|marți, iulie 17, 2018
  • Follow Us!

Investiţii de zeci de miliarde de lei ale Primăriei Râmnicu Vâlcea 

Primarul Mircia Gutău le-a prezentat râmnicenilor:

Investiţii de zeci de miliarde de lei ale Primăriei Râmnicu Vâlcea

Marţi seara, la Cinematograful ”Ostroveni”, primarul Mircia Gutău s-a întâlnit cu locuitorii străzilor Aurelian Sacerdoţeanu şi Patriarh Iustinian Marina pentru o prezentare a investiţiilor ce urmează să afecteze cele două artere de circulaţie începând din anul acesta. La debutul întâlnirii la care au participat câteva zeci de cetăţeni din zona Ostroveni Sud, a fost prezentat proiectul de lărgire a celor două străzi la câte două benzi pe sens, măsură indicată ca soluţie de către studiul de trafic realizat anul trecut la nivelul municipiului.

Studiul de Fezabilitate al acestei investiţii de aproximativ 22 milioane lei – care vizează alimentare cu apă, canalizare, realizare de trotuare, iluminat public stradal, locuri de parcare şi asfaltare pe aproape 4 kilometri de artere de circulaţie – a fost aprobat deja în Consiliul Local Municipal, iar lucrările urmează să demareze în toamnă şi să dureze aproximativ doi ani. Atât primarul municipiului, cât şi arhitecul investiţiei şi specialistul în drumuri au expus motivele care vor duce la necesitatea expropierii a 18.000 mp din terenurile deţinute de locuitorii din zonă şi care se pot sintetiza prin faptul că traseul străzii lărgite Aurelian Sacerdoţeanu a fost impus de amplasamentul conductelor şi a buclelor de dilatare ale magistralei de termoficare de la CET Govora, precum şi de cel al conductei de alimentare cu gaz metan.

De asemenea, această investiţie a fost prezentată în contextul mai larg al investiţiilor similare din zonă, respectiv modernizarea străzii Ostroveni, continuarea bulevardului Dem Rădulescu cu al doilea şi apoi cu al treilea tronson, prevăzut în PUG, care va trece pe lângă Parcul Industrial Sud şi va merge până la biserica din Stolniceni, realizarea intrării Sudului, care va uni pasajul Bogdan Amaru de zona de Sud a Căii lui Traian, precum şi sensul giratoriu de lângă pasajul Râureni, de la intersecţia DN 67 (strada Ştrandului) cu DN 64 (strada Râureni), sens giratoriu ce urmează a fi inaugurat la sfârşitul acestei luni.

Cei prezenţi în sală au primit cu interes expunerea municipalităţii referitoare la investiţiile din zonă, iar unii dintre aceştia şi-au exprimat disponibilitatea pentru cedarea prin donaţie (şi nu prin plata rezultată în urma exproprierii) a suprafeţelor de teren necesare construirii celor două artere rutiere.

12 blocuri, reabilitate termic, prin hotărâre a Consiliului Local

Cele 12 blocuri ce sunt propuse programului guvernamental de reabilitare termică prin proiectul de hotărâre ce va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal în şedinţa extraordinară de joi, 12 martie vor fi urmate, foarte curând, de altele. Cel puţin asta a reieşit în cadrul audienţelor acordate de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu miercuri dimineaţa, când reprezentanţii locatarilor dintr-un imobil din zona de Nord a municipiului s-au prezentat la Primărie pentru a afla paşii care trebui urmaţi pentru a fi incluşi în acest program. Celelalte probleme supuse atenţiei Executivului local au vizat fie aspecte sociale – probleme locative, sprijin în găsirea unui loc de muncă, acordarea de ajutoare sociale, fie necesitatea unor investiţii punctuale, cum ar fi alimentarea cu apă şi canalizarea pe strada Crişului sau canalizarea în zona Goranu.

Leave a Response