|marți, iulie 17, 2018
  • Follow Us!

Violenţa casnică are parteneri Guvernamentali 

Violenţa casnică are parteneri guvernamentali

Se vorbeşte din ce în ce mai des de violenţa casnică. Creşte numărul femeilor bătute, a copiilor maltrataţi, chinuiţi, puşi la muncă, lăsaţi fără mâncare. În Vâlcea ca şi în alte judeţe s-au creat sedii care să adăpostească femeile violentate există psihologi care pot da consultaţii, există un interes al poliţiei de a stopa aceste acte. Dar nu e suficient. Noi nu suntem un oraş violent, un fel de cătun plin de beţivi care îşi bat constant nevestele. Suntem un oraş cu un număr mare de intelectuali dar şi de oameni calificaţi, profesionişti în ceea ce fac, cu studii medii şi cu o educaţie peste cea minimă. Cu toate acestea actele de violenţă casnică cresc.

Marţi scriam nişte articole. În bloc era linişte totală. Vecinii mei de desupra sunt chiriaşi. Îi văd rar. Ştiu că ea este coafeză undeva la un salon şi el taximetrist. Au o fetiţă frumoasă de 5 ani. La ora 22.00 a început circul, un scandal cu ţipete care nu au contenit timp de o oră. Şi cu bătăi. Vecinul meu îşi bătea femeia iar dacă aceasta nu ar fi ţinut permanent fetiţa în braţe probabil ar fi omorât-o. Auzeam tot datorită modului în care au fost construite vechile blocuri din Ostroveni. Auzeam nu numai eu ci nenumăraţi vecini de palier ai protagoniştilor, vecini care stau cu un etaj mai jos, vecini care stau cu un etaj mai sus.

La început am crezut că este un scandal creat de o presupusă infidelitate, apoi l-am auzit bând prin bucătărie şi trântind pahare şi am crezut că e vorba de alcool. Dar ştiam că şoferii de taxi nu beau. Probabil de aia s-a îmbătat repede omul mi-am zis. Am vrut să sun de câteva ori la 112 dar m-am gândit că poliţia va veni şi va da o amendă pe care vor trebui să o achite nişte oameni cu un copil mic, cu facturi mari, care stau în chirie şi care au un copil. În cele din urmă impresionat de ţipetele fetiţei am urcat. Am bătut în uşă tare de mai multe ori cu inima facută ghem deoarce nu am înclinaţii pugilistice şi nu prea mă pricep să fac faţă unor acte de violenţă. Mi s-a deschis uşa, femeia a fugit pe scări după ce a mai fost lovită suplimenta de câteva ori.

Vecinul m-a poftit în casă. Şi’a cerut scuze. Fetiţa se lipise de el. Avea ochi albaştri superbi dar înroşiţi de plâns. Suspina non stop vizibil şocată. I-am sugerat vecinului să divorţete dacă nu se mai înţelege dar să nu o bată. I-am spus că mii de oameni civilizaţi divorţează când nu mai pot convieţui. Mi-a povestit bând şi plângând că munceşte mult, aproape non stop. Că viaţa de taximetrist nu e uşoară. Că sunt de 8 ani împreună, că a ajutat-o să facă cursuri undeva în alt oraş să ajungă coafeză de salon să poată câştiga mai bine. Şi că acum femeia se aranjează, trăieşte bine pentru ea, ascunde veniturile reale de familie şi îşi neglijează copilul.

Scandalul casnic de marţi a fost generat de lipsuri, am înţeles că nu ajung banii, că ea reproşeză că el câştigă prea puţin, că are pretenţii de a trăi mai bine, de a fi mai bine îmbrăcată de a avea un şampon mai bun şi un ciorap mai fin. Iar el crede că banii ei nu sunt daţi pe facturile comune aşa cum ar trebui. Sunt mii de astfel de familii, în Vâlcea dar peste tot în ţară. Hăituite de rate la bancă, de chirii uriaşe pentru salarii minime, de probleme. Unele rabd cu stoicism şi se sprijină reciproc. Altele se destramă prin tribunale sau prin plecări în trăinătate ale unuia din soţi.

Altele ajung să se bată şi, amendate, să se scufunde mai tare în sărăcie. Violenţa este generată de multe ori de problemele financiare iar acestea se datoreză proastelor Guvernări. Se datoreză acelor care trăiesc în lux dar care consideră că 600 de lei salariu minim reprezintă un venit din care se poate trăi. Uite că nu se mai poate. Nici măcar la Vâlcea darmite la Bucureşti sau alt oraş mare. Facem sedii pentru adăposturi destinate femeilor bătute, facem sedii să adăpostim câinii vagabonzi, alocăm bani pentru incinerarea delfinilor eşuaţi pe plajă,m dar nu facem nimic pentru familii ca cea despre care am scris.

Leave a Response