Revoltă împotriva medicilor de la Spitalul de Urgenţă Vâlcea

miercuri, 6 mai 2009

Pată pe obrazul sistemului sanitar judeţean

Revoltă împotriva medicilor de la Spitalul de Urgenţă Vâlcea

Nicu Trandafir

„Câţi oameni trebuie să moară la Spitalul de Urgenţă Vâlcea? Să facem ceva să oprim lista!“ acesta a fost sloganul sub care s-a desfăşurat conferinţa de presă organizată miercuri, 6 mai, la Hotelul Alutus de către rudelor pacienţilor decedaţi în condiţii suspecte la unitatea medicală vâlceană. La întâlnirea cu ziariştii au fost prezente rudele pacienţilor decedaţi la SU Vâlcea: Salomia Toltiş (65 ani), Florea Popescu (41 ani), Ana Deaconescu (65 ani), Ion Dorin Eriţă (46 ani), Popa (21 ani), Nicolae Simion (49 ani), Raul Daniel Drăguţ (26 ani), Luiza Ciurezean (20 de ani).

În toate cazurile, rudele pacienţilor decedaţi au acuzat cadrele medicale (14 medici vâlceni) de neglijenţă în serviciu şi de tratament medical inadecvat şi au cerut sancţionarea acestora sau chiar declanşarea urmăririi penale. Colegiul Medicilor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie au declanşat anchete care s-au terminat, însă, în coadă de peşte, medicii scăpând basma curată până acum. Cu lacrimi în ochi fiecare dintre cei prezenţi şi-a expus păsul, durerea.

Nepăsare şi neglijenţă

Ana Toltiş, fiica Salomiei Toltiş: „Nu am crezut că o să văd atâta nepăsare şi neglijenţă, am umblat cu mama pe la toate secţiile si nimeni din acest spital nu a vrut să o interneze. Dupa mai multe ore de asteptare pe holurile spitalului, medicul de la neurologie a internat-o in sfarsit. Ulterior, însă, starea de sanatate a mamei mele s-a inrautatit si a murit. Spitalul m-a trimis la medicul de familie sa obtin certificatul de constatare a decesului, medicul de famile ma trimitea la spital, asa ca am chemat politistul din comuna sa constate decesul, iar acestia au decis ca mama mea sa fie transportata la morga pentru autopsie“.

Salomia Toltiş nu a mai fost transportată la morga spitalului şi a ajuns acasă cu un taxi, într-o pătură, contrar unui ordin al ministrului Sănătăţii, care prevede ca transportul cadavrelor pe drumurile pubice se face cu aviz sanitar, in sicriu inchis etans. Cazul este cercetat de Colegiul Medicilor Vâlcea, iar IPJ Vâlcea a început cercetările împotriva medicului Tudor care a semnat biletul de externare, urmând ca dosarul să fie înaintat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

„Fratele meu a devenit îngrăşământ pentru flori“

Ana Edu, sora sergentului în rezervă Florea Popescu, care a murit pe 2 ianuarie 2008, într-o ambulanţă în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, a explicat că, în urma anchetei Colegiului Medicilor, dintre cei doi doctori implicaţi în caz, nici unul nu a fost găsit vinovat. Florea Popescu, de 41 de ani, a mers pe 2 ianuarie la SJU cu dureri în gât şi febră. În urma investigaţiilor, medicul de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), Marin Slabu, l-a diagnosticat cu laringită acută şi viroză respiratorie.

Acestuia i s-au administrat la UPU 15 fiole de miofilin în venă şi i s-a pus o perfuzie, după care a fost trimis cu o ambulanţă la Secţia ORL a Spitalului nr. 2 din Râmnicu Vâlcea. La ORL, doctoriţa Emilia Ungureanu a constatat că nu e de competenţa ei şi a decis să îl trimită înapoi la SJU. Ungureanu a mers şi ea în salvare, dar, când maşina a ajuns în curtea SJU, Florea Popescu nu a mai rezistat. În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul a murit. „La Spitalul nr. 2 nu i-au făcut nimic. Nu i s-au stabilizat funcţiile vitale şi nu i s-a făcut oxigenoterapie. Doctora Ungureanu nu a făcut nimic pentru el. Nici măcar o perfuzie nu i-a pus. Nu i s-a pus tub de oxigen şi nu a fost dus la ATI. A devenit îngrăşământ pentru florile mamei mele, pe care le sădeşte la cimitir“ a spus Ana Edu.

„I-au spus mamei mele că se preface şi ea a murit“

Pe 14 ianuarie 2007, Ana Deaconescu, de 59 de ani, din oraşul Brezoi, a fost dusă la Spitalul Orăşenesc Brezoi, de unul dintre fiii ei, pentru că se simţea rău. Dragoş Deaconescu povesteşte că la spital erau de gardă asistenta-şefă şi managerul unităţii, Vasile Cerbu. Pacienta a fost consultată şi i s-a spus să meargă la Spitalul nr. 2 din Râmnicu Vâlcea, la Secţia de endocrinologie. „Era duminică şi nu i s-a dat ambulanţă. A fost consultată, iar medicul de la Endocrinologie a văzut că are probleme cu inima şi a trimis-o la SJU, la Cardiologie.

Acolo, medicul Benone Colgiu a întrebat-o dacă a luat tratament. Fratele a coborât la maşină pentru a lua medicamentele. Între timp, mama i-a spus medicului că îi e mai rău. Colgiu i-a zis să nu se mai prefacă. Fratele meu a venit cu medicamentele, i le-a arătat şi acesta i-a făcut o injecţie combinată din trei fiole, după care au fost trimişi iar la nr. 2, la Endocrinologie, tot cu maşina personală. Doctorul de la Endocrinologie a chemat salvarea pentru că mama se simţea mai rău, ca să fie dusă la UPU la SJU, dar i s-a spus să aştepte, că nu au asistent pe maşină“, a spus Dragoş Deaconescu. Au trecut 20 de minute şi salvarea nu a venit, deşi sediul Ambulanţei e în curtea Spitalului nr. 2.

„Fratele meu a mers la Staţia de Salvare, să vadă de ce nu trimit maşină, şi i s-a spus că nu au medic. Între timp, mamei i s-a făcut mai rău şi când s-a întors, fratele a găsit-o întinsă pe o bancă. Atunci a apărut şi salvarea care avea şi medic, şi asistent. I s-a pus un tub de oxigen şi a fost transportată la UPU, unde a fost resuscitată cam 15 minute şi a murit. A fost plimbată de la un spital la altul timp de patru ore şi jumătate. Cauza decesului a fost insuficienţă respiratorie“, a povestit Dragoş Deaconescu. Familia Deaconescu a făcut plângere la CM Vâlcea. Ancheta s-a finalizat, dar, ca şi în cazul Popescu, medicii nu sunt vinovaţi

„La medici trebuie să ai buzunarul plin cu bani“

Ion Dorin Eriţă, de 46 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a ajuns pe 3 februarie 2008 la SJU Vâlcea, după ce a căzut în baie. Medicii Nicolae Ţilivea şi Arina Băloiu i-au făcut două radiografii şi i-au spus că are o spondiloză cervicală. Până pe 20 februarie, Ion Dorin Eriţă a urmat acasă tratamentul prescris de cei doi medici, dar durerile pe care le avea în zona gâtului s-au accentuat. Soţia bărbatului, Magda Eriţa, a mers pe 20 februarie cu cele două radiografii făcute pe 3 februarie, la Radiologie, la alt medic, să le citească.

Aşa a aflat că soţul ei are o fractură corp cervical C3 - C4. Magda şi soţul ei au fost trimişi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni“ din Bucureşti, dar pe 22 februarie, bărbatul a decedat, în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii. „La Bucureşti i s-a făcut o injecţie cu miofilin după ce am insistat eu. Iar acum, când a solicitat CM acte pentru anchetă, au trimis nişte hârtii în care se spune că i s-au dat trei feluri de medicamente, deşi nu i s-a făcut nici un tratament. Dacă ni se spunea de pe 3 că avea fractură, aveam timp să consultăm şi alţi medici. Îi condamn atât pe doctorul Ţilivea, cât şi pe medicii de la Bucureşti, care te iau în batjocoră şi, ca să te bage în seamă, trebuie să ai buzunarul plin cu bani“, a spus Magda Eriţa.

Toate familiile pacienţilor decedaţi au dorit să mai tragă încă o dată un semnal de alarmă în legătură cu problemele din sistemul sanitar naţional şi judeţean, declarând că vor merge până în pânzele albe pentru stabilirea adevăratelor cauze care au dus la moartea celor dragi şi pedepsirea celor care se fac vinovaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe