|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

Crearea unei zone metropolitane, în atenţia prefectului de Vâlcea 

Crearea unei zone metropolitane, în atenţia prefectului de Vâlcea

Dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea pare să fie principalul ţel al prefectului Remus Grigorescu. Acesta s-a arătat interesat de crearea unei zone metropolitane. Grigorescu crede că realizarea unor căi de comunicaţie între anumite oraşe poate ajuta Râmnicul să nu mai fie atât de aglomerat. „Mă interesează în mod special dezvoltarea aşa ziselor zone metropolitane sau aglomerărilor urbane. Vreau să iniţiez discuţii, pentru că nu eu voi realiza aceste lucruri, dar pot fi un mediu de comunicare, pentru ca aceste zone metropolitane să se poată constitui.

Deja am purtat discuţii cu primarul Mircia Gutău în vederea creării zonei metropolitane. În primă fază, vom realiza o zonă de transport public. De asemenea, este necesară realizarea unei căi de comunicaţie între Băile Govora – Băile Olăneşti şi Călimăneşti şi ar mai trebui realizată o zonă de aglomerare urbană între Drăgăşani şi Bălceşti, unde putem valorifica potenţialul agricol de aici. Cred că ar fi o soluţie pentru a nu mai aglomera municipiul, deoarece acum toată lumea este nevoită să treacă prin Râmnic”, susţine prefectul de Vâlcea.

Leave a Response