Parlamentul României trebuie să apere interesele Statului Român la OLTCHIM

miercuri, 18 martie 2009

DECLARAŢIE   POLITICĂ
                                           

Parlamentul  României trebuie  să apere  interesele Statului  Român  la  OLTCHIM

          Construit în anii ’70 şi amplu modernizat în ultimele două decenii, Oltchim S.A. este cel mai mare combinat petrochimic din România şi lider de piaţă în industria chimică regională în Europa Centrală şi de Est la mai multe categorii de produse chimice.

    An de an, performanţele economice ale societăţii au crescut, ajungându-se acum la o cifră de afaceri de aproape 2 miliarde lei, trei sferturi din producţie fiind vândută peste hotare, atât în Europa, cât şi pe alte pieţe externe.
În acest fel, putem spune că Oltchim S.A. este un important factor de echilibrare bugetară, combinatul vâlcean aducând bani din exporturi atât României, cât şi în Uniunii Europene.

    În prezent, principalul acţionar al Oltchim S.A. este Statul Român, ale cărui interese, ca investitor, sunt puternic atacate de unul dintre acţionarii minoritari, grupul german PetroCarboChem, care desfăşoară ample acţiuni ostile, de dezinformare atât în ţară, cât şi peste hotare, dar şi de subminare a dezvoltării normale a combinatului.

    În mod declarativ, PetroCarboChem se manifestă ca un investitor dornic de a prelua pentru sine pachetul majoritar de acţiuni, ceea ce, într-o anumită măsură, ar putea fi o atitudine de înţeles prin prisma expansionismului capitalist, manifestat prin valorificarea oportunităţilor jocului la bursă.

    În realitate, PetroCarboChem este dispus să-şi sacrifice portofoliul de aproape 13% din acţiunile Oltchim S.A., pe care le deţine la modul scriptic, după ce, în urmă cu câţiva ani, Statul Român a trebuit să-şi micşoreze participaţia.
Scăderea participaţiei Statului a făcut să crească de peste 12 ori ponderea pachetului de 1%, cumpărat pe bursă de grupul german, ajungându-se astfel la situaţia în care PetroCarboChem a dobândit, conform legii, acces la informaţii strategice confidenţiale ale companiei Oltchim S.A.

Imediat ce acest lucru a devenit realitate, sub pretextul unei false îngrijorări faţă de situaţia combinatului, reprezentanţii acţionarului minoritar încearcă în mod sistematic să blocheze toate măsurile pe care Statul Român, ca acţionar majoritar, le-a planificat pentru buna funcţionare a Oltchim S.A.

În declaraţii publice, reprezentanţii PetroCarboChem dezinformează opinia publică, investitorii, autorităţile din România şi Comisia Europeană, prezentând în mod eronat Oltchim S.A. ca fiind o societate în pragul falimentului şi provocând, astfel, îngrijorare în rândul băncilor creditoare şi al partenerilor de afaceri.

Când cineva este dispus să rişte blocarea activităţii unei întreprinderi unde deţine 13% din acţiuni, înseamnă ori că acel cineva este nebun de legat, ori că are mult mai mult de câştigat din sacrificarea cu premeditare a acelei participaţii.

Iar cei de la PetroCarboChem ar avea foarte mult de câştigat dacă Oltchim S.A. ar da faliment, deoarece dumnealor deţin în Polonia un combinat similar celui de la Rm.Vâlcea, care aspiră să preia rolul de lider de piaţă deţinut acum de Oltchim S.A.
De aceea se opun reprezentanţii grupului german ca Oltchim S.A. să reuşească să obţină un împrumut bancar pentru a achiziţiona (de la Arpechim Piteşti) o instalaţie vitală asigurării de materie primă. Şi tot de aceea au denunţat ei, la Comisia Europeană, intenţia de majorare a capitalului social al combinatului ca fiind un „ilegal ajutor de stat”.

Majorarea de capital prin convertirea în acţiuni a datoriei istorice a Oltchim S.A. se face, însă, în conformitate cu legislaţia economică din România şi din Uniunea Europeană, iar PetroCarboChem are dreptul şi posibilitatea să participe la această majorare de capital.

Datoria istorică nu reprezintă taxe şi impozite neachitate, ci contravaloarea unor investiţii efectuate de Statul Român. Prin urmare, convertirea în acţiuni nu realizează o ştergere de datorii, ci o recunoaştere a faptului că investitorul Statul Român a contribuit cu bani la dezvoltarea patrimonială a combinatului.

Aşadar, nu este vorba de un ajutor de stat şi, cu atât mai puţin, de un act ilegal din punct de vedere al normelor Uniunii Europene, aşa cum se străduiesc reprezentanţii PetroCarboChem să îi convingă pe colegii noştri din Camera Deputaţilor, unde au trimis mape întregi cu materiale de dezinformare.

Scopul urmărit de ei este să îi determine pe deputaţi să nu adopte prin vot Proiectul de lege pentru respingerea OUG 163/2008 pentru abrogarea OUG 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea societăţii Oltchim S.A., proiect de lege pe care noi, senatorii, l-am adoptat pe 4 februarie anul acesta cu 84 de voturi pentru, nici un vot împotrivă şi 5 abţineri.

Sunt convins că, aplecându-se cu atenţie asupra situaţiei de la Oltchim S.A., colegii noştri deputaţi vor fi în măsură să discearnă corect care este interesul Statului Român şi în ce fel acţionarul minoritar PetroCarboChem acţionează atât împotriva acţionarului majoritar, cât şi împotriva agentului economic unde el însuşi deţine o importantă participaţie.

De asemenea, sunt convins că, înţelegând în ce anume constă natura datoriei ce va fi convertită în acţiuni, precum şi caracterul perfect legal al acestei operaţiuni, care este compatibilă cu legislaţia europeană şi cu statutul de investitor, inclusiv faptul că investitorul minoritar are dreptul să participe în mod corect la majorarea capitalului social al Oltchim S.A., colegii noştri deputaţi vor fi de acord cu adoptarea proiectului de lege adoptat de Senat.

Pentru aceasta, dezinformarea introdusă masiv în Camera Deputaţilor de către agenţii de influenţă ai PetroCarboChem (PCC SE Ltd.) trebuie tratată drept ceea ce este: o tentativă de a induce dubii şi de a păcăli cât mai mulţi deputaţi, un demers neloial al acţionarului minoritar de a bloca ieşirea combinatului chimic Oltchim dintr-o situaţie dificilă, pe care au generat-o atât cozile de topor din interior, cât şi efectele crizei financiar-economice din exterior.

Emilian Frâncu
Senator de Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe