|joi, august 17, 2017
  • Follow Us!

Oltchim, afaceri în creştere, pierderi duble în 2008 

Oltchim, afaceri în creştere, pierderi duble în 2008

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a reuşit să-şi atingă obiectivul de a trece pe profit în anul 2008, înregistrand o pierdere de 225,64 milioane lei (61,2 milioane euro), în creştere de la o pierdere de 95,89 milioane lei înregistrată în 2007, potrivit datelor publicate de companie.

Oltchim Râmnicu Vâlcea a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 1,946 miliarde lei, în creştere cu 11,3% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti, pe care-l redăm întegral. EBITDA (profitul înaînte de plata taxelor şi dobânzilor, încluderea deprecierii şi amortizării) a atîns 32,62 milioane lei anul trecut, potrivit Oltchim.

„Prioritatea noastră pe 2009 este să menţinem eficienţa operaţională la nivelul companiei şi să atragem resursele financiare necesare pentru investiţiile absolut vitale în securizarea materiilor prime. Aceasta ne va permite asigurarea unor preţuri competitive la produsele noastre pe plan internaţional”, a declarat Constantin Roibu (foto), director general al SC OLTCHIM SA.
Comunicat privind rezultatele financiare preliminare înregistrate în 2008
În conditiile dificile din a doua parte a anului 2008, în care activitatea S. C. Oltchim S.A. Rm. Vâlcea a fost afectată de o serie de evenimente excepţionale precum şi de efectele crizei fînanciare, comparativ cu anul 2007, societatea a înregistrat următoarele rezultate :

• cifra de afaceri a crescut cu 11,3%, respectiv cu 197.071 mii lei, de la 1.749.872 mii lei în anul 2007 la 1.946.943 mii lei în anul 2008;
• vânzarile la export au crescut cu 4,6%, respectiv cu 17.839 mii EUR, de la 392.012 mii EUR realizate în anul 2007 la 409.851 mii EUR realizate în anul 2008;
• activele imobilizate au crescut cu 1,16%, de la 1.095.017 mii lei în 2007 la 1.107.760 mii lei în 2008;
• numarul mediu de personal a scăzut cu 637 persoane, în principal ca urmare a vânzării activelor agro-alimentare, de la 4.836 în anul 2007 la 4.199 în anul 2008;
• datoriile totale în suma de 1.729.646 mii lei au crescut cu 6,46% faţă de anul trecut;
• nu a fost în imposibilitate de plata achitatându-şi integral, din surse proprii, ratele şi dobânzile bancare scadente la toate creditele angajate;
• indicatorul EBITDA (profit din exploatare + amortizare) realizat la 12 luni este de 32.622 mii lei, echivalent 8.858 mii EUR;
• pierdere preliminată de 225.646 mii lei, echivalent 61.272 mii EUR, faţă de un profit programat pe anul 2008 de 9.300 mii lei şi faţă de pierderea înregistrată în 2007 care a fost de 95.894 mii lei. Din activitatea de exploatare s-a înregistrat pierdere în valoare de 73.080 mii lei iar din activitatea fînanciară de 152.566 mii lei.

Principalele cauze ale acestor rezultate înregistrate sunt: 1. Efectele crizei fînanciare mondiale.
S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Valcea valorificând la export peste 75% din cifra de afaceri, începând cu luna octombrie 2008 a fost afectată în mod direct de criza financiară mondiala, astfel:

a) Reducerea accentuată a preţurilor de vânzare la principalele produse.
La PVC, principalul produs al societăţii cu o pondere în cifra de afaceri de aproximativ 36%, preţurile medii de vânzare la export au scăzut cu 32% în perioada octombrie-decembrie 2008, iar scăderea continuă şi în luna ianuarie 2009.
La Dioctilftalat, un alt produs principal, cu 12% pondere în cifra de afaceri, preţurile medii la export au scăzut cu 34% în perioada octombrie-decembrie 2008 şi de asemenea scăderea continuă în luna ianuarie 2009.

Perderile totale determinate de scăderea preţurilor la produsele OLTCHIM, datorită efectelor crizei financiare mondiale, sunt în sumă de 57.104 mii lei, formată din:
– 7.019 mii lei, pierderi din vânzarea produselor finite în stoc la 30 septembrie 2008;
– 50.085 mii lei, pierderi determinate de marfa rămasă în stoc la 31 decembrie 2008.

b) Funcţionarea redusă la 55% din capacitate, în perioada octombrie-decembrie 2008, a condus la pierderi totale în sumă de 6.628 mii lei rezultate din cheltuielile convenţional-constante (amortizare şi salarii) la instalaţiile care nu au funcţionat în această perioadă datorită lipsei de etilenă.

c) Închiderea unor capacităţi de producţie.
Datorită faptului că odată cu criza economică mondială, preţurile şi piaţa de solvenţi cloruraţi şi apă oxigenată au scăzut, au fost închise cele două capacităţi de producţie, şi s-a creat provizion pentru valoarea rămasă a activelor fixe aferente acestora în sumă de 1.224 mii lei. De asemenea, pentru instalaţia Monomer, care a fost oprită dîn lipsă de materii prime (etilena) s-a creat un provizion parţial de 3.108 mii lei. În total valoarea provizioanelor constituite la 31 decembrie 2008 la mijloacele fixe este de 4.332 mii lei.

d) Criza financiară mondială a condus şi la o lipsă de lichidităţi pe piaţa internă cu consecinţe în probleme financiare ale unor clienti interni, motiv pentru care s-au creat provizioane pentru suma de 14.422 mii lei.

e) Creşterea dobânzilor pe pieţele interbancare, în special pe piaţa românească a avut consecinţe nefavorabile asupra activităţii OLTCHIM. Astfel ROBOR la o lună (creditele în lei contractate de OLTCHIM sunt raportate la acest indicator) a crescut pe pieţele interbancare din România în semestrul II de la 12,01% la 30 iunie 2008 la 15,35% la 31 decembrie 2008, în interiorul perioadei (luna octombrie) atingând şi 50%. De asemenea, EURIBOR la o lună a crescut de la 4,44%, la 30 iunie 2008, până la 5,197% la jumătatea lunii octombrie 2008. EURIBOR a început să scadă spre finalul anului (sfârşit noiembrie şi luna decembrie) dar dobânzile pe perioada iulie – octombrie au fost mari. Astfel, în condiţiile unui portofoliu de credite comparabil ca valoare cu semestrul I, în semestrul II valoarea dobânzilor achitate de OLTCHIM este cu 6.999 mii lei mai mare
 (38.204 mii lei valoare dobânzi achitate în semestrul II comparativ cu 31.205 mii lei valoare dobânzi achitate în semestrul I).

f) Instabilitatea monedei naţionale şi deprecierea accentuată a cursului de schimb leu/EUR în a doua parte a semestrului II (comparativ cu 30.06.2008 acesta s-a depreciat cu 9,3% de la 3,6475 lei/EUR la 3,9852 lei/EUR la sfârşitul anului) a condus la înregistrarea de pierderi din diferenţe de curs valutar. Pierderea netă, (diferenţa între cheltuieli şi venituri din diferenţele de curs valutar), determinată de creşterea cursului de schimb leu/EUR si leu/USD, în anul 2008, este de 65.202 mii lei.
2. Efectele nerealizării operaţiunii de majorare a capitalului social cu datoria înregistrată faţă de AVAS.
Datorită faptului că OLTCHIM înregistrează capitaluri proprii negative, fiind „nebancabilă”, nu a reuşit obţinerea de finanţări pentru plata datoriilor înregistrate faţă de principalii furnizori, ceea ce a condus la calculul de penalităţi de către aceştia la un nivel de 9.485 mii lei.

3. Constituirea de provizioane în sumă totală de 8.500 mii lei pentru participaţiile OLTCHIM S.A. la două societăţi mixte : S.C. OLTQUINO SA Rm. Vâlcea (5.075 mii lei) şi S.C. SISTEMPLAST SA Rm. Vâlcea (3.425 mii lei).

4. Pierderile înregistrate de Divizia agro-alimentară (active vândute în anul 2008) în sumă totala de 26.186 mii lei au afectat de asemenea în mod negativ activitatea economico-financiară aferentă anului 2008
. Subunităţile agro-alimentare Avicola Babeni, Suinprod Babeni şi FNC Babeni au înregistrat pierderi în perioada 01 ianuarie – 31 martie (data cand au fost vândute) în sumă de 8.112 mii lei, iar Fabrica de Conserve Râureni (inclusiv din scăderea preţurilor la produsele finite în stoc) a înregistrat pierderi în sumă totală de 18.074 mii lei. Activitatea acestor subunităţi agro-alimentare a fost una conexă, neavând legătură cu activitatea principală a OLTCHIM de producere şi comercializare produse chimice.
5. Creşterea accentuată a preţului la principalele materii prime (etilenă şi propilenă) comparativ cu preţurile de vânzare a principalelor produse fabricate din acestea (PVC, polioli-polieteri), în semestrul I 2008 au avut un efect nefavorabil cuantificat în rezultatele financiare ale anului 2008 cu o valoare de 31.808 mii lei. Aceasta a fost determinată de creşterea preţului petrolului. Etilena şi propilena fiind derivate din petrol, creşterea preţurilor la acesta au influenţat direct preţurile de cumpărare la etilenă şi propilenă.

Director General,  Roibu Constantin

Leave a Response