|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

Fostul prefect Renga şi 37 de angajaţi ai Prefecturii, sub lupa DNA 

Fostul prefect Renga şi 37 de angajaţi ai Prefecturii, sub lupa DNA

În privinţa scandalului sporurilor de la Prefectura Vâlcea, Direcţia Naţională Anticorupţie a fost solicitată să facă lumină. Cei 37 de angajaţi ai Prefecturii Vâlcea se pare că pregătesc un nou proces în instanţă, astfel că prefectul Remus Grigorescu este pe cale să angajeze pentru apărare un avocat numit de Ministerul Internelor, pentru a nu se mai găsi în situaţia ca cei care ar trebui să apere interesele instituţiei să fie implicaţi sau interesaţi în proces, din motive personale, pentru a dobândi sporurile şi tichetele de masă

„Am solicitat personal ministerului un avocat, pentru că era un conflict de interese şi nu mi se părea normal să fim reprezentaţi de biroul nostru juridic, în condiţiile în care şefa acestuia este direct implicată în acest proces.”,  a spus Grigorescu. Angajaţii Prefecturii au cerut în instanţă prin procesul deschis anul trecut sporuri şi tichete de masă în valoare de 16 miliarde de lei vechi. Fostul prefect, Radu Renga a refuzat să semneze raportul pe baza căruia statul urma să aloce banii, fapt care a dus la intentarea unui alt proces împotriva fostului prefect.

Radu Renga a reclamat şi el salariaţii Prefecturii la DNA şi a deschis proces împotriva lor, deşi se pare că şi Renga a obţinut în timpul mandatului său plata orelor suplimentare, fără proces însă, deoarece, ca înalt funcţionar public se presupunea că avea drept şi la ore suplimentare şi sporuri. De altfel, şi situaţia fostului prefect este sub lupa DNA.

Leave a Response