Investiţii la exploatarea minieră Berbeşti

duminică, 7 decembrie 2008

Investiţii la exploatarea minieră Berbeşti

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu a executat, de la începutul anului şi până în prezent, peste 70% din programul de investiţii, în valoare de aproximativ 140 de milioane de lei, cea mai mare parte a lucrărilor fiind orientată spre modernizări. Potrivit bilanţului SNLO, au fost încheiate lucrările de modernizare a utilajelor în exploatările miniere de suprafaţă Roşia şi Motru, altele fiind programate pentru trimestrul I 2009.

O serie de lucrări au avut ca obiect montarea de transportoare cu bandă la noul nod de distribuţie al carierei Roşia, din bazinul carbonifer Rovinari, de montare-demontare traseu de benzi la exploatările miniere Mehedinţi şi Berbeşti-Vâlcea şi de deschidere la exploatarea minieră de suprafaţă Motru. În acelaşi context se înscriu şi lucrările la drumurile judeţene afectate de activitatea de minerit din zona carierelor Motru, ca şi cele sociale având ca obiect reabilitarea unor sedii administrative la exploatări şi cariere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe