Crin Antonescu baga zazanie intre liberalii valceni

miercuri, 4 martie 2009

Crin Antonescu baga zazanie intre liberalii valceni

Congresul PNL va avea loc în 20-21 martie. Partidul a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile din noiembrie dar a ieşit de la Guvernare. De aceea este de aşteptat o luptă internă dusă pentru funcţiile de conducere. Neoficial deja taberele s-au conturat. Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu aleargă prin ţară vizitând organizaţiile pentru a strânge voturi. Săptămâna trecută în Vâlcea a poposit fostul premier venit să asiste la dezveluirea bustului lui I.G Duca din Râmnicu Vâlcea dar şi să se asigure că are sprijinul organizaţiei liberale de la noi.

Joi, 5 martie în Râmnicui Vâlcea va ajunge şi senatorul Crin Antonescu, unul dintre cei mai aprigi adversari politici ai preşedintelui Traian Băsescu. Senatorul liberal , membru în Biroul Permanent al Senatului, va încerca la Congres să devină preşedintele partidului. În Vâlcea este foarte apreciat şi a fost prezent de mai multe ori în timpul campaniei electorale de la localele trecute. Se pare că are susţinerea unui grup format în jurul deputatului Cristian Buican. Organizaţia din Vâlcea va avea o delegaţie numeroasă la Congres formată din 43 de membri.

În mod normal avea dreptul la 39 de delegaţi dar a primit un bobnus de patru locuri datorită rezultatelor bune obţinute la alegerile de anul trecut. Liderul judeţean senatorul Emilian Frâncu este în relaţii bune cu Crin Antonescu dar pare a fi înclinat să voteze pentru continuitate. Liberalii vâlceni care vor vota la Congres vor fi stabiliţi în cadrul unei şedinţe a Delegaţiei Permanente. Doar senatorul Frâncu şi deputatul Buican sunt delegaţi de drept. Crin Antonescu se va întâlnii la ora 11.00 cu Biroul Judeţean Vâlcea iar la 13.00 va susţine o conferinţă de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe