Poliţist bătut la Oteşani

miercuri, 25 februarie 2009

Poliţist bătut la Oteşani

În ziua de 23 februarie a.c., în jurul orei 15.30, agentul de poliţie Radu Ion Daniel, ajutor şef de post în cadrul Postului de Poliţie Oteşani, însoţit de pădurarul Constantin C., din cadrul Ocolului Silvic Băbeni au desfăşurat o acţiune pe linia tăierilor ilegale şi sustragerii de material lemnos din pădurile proprietate privată precum şi din cele aparţinând Ocolului Silvic Băbeni.

Cu această ocazie, în punctul numit „Valea Bună”, pe un teren cu vegetaţie forestieră, i-au surprins în timp ce sustrăgeau material lemnos, specia fag, pe Valentin Miclescu, de  32 ani şi Vipale Miclescu., de 28 ani, ambii din comuna Oteşani, judeţul Vâlcea. La apariţia organelor de poliţie, Valentin M. a reuşit să fugă, fiind prins doar Vipale M., care a fost condus la autoturismul poliţiei în vederea întocmirii documentelor de constatare a infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.

În timp ce se deplasa către autoturism, în sprijinul lui Vipale M., au sosit aproximativ 8 persoane, fraţi şi rude apropiate ale acestuia, printre care şi Zinoafe Miclescu, de 38 ani, din comuna Oteşani, judeţul Vâlcea, care l-a lovit pe poliţist în spate cu o bucată de lemn, adresând totodată ameninţări, atât la adresa poliţistului cât şi a pădurarului. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Horezu care a constatat cele întâmplate.

În continuare Zinoafe Miclescu, este cercetat de către procurorii din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, împiedicarea organelor de urmărire penală de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu precum şi pentru portul sau folosirea, fără drept, de obiecte în locuri şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, împotriva acestuia luându-se măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe