Primarul Gutău, acuzat că a mai distrus un spaţiu verde

miercuri, 6 mai 2009

Primarul Gutău, acuzat că a mai distrus un spaţiu verde

• Proprietarii de la blocul A5 s-au pus în faţa buldozerelor

Anda Vlad

Scandal în zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, acolo unde locatarii blocului turn A5 sunt nemulţumiţi că în faţa imobilului în care locuiesc, pe un spaţiu verde administrat până nu demult de administraţia locală, dar retrocedat între timp şi vândut deja de primii proprietari se va construi o clinică privată de trei etaje, plus mansardă.

Locatarii, împreună cu preşedinta asociaţiei de proprietari îl învinuiesc pe primarul Mircia Gutău de faptul că le-a mai ras un spaţiu verde din zonă. Toate avizele şi autorizaţiile de construire au fost deja atacate în instanţă. Dacă justiţia nu va da un răspuns favorabil locatarilor din blocul A5, preşedinta asociaţiei ameninţă că se va sinucide.

Vrea să-şi ia viaţa pentru un teren

De la începutul săptămânii trecute, buldozerele au început să lucreze de zor la clinica particulară care se doreşte a fi construită în zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, la doar câţiva paşi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Clădirea va fi amenajată chiar în faţa blocului A5, locatarii fiind nemulţumiţi că primele patru etaje nu mai beneficiază de lumină. Cu toate protestele de până acum, primarul Mircia Gutău a afirmat că nu poate împiedica începerea lucrărilor la clinică, pe motiv că actualii proprietari au acte în regulă.

Cea mai revoltată este preşedinta asociaţiei de proprietari, Ioana Grecu, care aruncă toată vina pe primarul Mircia Gutău. „Am informat toate organele abilitate, însă toţi mi-au întors spatele: Garda de Mediu, Inspectoratul în Construcţii. Clădirea respectivă are demisol, subsol, parter plus trei etaje şi terasă. Niciodată nu am văzut să se construiască o clădire paralelă cu un bloc turn de 11 etaje. Fiecare bloc de acest gen are un spaţiu de siguranţă în faţă. Aşa au fost prevăzute toate, pentru siguranţă în caz de cutremur sau alte calamităţi, dar la noi în oraş se distruge tot ce se poate”, susţine Ioana Grecu.

Bătaie pe spaţiu verde

Neînţelegerile pe terenul din faţa blocului A5 durează de ceva ani, potrivit declaraţiilor preşedintei asociaţiei de locatari. De mai bine de 15 ani, Ioana Grecu încearcă să obţină în administrare pentru asociaţie terenul respectiv, unde înainte de demararea construcţiilor era spaţiu verde. „M-am luptat pentru acest teren în ultimii zece ani cu toţi, am fost la toate adunările generale şi le-am spus că nu dorim să se construiască ceva care să-i afecteze direct pe locatari. Am un întreg dosar cu plângeri. Se încalcă legea cu nesimţire. Acolo era un spaţiu verde amenajat tot din buzunarul nostru”, adaugă Grecu.

„Mă arunc de la etajul şapte”

Preşedinta asociaţiei de locatari este decisă să meargă până în pânzele albe pentru acest teren, deşi este conştientă că, odată începute lucrările, nu se va mai putea interveni decât cu o decizie a justiţiei. Dacă instanţa nu va fi de partea locatarilor, Ioana Grecu ameninţă că se va arunca de la etajul şapte în semn de protest pentru toate abuzurile pe care, după părerea ei, primarul Mircia Gutău le comite. „Nu am cum să mă lupt cu morile de vânt. Sunt în stare să îmi iau chiar viaţa, numai să afle tot oraşul şi toată ţara de ce e în stare Gutău şi PDL-ul. Suntem oameni fără bani, care nu ne putem permite să stăm ani de zile în procese.

Dacă nu vom câştiga actualul proces mă voi arunca de la etajul şapte şi nu glumesc”, mărturiseşte Ioana Grecu. „Reprezint 300 de locatari ai zonei şi vă spun că această construcţie încalcă legea. Îi vom obliga să respecte unghiul de umbrire în instanţă, dacă nu putem altfel”, a afirmat un alt locatar al blocului. În momentul în care firma constructoare a decis începerea lucrărilor a fost nevoie chiar de intervenţia jandarmilor pentru a-i scoate pe locatari din spaţiul respectiv. Aceştia au încercat să boicoteze lucrările, însă nu au reuşit decât să işte un adevărat scandal.

Teren „vânat” de mulţi

Lucrările au început în baza autorizaţiei de construcţie 418/12483. Încă din anul 2002, terenul din faţa blocului A5 a fost râvnit de mulţi dar, prin protestele lor, locatarii au reuşit să-l salveze. Pe 29 ianuarie 2009, proiectul care viza construcţia clinicii private a fost scos de pe ordinea de zi în ultimul moment, iar primarul chiar le-a promis reprezentanţilor locatarilor, prezenţi la şedinţă, că nu se va construi nimic în zonă, iar părculeţul nu va fi distrus. Pe 31 martie 2009 proiectul a fost votat însă, în ciuda protestelor, fiind aprobat cu 19 voturi, doar liberalii abţinându-se în acest caz, fără efect însă asupra rezultatului.

La începerea lucrărilor de săptămâna trecută, sub atenta supraveghere a jandarmilor şi a unei firme de pază, peste 20 de locatari din zonă în special cei care stau la etajele inferioare din blocul A5, au ieşit să protesteze. S-au aşezat pe spaţiul verde, dar n-au putut să se lupte nici cu utilajele, care înaintau ameninţătoare spre ei, nici cu forţele de ordine. Adrian Nemţeanu, care locuieşte la etajul 1 al blocului A5 spune că locatarii nu au putut face altceva decât să privească neputincioşi cum se distruge spaţiul verde de lângă blocul lor.

„Au venit zeci de jandarmi, poliţişti şi poliţişti comunitari. Un jandarm mi-a spus să-i dau drumul de acolo, că mă omoară în bătaie. Ţinea mâna pe baston. Pe un vecin de-al nostru, care are 80 de ani, l-au îmbrâncit.” Locatarii care s-au dus la primărie au fost puşi pe fugă de primarul Gutău. „Nu ne-a lăsat să stăm nici pe scară, nici în faţa primăriei. Ne-a vorbit foarte urât, ne-a ameninţat…” au declarat oamenii.

„Am fost nevoit să dau autorizaţie”, se apără Gutău

În replică, Mircia Gutău încearcă să se apere susţinând că terenul cu pricina este unul privat şi că a fost nevoit să elibereze autorizaţia de construcţie din moment ce toate avizele au fost legale. Terenul a fost câştigat în instanţă în urmă cu aproximativ 10 ani, iar proprietarii au decis să-l vândă. Cei care au decis să construiască o clinică particulară în zonă sunt medicii Hodorogea şi Groza. „Legea ne obligă să dăm autorizaţii pentru că este un teren privat, nu este nici al locatarilor şi nici al Primăriei.

Proprietarii au decis să construiască strict o clinică P+3. Iniţial au vrut P+6, dar le-am impus să rămână la trei etaje plus mansardă. Am dat autorizaţie să se construiască la o distanţă de 20 de metri de blocul respectiv, deşi legea spune că e bine şi la 10 metri. Nu puteam să mă opun, din moment ce oamenii aveau toate avizele posibile legale. S-a respectat legea. Puteam fi acuzat de abuz în serviciu dacă nu eliberam autorizaţia”, a declarat Gutău. La rândul său, unul dintre proprietari, Ovidiu Hodorogea susţine său, dar a afirmat că nu ştie şi nici nu îl interesează modul cum a fost retrocedat acest teren primilor proprietari.

„Eu l-am cumpărat, am dat bani pe el şi este normal să fac ce-mi place acolo”, spune medicul vâlcean care mai deţine de altfel o clădire de birouri construită la câţiva centimetri distanţă de clădirea – monument în care funcţionează Muzeul de Artă Casa Simian. Primarul Râmnicului nu ia în calcul ameninţările preşedintei de asociaţie şi o trimite pe Ioana Grecu să se adreseze instanţei dacă doreşte cu tot dinadinsul să îşi facă dreptate.

Frâncu dezaprobă deciziile lui Gutău

Şi liberalul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea susţine însă că lucrările începute la clinica privată sunt ilegale şi că, din păcate, tot mai multe spaţii verzi dispar în Râmnic. „Construcţia este total ilegală. În presa vâlceană a apărut informaţia că un membru PNL construieşte un imobil în zona Nord. Ovidiu Hodorogea nu este membru PNL”, spune Frâncu. Liberalul vâlcean consideră că responsabilitatea în astfel de situaţii, dacă lucrurile au depăşit limita legalităţii nu revine PNL-ului, vinovaţii putând fi regăsiţi printre funcţionarii Primăriei Râmnicu Vâlcea. „Reamintim că, astăzi, atât Inspectoratul în Construcţii, cât şi Primăria Râmnicului sunt conduse de membri PD-L, deci implicarea PNL într-un astfel de scandal nu are nici o justificare”, mai spune Emilian Frâncu. În acest sens, el a trimis o interpelare lui Nicolae Nemirschi, ministrul mediului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe