Scandal administrativ între Persu şi Anuţa Handolescu

duminică, 23 noiembrie 2008

Scandal administrativ între Persu şi Anuţa Handolescu

Situaţie financiară precară în 50 de localităţi vâlcene

Între subprefectul de Vâlcea Anuţa Handolescu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Persu a început un adevărat război administrativ. Motivul principal al discuţiilor dintre cei doi l-a constituit actuala situaţie financiară din comunele vâlcene şi salariile profesorilor. În timp ce subprefectul de Vâlcea a atras atenţia că 50 de localităţi vâlcene  pot intra în faliment administrativ din cauză că nu au reuşit să strângă nici jumătate din taxele şi impozitele locale, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) sare în apărarea cetăţenilor, precizând că aceştia sunt prea săraci ca să mai plătească datoriile către stat.

Fără bani

Anuţa Handolescu s-a arătat nemulţumită faţă de cele 50 de primării din judeţ care nu au reuşit să strângă impozitele, fiind nevoite să se descurce numai cu banii veniţi de la stat. Drept dovadă a stat şi un raport pe care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea l-a prezentat în cadrul şedinţei Comisiei Sociale de Dialog, privind realizarea indicatorilor activităţii fiscale şi bugetare în judeţul nostru la sfârşitul lunii octombrie. “Am constatat cu surprindere că 50 de localităţi nu au reuşit să adune nici 50 la sută din impozite.

Este strigător la cer. Cum să avem pretenţia ca acestea să ajungă să se finanţeze singure, când ele aşteaptă banii de la stat pentru a-şi plăti toate cheltuielile”, a declarat Anuţa Handolescu. Printre cele 50 de localităţi amintite de subprefectul de Vâlcea se află şi Alunu care a încasat doar 14,84 la sută din impozite, Laloşu 22,39 la sută, Costeşti 12,78 şi Măldărăşti 20,29 la sută.

Persu dă vina pe Guvern

În schimb, Dumitru Persu a declarat că bugetul de stat este obligat să asigure buna funcţionare a administraţilor, chiar dacă ele se află în imposibilitatea de a se autofinanţa. Ba mai mult, Persu  spune că înţelege de ce s-a ajuns în această situaţie: oamenii sunt mult prea săraci şi nu au de unde să îşi plătească dările către stat.

Nivelul încasărilor este determinat de nivelul de trai. Multe sunt comune sărace, unde oamenii nu au pur şi simplu cum să-şi plătească impozitele. Dacă nu ar fi folosiţi banii de la buget ar însemna să nu mai fie plătiţi profesorii sau alţi funcţionari", a declarat vicepreşedintele CJ.

Cei doi nu au reuşit să se pună de acord în vederea soluţionării situaţiei. Problemele discutate au rămas la stadiul de mediatizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe