|marți, iulie 17, 2018
  • Follow Us!

Profesori cu experienţă, excluşi de la catedră 

Profesori cu experienţă, excluşi de la catedră

Inspectoratul Şcolar renunţă la pensionari

În judeţul Vâlcea, din acest an sunt excluşi de la catedră profesorii care ar împlini la 1 iulie 2009 vârsta pensionării. Mulţi dintre ei au depus deja la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea cereri pentru prelungirea activităţii în sistemul de învăţământ, dar, pentru cele 25 de cadre didactice aflate în pragul pensionării, Consiliul de Administraţie al ISJ Vâlcea a respins aceste solicitări. Această decizie îi vizează atât pe educatori şi învăţătorii cât şi pe profesorii din învăţământul gimnazial şi liceal.

25 de profesori respinşi

Mai multe cadre didactice vâlcene, care ar trebui să predea, din toamnă, ştafeta tinerilor absolvenţi nu vor să renunţe încă la profesorat şi preferă să rămână în continuare la catedră, chiar dacă nu mai îndeplinesc anumite condiţii conform metodologiei în vigoare. Cele 25 de cadre didactice au solicitat la ISJ Vâlcea prelungirea contractului de muncă pentru încă trei ani. Cererile lor au fost însă respinse în unanimitate, având în vedere că mulţi tineri stau „pe tuşă” tocmai din cauza unor profesori aflaţi în pragul pensionării.

Pentru al treilea an consecutiv, reprezentanţii ISJ Vâlcea au respins astfel solicitările pensionarilor, din dorinţa de a avea la catedră doar oameni tineri. „Avem foarte multe cadre didactice suplinitoare, de la educatori şi până la profesorii de diferite specialităţi care sunt pregătite, dar care nu s-au putut titulariza din cauza acestor persoane”, ne-a declarat Florin Smeureanu, inspectorul şef al ISJ Vâlcea.

Profesorii problemă

Un alt motiv pe care l-au invocat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Vâlcea atunci când au respins cele 25 de cereri a fost faptul că profesorii pensionari ar fi îngreunat oricum activitatea şcolară prin numeroase concedii medicale, dar şi prin alte zile libere luate. „Prefer să îi ţin pe cei tineri şi să-i ajut să se titularizeze. Aşa asigur învăţământul vâlcean pentru încă 20 de ani şi nu numai cu trei – patru ani, cum s-ar întâmpla în cazul profesorilor aflaţi în prag de pensionare”, mai spune Florin Smeureanu.

Plătiţi cu ora

În cazul în care nu se vor găsi în final soluţii pentru acoperirea tuturor cererilor, soluţia sugerată chiar de ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu ar fi aceea ca profesorii pensionari cu normă didactică din sistemul de învăţământ să fie plătiţi … cu ora. Există însă şi voci din rândul proaspeţilor absolvenţi, care îşi acuză colegii mai în vârstă că au reuşit să acapareze o bună parte dintre posturile bune, la oraş, în şcoli cu renume, în detrimentul tinerilor titulari.

Leave a Response