“Voluntarii” cerşetori agasează râmnicenii

miercuri, 18 martie 2009

„Voluntarii” cerşetori agasează râmnicenii

Invazie pe toate străzile municipiului Râmnicu Vâlcea. În ultima perioadă  tot mai mulţi aşa zişi reprezentanţi ai unor fundaţii opresc trecătorii pe stradă pentru a le cere diverse donaţii în scopuri umanitare. Dotaţi cu ecusoane şi chitanţe false, aceştia agasează cetăţenii oraşului. Reprezentanţii Primăriei Râmnicului atrag atenţia să nu cadă în plasa acestor colectori din stradă şi spun că in cazul în care chitanţele nu sunt personalizate, nu au nicio valabilitate, banii fiind imposibil de introdus în contabilitate, urmăriţi sau justificaţi prin activităţi umanitare.

De cele mai multe ori aceştia prezintă diverse cazuri cu micuţi ce necesită operaţii costisitoare în străinătate. Cu toate acestea nici poliţia, nici reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului nu pot interveni pentru că mulţi dintre ei nu pot fi identificaţi. Ba mai mult, oamenii legii consideră că strângerea de fonduri în stradă este asemenea cerşetoriei, traseul banilor putând fi cu greu urmărit pentru a observa dacă fondurile colectate de la oameni sunt folosite în scopurile declarate. Activitatea reprezentanţilor fundaţiilor ar fi perfect legală, chiar dacă nu sunt înregistrate la registrul comerţului.

Pentru a fi credibili de cele mai multe ori  pretinşii voluntari  completează chitanţe cu numele persoanei şi cu date fictive ale firmei păcălind cu uşurinţă în acest fel cetăţenii care doresc să facă o faptă bună. De cele mai multe ori banii nu ajung acolo unde trebuie. De aceea, autorităţile locale vâlcene atrag atenţia asupra cetăţenilor să nu se mai lase păcăliţi de bunele intenţii ale unor voluntari imaginari. Corpul de Control al Primarului a aplicat nenumărate amenzi, însă fenomenul nu poate fi eradicat.”

A crescut simţitor numărul cazurilor în care diverse persoane mai ales din judeţele vecine solicită cetăţenilor din municipiu sume de bani sub pretextul unor acţiuni cu caracter umanitar”, spun reprezentanţii Primăriei Râmnicului. Strada nu este singurul loc unde voluntarii preferă să cerşească bani de la trecători. Aceştia intră chiar şi în blocurile de locuinţe unde de cele mai multe ori insistă în a se face credibili. Reprezentanţii Primăriei cred că modul agresiv în care se fac astfel de colectări nu sunt altceva decât nişte afaceri personale care nu au nici cea mai mică legătură cu voluntariatul .

„Corpul de Control al Primarului şi Poliţia Comunitară sfătuieşte cetăţenii municipiului să nu dea curs solicitărilor de acest fel, iar în cazul în care aceste acţiuni se petrec în incinta blocurilor de locuinţe, să nu deschidă persoanelor care solicită astfel de ajutoare”, avertizează reprezentanţii Primăriei. Aceştia au decis că „organizarea oricăror acţiuni de strângere de bani de la populaţie, desfăşurate în zonele pietonale aglomerate, pe trotuare, în pieţele publice sau în blocurile de locuinţe” constituie contravenţie şi se sancţionează conform legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe