|luni, octombrie 16, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Unul dintre procurorii vâlceni, care domiciliazã într-un oraş staţiune, obişnuieşte sã îşi vopseascã pãrul şi sã consume foarte mult alcool. Deseori este adus beat acasã de cãtre câinele sãu, un boxer foarte inteligent care miroase imediat pe stãpân când este bãut.

• Pe timpuri, când era judecãtor, avea un nume de familie ce sugera imaginea unei pãrţi dorsale a omului. Între timp şi-a schimbat numele de familie, având acum nume de copac. Este acum  avocat, dar nu acceptã decât procese în care poate câştiga bani mulţi şi uşor. Printre altele îl reprezintã pe un fost lider judeţean politic. Ştim multe şi despre el şi despre clienţii sãi. Foşti şi actuali.

• Alţii aleargã prin judeţ toatã ziua, pe la organizaţii locale şi primãrii, deşi în aparenţã nu au niciun scop, nefiind oficial creditaţi cu şanse nici la europarlamentarele care se apropie, dar nici la posturi de conducere în interiorul organizaţiei judeţene.

• Elena Udrea şi vâlceanca Ana Maria Pãtru au toate avizele pentru a construi, în asociere, o pensiune de cinci stele, undeva în munţii din nordul judeţului. Ne bucurãm cã pe criza aceasta existã oameni de afaceri, care au curaj sã mai şi investeascã în turism.

• Un om de afaceri vâlcean, membru PDL acum, deţine un apartament în Bucureşti. Respectivul este vecin cu mai multe personalitãţi din viaţa politicã autohtonã, printre care se aflã şi…blonda de la Cotroceni.

• Tânãrul Pistol a jucat tenis de câmp într-o companie selectã sãptãmâna trecutã într-un superb complex de hotelier de cinci stele dintr-o staţiune din Bulgaria. Bogdan nu s-a putut plânge nici de apa din piscina, care a avut 30 de grade Celsius. Ne pare bine cã unii chiar ştiu sã trãiascã viaţa! Ne referim la partenerul lui Pistol. Partener de meci.

• Mircea Perpelea este foarte supãrat pentru cã nu a reuşit sã vândã partea de casã din Râmnic (cea dinspre faleza râului Olãneşti) şi nici cabana de la Pãscoaia – Brezoi.

• Bobi Marin ameninţã cu dezvãluiri incendiare despre milionari din Top 100, dar şi despre un fost prefect, care l-ar fi „tras în piept“ cu mari sume de bani. Curajul lui Marin provine din disperare. Disperarea de a pierde tot. Absolut tot.

• Sora mai mare a lui Crinu Popescu – Rovimet a fãcut o afacere cu societatea Mecon. Doamna era supãratã zilele trecute deoarece, la bancã, au apãrut ceva probleme, când a dorit sã ridice o anumitã sumã de bani. Cei 18.000 de lei din cont nu erau de-ajuns.

Leave a Response