|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

680.000 de euro pentru reabilitarea alunecărilor la Vlădeşti 

680.000 de euro pentru reabilitarea alunecărilor la Vlădeşti

De la începutul acestui an, aproximativ 400 de localnici din comuna Vlădeşti trăiesc cu spaima că ar putea fi izolaţi complet în situaţia în care drumul care face legătura cu centrul civic al localităţii ar fi distrus definitiv de alunecările de teren care s-au reactivat în zonă. Autorităţile locale solicită ajutorul Consiliului Judeţean pentru demararea unor lucrări care să împiedice distrugerea totală a singurei căi de acces către două sate şi o mănăstire din comună, dar consiliul nu dispune de cei 680.000 de euro, cât ar fi necesar pentru stoparea alunecării şi refacerea drumului. 

Două sate în pericol

Localnicii din satele Pleaşa şi Fundătura speră că autorităţile vor interveni la timp şi vor găsi o soluţie salvatoare pentru a reabilita singura lor cale de acces spre civilizaţie. Din cauza precipitaţiilor abundente căzute în primele zile ale anului în curs, alunecarea de teren de pe DC 62, (1+850 metri– 1+950 metri) s-a reactivat, antrenând în parcursul său cantităţi apreciabile de pământ, garduri, stâlpi, ba chiar bucăţi enorme din blocurile de ciment de la baza acestuia. Singura cale de acces către cele două sate şi Mănăstirea Lacu Frumos este pusă astfel în pericol cu fiecare oră care trece, mai ales că vremea pare să le ofere localnicilor în continuare surprize.

Pentru stabilizarea drumului comunal şi pentru stoparea alunecărilor de teren din zonă, autorităţile au încercat de-a lungul timpului să găsească diferite soluţii salvatoare, care nu au avut însă efectul scontat. Alunecarea a fost stabilizată pentru prima oară în anul 2004 prin intermediul unui proiect finanţat cu fonduri guvernamentale. Lucrarea, în valoare de 5 miliarde de lei, care a presupus amenajarea unor drenuri de suprafaţă a fost compromisă în scurt timp, din cauza metodei aplicate necorespunzător. Se pare că problema responsabilă de provocarea alunecărilor nu este apa de suprafaţă, ci cea din subteran, aşa că investiţia, plătită cu bani grei s-a dovedit în final inutilă.

Ajutor de la judeţ

La numai trei ani de la finalizarea lucrării, alunecarea de teren s-a reactivat, distrugând din nou drumul, în acelaşi loc. De atunci, pentru a preveni prăbuşirea totală a porţiunii de drum, autorităţile locale au apelat la soluţii de compromis, descărcând periodic în zonă tone de balast şi alte materiale menite să împiedice corodarea acestuia. Dat fiind că nu există o altă alternativă prin care calea de acces către cele două sate să fie mutată în altă zonă sigură, autorităţile au refăcut studiul de fezabilitate, în vederea iniţierii unor lucrări de anvergură care presupun realizarea de drenuri de adâncime.

„O alternativă ar putea fi aceea de strămutare a unei porţiuni de drum destul de mari, dar acest lucru ar însemna costuri imense, mai ales că va trebui să negociem cu fiecare proprietar pe al cărui teren va trebui să trecem”, spune viceprimarul Adrian Cosac. Cu toate că în prezent planul de intervenţie este realizat şi toată lumea ştie ce are de făcut, nu există fonduri pentru a demara lucrările. De aceea, primarul Sorin Ghiţă duce tratative cu reprezentanţii conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea în vederea găsirii unor alternative de finanţare pentru începerea lucrărilor.

„Sperăm să găsim înţelegere la Consiliul Judeţean, deoarece este singura şansă a acelor oameni din Pleaşa şi din Fundătura de a mai putea beneficia de singura cale de acces pe care o au. Dacă nu vom interveni în curând, în viitor nu se va mai putea face mare lucru pentru reabilitarea drumului”, mai spune şi Tudor Crainea, administratorul Primăriei Vlădeşti.

Leave a Response