Ajutor social pentru cetăţenii cu pensii mici

duminică, 15 martie 2009

Ajutor social pentru cetăţenii cu pensii mici

Prima măsură anticriză cu care Guvernul Boc se laudă îi vizează pe cetăţenii cu pensii mici şi foarte mici. Din acest punct de vedere s-a promis instituirea în două tranşe a unei pensii sociale minime de 350 de lei. Acest proiect a fost suspus dezbaterii şi a obţinut aviz favorabil în  cadrul Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială, din care face parte şi senatorul PD-L de Vâlcea Dorel Jurcan. Proiectul va pleca mai departe, în plenul Senatului, unde va fi supus votului. „În urma discuţiilor, comisia din care fac parte a dat aviz favorabil acestui proiect de lege. Astfel, toţi cei care au venituri de până în 300 de lei la 1 aprilie vor primi diferenţa.

De la 1 octombrie, pensionarii care au venituri de până în 350 de lei vor avea o pensie socială minimă de 350 de lei. În concluzie, începând cu data de 1 septembrie nici un pensionar din România nu va avea pensia mai mică de 350 de lei. În total, 1.018.000 de pensionari vor beneficia de această pensie socială”, a declarat Dorel Jurcan. Senatorul vâlcean susţine  că este un efort bugetar de 190 de milioane de euro. Acest ajutor social se acordă persoanelor care au cele mai mici venituri din perspectiva pensiilor din România. „Este un efort financiar menit să susţină, într-adevăr, acele categorii sociale care sunt cel mai tare lovite de efectele crizei economice şi pentru care aceste sume reprezintă un minimum necesar pentru a putea să aibă un nivel cât de cât decent de trai în România”, a mai spus Dorel Jurcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe