|marți, iulie 17, 2018
  • Follow Us!

Şapte europarlamentari vor susţine cauza OLTCHIM 

În această săptămână, la Bruxelles,

Şapte europarlamentari vor susţine cauza OLTCHIM

• prezent la SC Oltchim SA, europarlamentarul Daniel Dăianu s-a arătat optimist în ceea ce priveşte avizul Comisiei Europene, spunând că la Bruxelles vor pleda pentru un principiu care să fie în concordanţă cu legislaţia europeană: sprijinirea de către stat a întreprinderilor mari să se aplice şi în ţările mai sărace din Uniunea Europeană (cazul României), ţara noastră având astfel posibilitatea să asigure un echilibru în economia proprie pentru a ajunge din urmă ţările dezvoltate ale UE

Petre Coman

Europarlamentarii Marian-Jean Marinescu (vicepreşedinte al Grupului PPE şi membru în Comisia pentru transport şi turism), Daniel Dăianu (Comisia pentru bugete), Adrian Severin (Comisia pentru afaceri constituţionale), Rovana Plumb (Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale), Sebastian Bodu (Comisia pentru comerţ internaţional), Adina Vălean şi Dragoş David (ambii în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie) au venit sâmbătă, 14 martie 2009, la SC Oltchim SA pentru a se informa în detaliu cu privire la situaţia societăţii, înaintea deciziei Directoratului pentru Concurenţă al Comisiei Europene din această săptămână. Cei şapte europarlamentari au venit la invitaţia directorului general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu. La discuţiile de la SC Oltchim SA au mai participat: prefectul judeţului Vâlcea, Remus Grigorescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, primarul Mircia Gutău şi parlamentarii vâlceni Emilian Frâncu (PNL), Aurel Vlădoiu (PSD) şi Dorel Jurcan (PD-L).

La ieşirea de la discuţii (care au durat mai bine de 90 de minute), europarlamentarul Daniel Dăianu s-a arătat optimist în ceea ce priveşte avizul Comisiei Europene, spunând că la Bruxelles vor pleda pentru un principiu care să fie în concordanţă cu legislaţia europeană: sprijinirea de către stat a întreprinderilor mari să se aplice şi în ţările mai sărace din Uniunea Europeană (cazul României), ţara noastră având astfel posibilitatea să asigure un echilibru în economia proprie pentru a ajunge din urmă ţările dezvoltate ale UE. Acelaşi optimism l-au afişat şi europarlamentarii Marian-Jean Marinescu (PD-L) şi Adrian Severin (PSD). Directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a ţinut să sublinieze că în acest caz nu se pune problema strict al unui ajutor de stat, ci doar al unui acces nediscriminatoriu al societăţii la surse de finanţare garantate eventual de stat. Managerul SC Oltchim SA s-a abţinut să dezvăluie suma totală care face obiectul avizului Comisiei Europene, dar în acest acord se prevede foarte clar dreptul statului român de a face majorarea capitalului social la SC Oltchim SA, prin conversia în acţiuni a datoriilor către stat.

În contradicţie cu cele susţinute de conducerea SC Oltchim SA şi acţionarul majoritar, Petro Carbo Chem (PCC) SE nu susţine majorarea de capital social la SC Oltchim SA, prin conversia datoriilor către stat în acţiuni. „Conversia datoriilor SC Oltchim SA în acţiuni trebuie să fie aprobată de Comisia Europeană, nu de Parlamentul român, pentru că nu vrem să plătim de două ori, în cazul în care CE nu este de acord cu această conversie”, a spus Wojciech Zaremba, directorul de dezvoltare al PCC. Tot el a adăugat că a trimis o solicitare Ministerului Economiei pentru a discuta situaţia SC Oltchim SA şi că acţionarul minoritar ar fi dispus să-şi majoreze participaţia în combinat. Zaremba a adăugat că PCC a vândut către Deutsche Bahn, la 30 ianuarie, divizia sa PCC Rail, pentru a se putea concentra pe industria chimică. Acesta nu a dezvăluit valoarea tranzacţiei, dar se pare că este vorba de aproape 400 de milioane de euro.

Senatul dă o mână de ajutor societăţii Oltchim

Luna trecută, Senatul României a adoptat cu majoritate covârşitoare proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 163/2008 pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. Asta înseamnă că Senatul a respins forma adoptată de fostul Guvern Tăriceanu, prin care se propunea anularea conversiei creanţelor SC Oltchim SA către AVAS, în valoare de 155,6 milioane de dolari, pentru a uşura demararea procesului de privatizare a societăţii şi de a evita riscul ca oficialii de la Bruxelles să decidă că această conversie este un ajutor ilegal de stat.

Votul din plenul Senatului este la fel cu decizia Comisiei pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului, care a dat un aviz negativ proiectului de lege propus de fostul Guvern Tăriceanu în luna noiembrie 2008. Ordonanţa a fost dată pe ultima sută de metri a fostului Guvern (în data de 19 noiembrie 2008), şi ea poartă semnăturile lui Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Atanasiu, Dorin Marian şi Varujan Vosganian. Potrivit unei prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006, AVAS urma să analizeze măsura prezentată în actul normativ prin prisma prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.

În baza Contractului de cesiune de creanţă nr. 1/28 iunie 2002 şi a actelor adiţionale subsecvente, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a preluat de la Ministerul Economiei şi Finanţelor o creanţă împotriva SC Oltchim SA în valoare nominală totală de 508,6 milioane lei. Valoarea consolidată a creanţei preluate este de 155,7 milioane de dolari. Soldul actual al creanţei deţinute de AVAS este în valoare de 508,48 milioane lei. La această sumă se adaugă obligaţia de plată a sumei de 10 milioane de dolari reprezentând dobânda calculată de AVAS conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la SC Oltchim SA nr. 8/28 noiembrie 2003 s-a aprobat conversia în acţiuni a creanţei AVAS în valoare de 95,28 milioane de dolari.

Decizia Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a fost contestată în instanţă de acţionarii minoritari, ca urmare, prin Sentinţa 689/C din 17 noiembrie 2005, Tribunalul Vâlcea, Secţia Comercială a constatat nulitatea Hotărârii AGEA din 2003 prin care s-a dispus majorarea de capital social. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA s-a prevăzut renunţarea la calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Vâlcea în litigiul având ca obiect anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor nr. 8 din 28 noiembrie 2003, precum şi la oricare alte căi de atac, ordinare sau extraordinare, care ar putea fi formulate.

La articolul 1 din aceiaşi lege se prevedea revocarea tuturor actelor subsecvente, având ca obiect acţiunile SC Oltchim SA rezultate în urma conversiei în acţiuni a unei părţi din creanţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului faţă de această societate. La articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 s-a prevăzut ca pentru perioada cuprinsă între data adoptării Hotărârii nr. 8 din 28 noiembrie 2003 a adunării generale extraordinare a acţionarilor de la SC Oltchim SA şi data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prima instanţă de Tribunalul Vâlcea (28 septembrie 2006), pentru creanţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului se calculează dobânzi la nivelul dobânzii anuale Libor pentru depozitele în dolari SUA.

În prealabil adoptării legii de către Senat, Comisia pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului a dat un aviz negativ la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2008 pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC oltchim SA. În şedinţa din data de 3 februarie 2009, membrii comisiei au dezbătut prezentul proiect de lege şi au ajuns la următoarele concluzii: menţinerea şi aplicarea OUG nr. 163 din 19 noiembrie 2008, care prevede abrogarea OUG nr. 45/2006 aduce prejudicii majore pentru SC Oltchim SA, prin îngreunarea capacităţii de plată din lipsa susţinerii financiare de către băncile creditoare cât şi a statului, prin AVAS, care nu-şi va mai putea recupera creanţa ce o are faţă de SC Oltchim SA.

În opinia comisiei, singura soluţie viabilă care să corespundă scopurilor statului român este aceea de a pune în aplicare prevederile OUG nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA, urmând ca privatizarea societăţii, în scopul recuperării creanţelor statului faţă de aceasta şi a valorii acţiunilor, să fie realizată la momentul oportun. „Ordonanţa de Urgenţă nr. 45/2006 este singurul act normativ care indică o referinţă concretă privind modul de determinare a creanţei AVAS faţă de SC Oltchim SA. Aplicarea acesteia a fost operată atât în evidenţele contabile ale AVAS cât şi în evidenţele contabile ale SC Oltchim SA, iar AVAS a exercitat drepturile conferite de pachetul de acţiuni suplimentare obţinut ca efect al comisiei.

Din analiza efectuată în luna ianuarie 2009, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor Publice împreună cu reprezentanţii SC Petrom SA, Eximbank şi SC Oltchim SA, asupra situaţiei societăţii, a rezultat necesitatea notificării către Comisia Europeană a unui ajutor de stat pentru restructurare care să aibă în componenţă o serie de măsuri de redresare economică între care şi conversia în acţiuni a creanţei AVAS asupra societăţii. În prezent sunt în derulare, împreună cu Consiliul Concurenţei, activităţi pentru pregătirea documentaţiei referitoare la acordarea unui ajutor de stat către SC Oltchim SA, documentaţie care urmează să fie prezentată în vederea analizei şi aprobării experţilor Comisiei Europene. Analizând aspectele semnalate mai sus, Comisia pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere”, se precizează în cuprinsul raportului comisiei.

Leave a Response