Tricolorele au câştigat patru partide şi au pierdut una

miercuri, 11 martie 2009

La turneele de pregătire din Danemarca şi Germania,

Tricolorele au câştigat patru partide şi au pierdut una

Profitând de pauza competiţională, reprezentativa de handbal feminin a României a efectuat un turneu de pregătire în Danemarca. Tricolorele au învins reprezentativa nordică la Europene, au bătut-o şi în cele două meciuri amicale în Danemarca. În prima zi, România s-a impus cu 34-31 (18-16). Apoi naţionala pregătită de Radu Voina şi-a impus din nou punctul de vedere şi a câştigat cu 35-32 (18-15). În cel de-al treilea meci „tricolorele” au învins reprezentativa similară a Muntenegrului, cu scorul de 28-24 (13-10).

Tricolorele s-au mutat apoi în Germania, unde au jucat două meciuri de pregătire contra reprezentativei ţării gazdă, În primul meci, naţionala a fost învinsă de Germaniei cu scorul de 37-24 (17-13). Apoi, româncele s-au revanşat, câştigând cu scorul de 29-27. La turneele din Danemarca şi Germania, selecţionerul Radu Voina a folosit următorul lot de jucătoare: Ardean Elisei Valentina, Neagu Cristina, Barsan Florina, Amariei Carmen, Crap Daniela, Manea Oana, Fiera Adina, Lecusanu Georgeta, Geiger Melinda, Stanciu Florentina, Maier Ramona, Puscasu Iulia, Moldovan Ada, Berehoiu Elena, Ungureanu Paula.   

Azi, cu Tomis în Sala Traian

Azi, de la ora 17,00, în Sala Traian are loc meciul de handbal Oltchim Rm. Vâlcea – Tomis Constanţa, în prologul rundei cu numărul 18 a Ligii Naţionale. Cele două echipe sunt despărţite de patru locuri în clasament. Chimistele sunt pe primul loc, cu 32 de puncte (un singur eşec, în partida cu braşovencele), în timp ce constănţencele ocupă poziţia a cincia, cu doar 17 puncte. Disputa se joacă azi pentru că duminică, ziua în care se va desfăşura etapa cu numărul 18 a Ligii Naţionale, vâlcencele au meci în Liga Campionilor, acasă cu Buducnost Podgorita.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe