ANL a recepţionat 152 de locuinţe

miercuri, 4 martie 2009

ANL a recepţionat 152 de locuinţe

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a recepţionat 152 unităţi locative în ianuarie şi februarie 2009. Apartamentele au fost finalizate în cadrul Programului de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în următoarele judeţe: Timiş, oraşul Timişoara, Strada Miloia, etapa III B - 80 unităţi locative; Vrancea, oraşul Adjud, Zona Grup Şcolar, bloc C - 20 unităţi locative; Vâlcea, oraşul Râmnicu Vâlcea, Strada Nicolae Iorga, et. II - 18 unităţi locative; Vâlcea, oraşul Râmnicu Vâlcea, Cartier Ostroveni nr. 6, Strada Nicolae Iorga, etapa II - 18 unităţi locative; Constanţa, oraşul Costineşti, Strada Speranţei nr. 7 - 16 unităţi locative

Programul se adresează tinerilor care nu îşi permit să cumpere un apartament sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă. Blocurile au 3-4 etaje şi sunt împărţite în garsoniere şi apartamente cu 2 sau 3 camere. Blocurile construite de ANL în cadrul Programului de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii sunt în garanţie pe o perioadă de 2 ani. După finalizare, Agenţia Naţională pentru Locuinţe predă locuinţele primăriilor, urmând ca acestea să le repartizeze tinerilor care îndeplinesc condiţiile pentru a putea primi o casă.

Locuinţele se acordă tinerilor cu vârsta între 18 şi 36 de ani, care nu au un apartament în proprietate sau cărora nu le-a fost repartizată o locuinţă prin acest program. De asemenea, solicitanţii trebuie să fie angajaţi cu contract de muncă şi să-şi desfăşoare activitatea în localitatea respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe