectoratului şcolar. În acest sens, a demarat anchete prin propria redacţie, îşi ţine subordonaţii în şedinţe interminabile, totul pentru a stoarce sursele „scurgerii de informaţii”.

• Din fosta unitate militară de la Vlădeşti se cară „materiale” cu camionul. Chiar dacă zona este părăsită, oamenii de bine continuă să-şi transporte cărămizi şi lemne din ceea ce a fost cândva Unitatea Militară Vlădeşti.

• Nicoale Pătru continuă să ne uimească: după ce a ieşit din PRM şi Partidul Conservator pe uşa din dos, vine acum şi spune că de fapt... a rămas membru şi preşedinte al PRM Vâlcea şi că totul a fost „cacealma”. Jalnică prestaţie politică şi morală!

• Primarul din Olăneşti, Gheorghe Ciucă, a angajat secretară în urma unui adevărat casting. Au contat: tinereţea, dimensiunile şi frumuseţea. A câştigat...cea mai bună!  

• Fostul director al Televiziunii VTV, actual realizator de emisiune la TV Vâlcea 1, s-a dat în spectacol miercuri la Olăneşti. A ţipat ca din gură de şarpe la fosta sa patroană, Maria Tudor. Justiţiarul de pe sticlă a uitat vremurile în care era mâna dreaptă a doamnei şi încasa bani grei de la aceeaşi Maria Tudor, despre care acum vorbeşte nu tocmai frumos. Dacă nu erau jandarmii, moderatorul TV i-ar fi aplicat chiar şi o corecţie fizică firavei doamne. Păi, e frumos? Nu avem nimic personal cu tânărul domn, dar nici nu putem să trecem cu vederea astfel de excese... nervoase.

• Mai mulţi chiriaşi care funcţionează în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea ne-au adus la cunoştinţă faptul că în mai multe rânduri i-au dat bani lui Constantin Pîrvu. Noi investigăm acum ce a făcut marele lider sindical cu sumele respective. Nu de alta, dar edificiul cu pricina mai are puţin şi se dărâmă datorită nepăsării administratorului său. Îi sugerăm primarului Mircia Gutău să-i aplice o amendă lui Constantin Pîrvu pentru imaginea jalnică a respectivei clădiri în peisajul urban.

• Solicităm Bibliotecii Judeţene Vâlcea să ne informeze în legătură cu criteriile, care au stat la baza alcătuirii listei cu ziariştii care participă la vizita de documentare la Parlamentul European, din această săptămână? Vizită finanţată de Uniunea Europeană şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

• Ghiţă Junior a fost confirmat la Bucureşti pentru funcţia de director la Direcţia Judeţeană de Statistică. Vom reveni cu amănunte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe