învinuiţii în cazul fraudării concursului pentru procurori încearcă tergiversarea dosarului

miercuri, 18 februarie 2009

Învinuiţii în cazul fraudării concursului pentru procurori încearcă tergiversarea dosarului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Curtea Constituţională cu privire la două dintre excepţiile ridicate zilele trecute de avocaţii magistraţilor din dosarul fraudării concursului pentru procurori. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la completul de 9 judecători al ÎCCJ. În încercarea de a prelungi cât mai mult procesul, fostul procuror general adjunct al României, Gabriela Ghiţă a cerut recuzarea completului de judecată şi a reprezentantului Parchetului, în dosarul în care este acuzată, alături de alţi procurori, de fraudarea concursului pentru funcţiile de conducere din Parchete, din toamna anului 2007.

Motivul recuzării l-a constituit respingerea, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a mai multor excepţii de nelegalitate invocate de apărătorul Gabrielei Ghiţă. Şedinţa de judecată a fost suspendată timp de aproape 3 ore, interval în care un alt complet a analizat cererea de recuzare. După ce solicitarea a fost respinsă ca nefondată, avocaţii au invocat noi excepţii de neconstituţionalitate. Dosarul fraudării concursului pentru procurori a fost trimis la Curtea Constituţională în decembrie 2008, dar instanţa supremă a cerut dosarul, pentru a putea continua judecata, urmând să-l retrimită la CCR în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate.

S-a invocat astfel neconstituţionalitatea unor prevederi din Codul de procedură penală, referitoare la părţile care au dreptul să asiste la judecarea cererii de recuzare şi la condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor. Avocaţii au invocat şi neconstituţionalitatea unui articol din ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (n.r. - în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie), care face referire la dotarea DNA cu tehnică de realizare, interceptare şi prelucrare a convorbirilor, ceea ce ar contrazice Constituţia.

Apărătorii au mai susţinut, la termenul de marţi, că prevederi din Legea 356 din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi încalcă legea fundamentală, deoarece instituie în sarcina organului de urmărire penală obligaţia de certificare a înregistrărilor. DNA i-a trimis în judecată, la 6 mai 2008, pe procurorii Eugen Cojocaru, Gheorghe Dumitru, Gabriela Ghiţă, Sterian Guli, notarul Gheorghe Bucur şi pe judecătorul vâlcean Gheorghe Cerbeanu, în legătură cu fraudarea concursului pentru funcţiile de conducere din parchete din toamna anului 2007.

Procurorii DNA susţin că, în cursul lunii noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a pretins de la procurorul Gheorghe Dumitru suma de 50.000 de euro pentru ca, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească promovarea examenului pe care acesta îl susţinea pentru ocuparea funcţiei de şef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Din suma pretinsă, Cojocaru ar fi primit efectiv suma de 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat de  Gherghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea şi Gheorghe Bucur, notar public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe