|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Sparle si Soparle 

Sparle si Soparle

• Vă mai amintiţi de fostul deputat Dumitru Becşenescu? Vă este dor de el şi nu l-aţi văzut prin Vâlcea? Păi puteţi să îl întâlniţi prin sectorul agricol Ilfov dacă aveţi treabă în zonă. Pune la cale nişte afaceri noi şi a intrat în grupul de susţinători a lui Gabi Optrea, fostul ministru pasager al Internelor.

• Cei care visau la dezmembrarea PNL Vâlcea şi încurajau disensiunile între senatorul Emilian Frâncu şi deputatul Cristian Buican, în speranţa deşartă că ultimul va ajunge la cârma organizaţiei judeţene mai au ceva de aşteptat. Se pare că în acest an nu vor avea loc alegeri în filialele judeţene ci doar Congresul partidului. Iar la anul s-ar putea ca Buican să devină prim vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi să facă din nou echipă cu senatorul liberal.

• Bătălia pentru postul de şef al Direcţiei Apelor s-a mutat în Capitală. Indivizi cu relaţii par a reuşi să îi tragă preşul de sub picioare lui Gigi Matei, cel care crede că postul de şef al apelor i se cuvine pe drept.

• Un alt fan al apei, de data asta a apei chioare ce curge în robinete râmnicenilor la preţuri din ce în ce mai mari, se plictiseşte de moarte prin Parlament. E vorba de fostul primar ţărănist al Râmnicului care umblă noaptea brambura prin oraş. Pe jos.

• Un primar din sudul judeţului are o familie stabilă în aparenţă. În realitate primarul are în Râmnicu Vâlcea o prietenă. Mai tânără decât soţia lui, mai zglobie şi mai predispusă să servească masa cu edilul prin cârciumioare retrase.

• Un alt primar, tot din sud dar nu din acelaşi partid nu are prietenă. Ci prietene. Drept e că acestea nu reprezintă ceva serios din moment ce primarul le uită şi numele după ce petrece uneori câte o oră în prezenţa uneia, sau mai multor în acelaşi timp. Primarul are bani pentru fete dar nu are bani pentru unele datorii. Până la urmă credem că îşi va achita şi datoriile. Nu-i aşa?

• Este Scorpion şi îi plac cifrele, vinurile bune, femeile găsuţe şi vânatul. Nu îi plac în schimb oportuniştii mercenari. Nici măcar aceia care se oferă să şantajeze politicieni pentru a îi face lui câte un serviciu. Nu îi plac pentru că mercenarii au datorii pe care el trebuie să le ascundă. De ochii opiniei publice dar şi de …executori!

• Deputatul Sorin Zamfirescu vrea să-i izgonească pe ziariştii care fac de „gardă” la Palatul Parlamentului. Sub diferite pretexte, fostul primar al Râmnicului vrea ca reporterii TV să nu mai surprindă pe camerele de luat vederi cum sforăie deputatul X sau cum se răsfoieşte pe băncile Parlamentului revista Hustler de către senatorul Y. Başca, arătătorul băgat în cele mai întunecoase cotloane ale simţului olfactiv…

• După criticile din ultima perioadă şi după „precizările” primarului Mircia Gutău, fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu, a început să bată în retragere la gândul de a obţine şefia Organizaţiei Judeţene a PD-L Vâlcea. Acum, Crăciunescu a fost retrogadat la diviziile inferioare şi aşteaptă cartonaşul galben de la conducerea centrală a partidului.

Leave a Response