|luni, octombrie 15, 2018
  • Follow Us!

Deputatul Buican pariază pe Crin Antonescu pentru şefia liberalilor 

Deputatul Buican pariază pe Crin Antonescu pentru şefia liberalilor

• „Însă, dacă Organizaţia PNL Vâlcea va lua o altă decizie cu privire la susţinerea comună a unui candidat la şefia partidului, eu atunci mă voi supune acestei hotărâri”, ne-a precizat deputatul Cristian Buican

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a desfăşurat şedinţa Biroului Politic Teritorial al PNL Vâlcea, prilej cu care s-au stabilit delegaţia de 45 de membri care va participa la Congresul PNL din data de 21 martie. Delegaţia liberalilor vâlceni este una dintre cele mai numeroase din ţară care va participa la Congresul PNL. Din cei 45 de delegaţi desemnaţi să participe la congres, 6 sunt de drept (Emilian Frâncu, Cristian Buican, Ion Nicolae, Zvetlana Preoteasa, Mihai Ungureanu şi Adrian Toader).

„Deşi la nivelul organizaţiei judeţene Vâlcea nu s-a luat încă o decizie oficială, eu înclin să-l susţin pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al liberalilor. Însă, dacă Organizaţia PNL Vâlcea va lua o altă decizie cu privire la susţinerea comună a unui candidat la şefia partidului, eu atunci mă voi supune acestei hotărâri”, ne-a declarat deputatul Cristian Buican.

În urmă cu câteva zile, deputatul Cristian Buican a adresat o întrebare ministrului Transportului şi Infrastructurii, Radu Berceanu, prin care cere lămuriri cu privire la starea Drumului Naţional 7D (fostul drum judeţean Câineni-Tigveni), precum şi data când lucrările de reabilitare ale acestui drum vor începe. „În programul de guvernare 2009-2012, primul obiectiv al Capitolului 13. Infrastructura de transport este «Interconectarea şi interoperabilitatea reţelei de drumuri din România cu reţeaua europeană de drumuri».

În acelaşi capitol, una din direcţiile de acţiune a Guvernului este «refacerea a 5.000 km de drumuri naţionale la nivel calitativ european». Aşa cum probabil vă este cunoscut, în anul 2003, tocmai în ideea realizării obiectivelor enunţate mai sus, Drumul Judeţean Câineni-Tigveni a fost transformat în Drumul Naţional 7D, o alternativă a traseului actual de transport auto Sibiu – Piteşti, traseu întrerupt frecvent în ultimii ani de căderile de rocă de pe versanţi.

Având în vedere starea tehnică precară în care se află drumul amintit, vă adresez următoarea întrebare: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv Compania Naţională a Drumurilor Naţionale are în program reabilitarea şi modernizarea Drumului Naţional 7D şi când credeţi că vor începe aceste lucrări?”, se mai precizează în întrebarea deputatului Cristian Buican. (P.C.)

Leave a Response