Preşedintele Cîlea susţine cauza salariaţilor de la Conisliul Judeţean

duminică, 8 martie 2009

Preşedintele Cîlea susţine cauza salariaţilor de la Conisliul Judeţean

    • „În condiţiile în care salariul funcţionarilor publici de execuţie este, în prezent, îngrijorător de mic se pare nefiresc şi nedrept să se anuleze acele sporuri şi indemnizaţii modice câştigate cinstit, prin acte normative anterioare, de acestă categorie de oameni care şi aşa abia o duc de azi pe mâine.“

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a transmis presei următorul comunicat, prin care îşi manifestă indignarea şi îngrijorarea în legătură cu măsurile guvernamentale, referitoare la desfiinţarea categoriilor de venituri adăugate la salariile bugetarilor:
 
„În aceste zile se află în dezbatere un proiect al unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului cu privire la reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar.
   
Prin acest act normativ se urmăreşte în principal anularea unor venituri, altele decât salariul de bază, care pe bună dreptate s-au înmulţit îngrijorător sub forma a tot felul de sporuri şi prime, mai ales pentru şefi.
   
Privite sub acest aspect, ni se pare corect şi echitabil ca, mai ales în aceste condiţii de criză, gestionarii bugetului de stat să propună măsuri de eliminare a unor astfel de venituri fără nici o legătură logică cu plata muncii efectuate şi cu realitatea condiţiilor asigurate la locul de muncă.
   
Numai că, pornind de la vânătoarea de sporuri şi prime, Ministerul Finanţelor a găsit cu cale să desfiinţeze voiniceşte toate categoriile de venituri adăugate la salariile bugetarilor, mai ales ale funcţionarilor publici şi personalului contractual cu venituri mici.
   
Sigur, în starea actuală de criză, austeritatea rămâne unul dintre factorii stabilizatori necesari şi motivaţi. Dar a tăia în carne vie, cu o coasă fiscală sub tăişul căreia nu mai rămâne nimic în picioare, pare mai degrabă o aventură a finaţiştilor care nu face decât să provoace un stress în plus printre salariaţii din sectorul bugetar.
   
Împreună cu specialiştii din cadrul Consiliului Judeţean, am analizat în detaliu prevederile noului proiect de act normativ, iar concluziile le-am cuprins într-un memoriu pe care l-am înaintat factorilor de decizie. Noi am propus o serie de amendamente care se referă fie la eliminarea unor articole din proiectul Ordonanţei de Ugenţă, fie la modificarea unor prevederi pentru a nu intra în contradicţie cu Codul Muncii sau cu dispoziţiile unor legi şi Hotărâri de Guvern.
   
Prin actul normativ în discuţie, de exemplu, se prevede anularea unor stimulente pentru personalul angajat în accesarea, contractarea şi implementarea unor proiecte cu finanţare externă. În felul acesta, se diminuează până la dispariţie responsabilităţile şi riscurile asumate de cei care au sarcina expresă de a elabora şi coordona pe tot traseul până la finalizare proiectele inserate în Programele structurale ale Uniunii Europene.
   
Ambiguu şi nedrept prin formularea sa ni s-a părut şi articolul din proiectul OUG care anulează drepturile cuvenite prin H.G. nr.1136/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor în zona câmpurilor electromagnetice.
  
În consecinţă, noi am propus modificarea articolului incriminat cu un text care să corespundă realităţilor: „În anul 2009, nu se acordă sporul pentru condiţii vătămătoare acordate personalului bugetar, cu excepţia instituţiilor pe al căror sediu sunt amplasate câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă şi staţii de bruiaj, ale căror valori maxime privind densitatea de putere a câmpului electromagnetic depăşesc nivelele de referinţă admise”.
   
În condiţiile în care salariul funcţionarilor publici de execuţie este, în prezent, îngrijorător de mic şi, pe deasupra, va rămâne blocat pentru nu se ştie câtă vreme, şi, în condiţiile unei inflaţii peste nivelurile suportabile de actualele salarii, mi se pare nefiresc şi nedrept să se anuleze acele sporuri şi indemnizaţii modice câştigate cinstit, prin acte normative anterioare, de acestă categorie de oameni care şi aşa abia o duc de azi pe mâine.
   
Austeritatea şi chibzuinţa care par să motiveze proiectul OUG, tind să devină în ochii salariaţilor de rând drept gesturi de avariţie. Şi apoi, să nu uităm că nimeni nu are dreptul să transfere presiunea crizei mondiale pe umerii funcţionarilor publici şi personalului contractual. Ar fi necinstit! Pentru alimentarea bugetului de stat apreciez că există multe alte surse şi soluţii decât cele prevăzute în proiectul incriminatei ordonanţei de urgenţă.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe