|luni, iulie 23, 2018
  • Follow Us!

Constantin Roibu va ramane director general la OLTCHIM 

• Puciul pus la cale de Zaremba & Comp. va eşua

CONSTANTIN ROIBU VA RĂMÂNE DIRECTOR GENERAL LA OLTCHIM

• Ministerul Economiei şi AVAS (acţionarii majoritari de la SC Oltchim SA) au anunţat deja că îl vor susţine în continuare pe Constantin Roibu pentru funcţia de director şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Oltchim SA • numirea ca director general a unei persoane care nu deţine şi funcţia de administrator încalcă prevederile actului constitutiv al SC Oltchim SA

Petre Coman

Se ştie că marţi, 31 martie 2009, este programată să se desfăşoare şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, o şedinţă convocată la solicitarea expresă a lui Zaremba & Comp. de la firma Petro Carbo Chem (care deţine 12,9% din combinatul chimic). Pentru a doua oară în 20 ani de conducere exemplară a SC Oltchim SA, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Constantin Roibu, se confruntă cu tentativa reprezentaţilor PCC de a-l înlătura din funcţiile de conducere de la combinatul chimic.

Chiar dacă Zaremba & Comp. nu a expus foarte clar motivele pentru care doreşte schimbarea directorului general de la SC Oltchim SA, reprezentanţii PCC au insistat şi au reuşit să pună pe ordinea de zi următorul proiect de hotărâre: „Revocarea domnului Constantin Roibu din funcţia de Director General al Oltchim SA şi numirea ca director general a unei persoane care nu deţine şi funcţia de administrator”.

Este evidentă dorinţa celor e la PCC de a-l schimba din funcţie pe directorul Constantin Roibu, cu toate că acesta a menţinut societatea pe linia de plutire şi a dezvoltat mai multe capacităţi de producţie, chiar şi în vremuri tulburi. Însă, se pare că dorinţa lui Zaremba & Comp. nu va fi dusă la îndeplinire, întrucât Ministerul Economiei şi AVAS (acţionarii majoritari) au anunţat deja că îl vor susţine în continuare pe Constantin Roibu pentru funcţia de director şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Oltchim SA.

O solicitare similară de revocare a directorului Constantin Roibu a fost depusă de acţionarul PCC în luna aprilie 2008, problema fiind dezbătută deja şi în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 24 aprilie 2008, când propunerea a fost respinsă. SC Oltchim SA este o societate comercială pe acţiuni administrată în sistem unitar, respectiv de către un consiliu de administraţie format din cinci membri.

„Conform prevederilor legale în vigoare şi a celor specifice din actul constitutiv al SC Oltchim SA, preşedintele Consiliului de Adminstraţie îndeplineşte automat şi funcţia de director general al societăţii. Preşedintele Consiliului de Administraţie este ales de către administratori, cu majoritate de voturi, după numirea acestora în funcţie. În consecinţă, numirea ca director general a unei persoane care nu deţine şi funcţia de administrator încalcă prevederile actului constitutiv al SC Oltchim SA”, precizează directorul Constantin Roibu, în cadrul unei note care va fi prezentată la şedinţa acţionarilor din data de 31 martie 2009.

Sistemul dualist nu poate fi aplicat la OLTCHIM

Tot în data de 31 martie 2009, se va desfăşura şedinţa acţionarilor de la SC Oltchim SA, în care se va alege un nou consiliu de administraţie. Până în prezent, zece persoane s-au înscris pe lista de candidaţi pentru Consiliul de Administraţie de la societatea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. Însă, acţionarul PCC vrea ca la SC Oltchim SA să fie introdus un sistem de administrare dualist (separarea atribuţiilor între consiliul de administraţie şi conducerea executivă).

Însă, sistemul de administrare dualist este propice în cadrul societăţilor având o structură foarte complexă, de tip corporatist, cu unităţi dispersate în mai multe amplasamente, fiecare asemenea unitate având activităţi cu un grad relativ ridicat de intependenţă. Luarea deciziilor în societăţile administrate în sistem dualist este de regulă mai greoaie, datorită procedurilor şi nivelelor de competenţă specifice, ce implică o dispersie a autorităţii decizionale, ceea ce dă o inerţie sporită societăţilor administrate în acest sistem.

SC Oltchim SA este o societate comercială pe acţiuni administrată în sistem unitar, respectiv de către un consiliu de administraţie format din cinci membrii. Acest sistem unitar de administrare este adoptat de către toate societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar. Adoptarea sistemului dualist de administrare presupune modificarea actului constitutiv al societăţii şi restructurarea întregului sistem de management al SC Oltchim SA.

În condiţii de criză economică, atunci când fiecare societate trebuie să reacţioneze rapid la „convulsiile” externe şi evoluţiile imprevizibile ale mediului de afaceri, când strategiile trebuie schimbate permanent, într-un timp foarte scurt, pentru adaptarea „din mers” la condiţiile pieţei, este foarte important ca deciziile să fie adoptate urgent, lucru posibil doar într-un sistem de administrare care permite întrunirea factorilor de decizie şi adoptarea hotărârilor în termen scurt, ca urmare a legăturii directe şi strânse între executiv şi decizional (administratori).

În acest context, o schimbare a sistemului de administrare a SC Oltchim SA prezintă un risc major pentru orice societate, deoarece aceasta, pe lângă efortul de a se adapta permanent la condiţiile schimbătoare ale mediului de afaceri, trebuie să facă un efort suplimentar pentru adaptarea la noul sistem de management, ceea ce va duce automat la confuzii privind competenţa şi întârzierea adoptării unor decizii urgente.

„Suntem convinşi că acţionarul PCC SE (care este în acelaşi timp acţionar majoritar al PCC Rokita SA, unul din principalii concurenţi ai Oltchim pentru polioli, sodă caustică şi clor, ce reprezintă peste jumătate din vânzarile Oltchim) cunoaşte foarte bine efectele negative ce ar fi determinate de schimbarea sistemului de mangement al Oltchim SA în acest context de criză, iar o asemenea solicitare se încadrează în strategia de subminare şi blocare a activităţii societăţii, strategie pe care acest acţionar o aplică încă din anul 2007.

Această opinie este susţinută de campania de presă de dezinformare şi de denigrare pe care PCC SE o desfăşoară împotriva Oltchim SA, precum şi de numeroasele plângeri şi sesizări, întemeiate pe false motive, pe care acest acţionar le înaintează diferitelor autorităţi române şi comunitare”, mai subliniază directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu. Trebuie să mai spunem că toţi cei cinci membri actuali ai consiliului de administraţie s-au înscris în cursă, alături de alte cinci persoane.

Iată lista complletă a celor zece candidaţi: Constantin Roibu – director general al SC Oltchim SA; Gheorghe Păsat – director SC Interinstal SRL Râmnicu Vâlcea şi consilier judeţean PNL; Bogdan Pistol – preşedinte al UGIR Vâlcea; Ion Ionescu – director dezvoltare la SC Acvarim SA; Waldemar Preussner – preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Petro Carbo Chem SE; Wojciech Zaremba – director de dezvoltare la PCC SE; Grigore Crăciunescu – director general al firmei Nordic Impex SRL Râmnicu Vâlcea şi consilier municipal din partea PD-L; Ştefan Nanu – director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din cadrul Ministerului Finanţelor; Constantin Istrătoiu – director general adjunct în Ministerul Economiei; şi Constantin Nedelcu – funcţionar la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei. Candidaţii propuşi pentru funcţia de administrator al SC Oltchim SA vor fi aleşi prin metoda votului cumulativ, ca membri ai consiliului de administraţie de la combinatul chimic vâlcean.

Leave a Response