|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

Descinderi în forţă la două grupări de infractori din Vâlcea 

Descinderi în forţă la două grupări de infractori din Vâlcea

Descinderile în forţă ale poliţiştilor vâlceni de săptămâna trecută au dus la anihilarea a două grupări infracţionale complexe, a căror activitate era axată  pe furtul din unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, dar şi pe furturi din locuinţe. Peste 100 de poliţişti au realizat percheziţii la domiciliul suspecţilor, unde au identificat multe bunuri furate. Pentru a putea duce ancheta la bun sfârşit, oamenii legii i-au urmărit pe infractori timp de un an.

Operaţiunile denumite „Vacanţa Mare” şi  „Micul Balansoar” s-au încheiat cu succes, 24 de persoane fiind  identificate, iar dintre acestea şase au fost reţinute. Autorii cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani şi au furat zeci de calculatoare noi, laptopuri, plasme, televizoare, maşini, aspiratoare, calorifere, aparate video şi foto, aur. Multe dintre produse erau vândute în judeţele apropiate. Infractorii, printre care şi patru minori acţionau de câţiva ani buni, în complicitate cu alte grupări din judeţele Olt, Mehedinţi, Dolj şi Sibiu.

Zeci de bunuri au fost vândute, iar banii obţinuţi de aceştia erau cheltuiţi la cazinouri. Cei care au cumpărat de la suspecţi nu vor păţi nimic, conform declaraţiilor şefului IJP Vâlcea, comisarul şef Florian Marin, ei fiind martori cheie în procesul care va urma. Bunurile furate vor fi însă înapoiate părţilor vătămate dacă ele sunt identificate. Furturile au fost comise în „lanţ”, începând cu anul 2007.

Bunurile furate, vândute în alte zone

Poliţiştii au vorbit şi despre implicarea unei persoane publice în acest scandal, însă nu au dorit să dea nume sau detalii despre funcţia pe care o ocupă până la finalizarea cercetărilor. Deşi tinerii sunt recidivişti, iar unul dintre ei are deja 23 de dosare penale pentru furt şi tâlhărie, nici unul nu a făcut până acum măcar o zi de închisoare, pentru că, în opinia judecătorilor, nu reprezentau un pericol social. Acum, membrii grupării au fost trimişi în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă şi sunt acuzaţi de furt calificat şi complicitate la furt.

Activitatea hoţilor, cu vârste între 16 şi 32 de ani, din Drăgăşani, Băbeni şi comunele limitrofe a fost urmărită în perioada septembrie 2008 – martie 2009 de poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Vâlcea. Între anii 2007-2008, grupul a participat la comiterea a peste 45 de infracţiuni de furt din societăţi comerciale şi unităţi şcolare în judeţele Vâlcea, Olt şi Mehedinţi.

Şase reţinuţi

Operaţiunile de supraveghere s-au încheiat cu succes în dimineaţa de 19 martie, la ora 06.00, când au fost organizate şi executate 34 de percheziţii domiciliare şi controale, atât în Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, cât şi în oraşul Băbeni şi comunele Prundeni, Suteşti, Frânceşti şi Verguleasa (judeţul Olt).  24 de persoane au fost  identificate, dintre care şase au fost reţinute, restul fiind duse la sediul IPJ Vâlcea pentru audieri. Tinerii infractori erau toţi din Vâlcea, inclusiv capii grupărilor. Deşi iniţial exista un singur grup, infractorii au realizat că nu pot acţiona toţi într-un singur loc.

Din acest motiv s-au divizat în două grupuri. Primul grup acţiona în zona de sud a judeţului Vâlcea – municipiul Drăgăşani, Bălceşti şi chiar judeţele Olt şi Mehedinţi, iar celălalt grup în partea de nord şi vest – Brezoi şi Horezu. „Cele două grupări aveau legături infracţionale în judeţele Mehedinţi, Olt, Dolj, Gorj, Argeş şi Sibiu. Activitatea lor era diversă: furau orice le ieşea în cale. O parte dintre ei erau specializaţi în spargeri, iar ceilalţi în vânzarea bunurilor furate. Urmăreau preponderent bunurile de valoare şi uşor de sustras.

Grupurile comunicau prin liderii lor. Practic, ce se fura la Vâlcea se vindea în Olt sau în alte judeţe, iar ce se fura în afară se vindea la noi.”, a declarat inspectorul şef adjunct al IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu. Timp de ani buni, vâlcenii au reuşit să fure zeci de calculatoare noi, laptopuri,  plasme, televizoare, maşini, aspiratoare, calorifere, ceasuri, aparate video şi foto, pistoale sau bijuterii de aur. Multe dintre produse erau vândute în judeţele apropiate sau chiar în  locurilor de unde erau furate. Pe lângă obiectele pe care puneau ochii aceştia, hoţii plecau chiar şi cu actele de la locuinţele pe care le spărgeau, cu care mergeau la notariat şi îşi vindeau singuri imobilele cu pricina. De la suspecţi a fost confiscată o cantitate impresionantă de bunuri, dar numai 30% dintre produsele furate au fost înapoiate părţilor vătămate.

Leave a Response