Sparle si soparle

duminică, 3 mai 2009

Sparle si soparle

• Conducerea PD-L Vâlcea nu a ajuns la un acord cu partenerii din PSD cu privire la funcţiile de director din cadrul instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Un vicepreşedinte al CJ Vâlcea a recunoscut recent, că şeful Ion Cîlea preferă această stare de lucruri pentru a-şi crea avantaje psihologice şi de autoritate asupra unor directori liberali care, astfel, se simt mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului.

• O mare poveste de dragoste trăieşte în aceste zile un redactor şef de televiziune locală. Aleasa inimii lui este o altă celebritate care a semnat, mai demult, adeziuni la PNŢCD şi defunctul ApR. După aproape 10 ani de certuri cu fostul soţ (patron de firmă de construcţii), fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Vâlcea s-a aruncat în braţele celui care încearcă la TV să redescopere roata în numai „90 de minute”.

• Se zvoneşte că sunt unii jucători de la CSM Râmnicu Vâlcea care preferă să dea „goluri” de zeci de milioane de lei prin sălile de pariuri. De aici, rezultatele contradictorii pe care fotbaliştii le realizează pe teren, şi care trebuie să ridice multe semne de întrebare oficialilor grupării.

• Fostul director al Grupului Şcolar Forestier, Dumitru Ionescu, este cercetat penal pentru dispariţia fără urmă a cantităţii de aproximativ 500 de metri cubi de material lemnos. Respectiva cantitate de lemn fusese primită de instituţia de învăţământ de la Direcţia Silvică Vâlcea pentru a fi prelucrată în atelierele liceului. Ionescu nu poate justifica acum lemnul „evaporat“. Nici dacă lucrau non-stop câţiva ani de zile elevii şcolii şi tot nu ar fi fost folosită cantitatea respectivă de lemn.

• Mai mulţi medici vâlceni se află în vizorul procurorilor ca urmare a unor plângeri depuse de foşti pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă sau rudele acestora. Reclamaţiile vizează tratamentul deficitar care le-a fost administrat în unitatea medicală.

• Ne bucurăm că primarul Râmnicului, Mircia Gutău, în mărinimia sa găseşte spaţii aparţinând municipiului, pe care să le transmită în folosinţă gratuită unor fundaţii. Fundaţia ORPHEUS reprezentată de juristul Făgeţeanu a primit un spaţiu în buricul târgului de doar 163,24 mp pentru o perioadă de 15 ani. Fundaţia cu pricina desfăşoară activităţi cu caracter umanitar, neguvernamental şi apolitic, în domeniul protecţiei sociale, având ca scop principal ajutorarea materială şi morală a tuturor categoriilor defavorizate ale municipiului. Frumoasă misiune! Tocmai de aceea promitem să mediatizăm pe viitor toate activităţile acestei fundaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe