Hacker de meserie, fiu de poliţist vâlcean

miercuri, 11 martie 2009

Hacker de meserie, fiu de poliţist vâlcean

• Cei zece inculpaţi prezentaţi Tribunalului Teleorman cu propunere de arestare preventivă sunt George Popescu, zis Bogdan, zis Ciachi, Cristian Gabriel Croitoru, zis Mausi, Andre Florin Ilie, Ionel Ovidiu Ignat, zis Şăptarul, Marcel Marius Gheorghiceanu, zis Piratul, Cristian Ratcu, Ninel Marius Radu, zis Dosia, Alexandru Silviu Cerveneanu, zis Memo, Ionuţ Ciorobescu şi Marius Bogdan Dorobanţu

Cele 38 de descinderi efectuate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, sprijiniţi de jandarmii şi mascaţii din mai multe judeţe au pus cu botul pe labe peste 30 de tineri care sunt acuzaţi acum de fraudă informatică. Aceştia fac parte din reţele puternice din Bucureşti, Vâlcea şi Teleorman. Printre cele 14 persoane audiate până acum de poliţişti şi procurori este şi fiul în vârstă de 27 de ani al unui subofiţer din cadrul Biroului Arme, Explozibili şi Substanţe Toxice.

Nimeni nu poate spune însă până în acest moment dacă tatăl a avut habar despre „afacerile” odraslei, până când cercetările nu se vor finaliza. „ Acţiunea nu a fost a noastră, ci a colegilor din Teleorman. La Vâlcea au fost doar două perchiziţii şi a fost ridicată o singură persoană”, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Fiul subofiţerului vâlcean va fi prezentat Parchetului Teleorman, cu propunerea de arestare preventivă. Despre acesta se crede că are legătură cu clanul „Mouse" din Alexandria.

Vâlcea „colcăie“ de hackeri

Judeţul Vâlcea a ajuns renumit şi pe plan internaţional din cauza numărului mare de hackeri. Numai în cursul anului trecut au fost descoperite mai multe grupări din care făceau parte tineri vâlceni şi care au înşelat sute de cetăţeni români şi străini, acţiunile DIICOT fiind organizate şi în colaborare cu agenţi FBI. Săptămâna trecută, la Tribunalul Vâlcea a avut loc o nouă înfăţişare în procesul „Malware”, al hackerilor arestaţi anul trecut, în urma acţiunii desfăşurată în cinci judeţe.

La ultimul termen, avocaţii hackerilor au acuzat judecătorii că au redactat greşit numele inculpaţilor pe decizii. Judecătorii au recunoscut faptul că au greşit la redactare, dar susţin că respingerea cererilor a fost fondată. La începutul anului, mai mulţi inculpaţi au depus cereri pentru eliberarea provizorie, sub control judiciar. Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de avocaţi şi a casat ca „nelegală şi netemeinică" încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Vâlcea în cazul deciziei care a fost greşit redactată. Şi magistraţii Curţii de Apel Piteşti au făcut însă o greşeală.

În motivarea deciziei dată de instanţă la data de 19 ianuarie, prin care era admis recursul pentru doi inculpaţi mai apare şi un al treilea, care nu are nici o legătură cu acest caz. Avocaţii au făcut acum din nou cereri de eliberare provizorie şi pentru strămutarea procesului. Cei zece inculpaţi prezentaţi Tribunalului Teleorman cu propunere de arestare preventivă sunt George Popescu, zis Bogdan, zis Ciachi, Cristian Gabriel Croitoru, zis Mausi, Andre Florin Ilie, Ionel Ovidiu Ignat, zis Şăptarul, Marcel Marius Gheorghiceanu, zis Piratul, Cristian Ratcu, Ninel Marius Radu, zis Dosia, Alexandru Silviu Cerveneanu, zis Memo, Ionuţ Ciorobescu şi Marius Bogdan Dorobanţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe