|luni, iunie 18, 2018
  • Follow Us!

Boby Marin a trecut de la fraude bancare la rupt afişe 

Un impostor pentru Senat !

Boby Marin a trecut de la fraude bancare
la rupt afişe

În vara anului 2003 Parchetul Naţional Anticorupţie anunţa arestarea preventivă a lui Ion Marin, zis Boby Rarora. Redăm din comunicatul PNA …sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de utilizare a creditelor în alte scopuri, înşelăciune bancară, fals, uz de fals, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, toate în formă continuată şi în concurs real..

S-a reţinut ca inculpatul a obţinut – prin mijloace ilegale şi cu încărcarea normelor bancare – credite în valoare de peste 780 miliarde lei de la Banca Comercială Română – sucursala Novaci, pe care le-a utilizat în alte scopuri decât cele în care au fost acordate……”.

La scurt timp după arestarea sa s-a aflat că Boby dăduse o ţeapă mare unui grup important de romi. Jamdarmi şi poliţişti păzeau casa din Milostea a arestatului pentru a preîntâmpina acte de violenţă. Rromii păcăliţi de Boby îşi pierduseră multe mahmudele pe care acesta le girase la  o bancă pentru a obţine un credit. După arestarea sa banca valorificase banii din aur. Căderea marelui şef de la Rarora a atrsa atenţia supra multor oameni de afaceri.

Au fost descoperite de orgenele de ordine fel de fel de încrengături cu patronii unor alte societăţi comerciale din alte oraşe ale ţării. A urmat un val de arestări şi de procese. S-a descoperit faptul că păcăleala lui Boby care a reuşit să facă un judeţ întreg să creadă faptul că ele este mare om de afaceri şi Rarora una dintre societăţile comerciale puternice şi serioase a fost posibilă şi datorită faptuzlui că multe societăţi din Craiova şi Târgu Şiu au luat credite iar banii au fost folosiţi pentru a alimenta conturile Rarora deşi între societăţile respectve şi firma vâlceană nu existau relaţii comerciale.

A trecut timpul Boby a făcut puşcărie, a ieşit şi un timp nu s-a mai auzit de el. Acum omul este candidat al unui partid minuscul fără şanse de a intra în parlament. Da aţi auzit bine Boby Rarora vrea să fie senator de Drăgăşani Bălceşti. Are afişe prin localităţile din această zonă şi are şi bannere. Din păcate are şi un grup de derbedei care-l însoţesc, în special seara, în operaţiuni ilegale.

Boby a devenit din mare fraudator de bănci un contravenient mărunt care rupe afişele contracandidaţilor săi. A fost descoperit în timp ce distrugea afişe ale pesedistului Laurenţiu Coca şi există persoane care susţin că a distrus şi afişe ale liberalei Zvetlana Preoteasa. Dacă va continua în acest ritm ori se va alege cu amenzi ori cu o bătaie bună.

Rolul acestui articol este însă de a aduce la cunoştiinţa opiniei publice din Drăgăşani –Bălceşti faptul că poate comite o greşeală fantastică dând votul acestei haimanale politice care de fapt nici nu ar fi trebuit să fie lăsată să candideze. Cum mama naibii să trimiţi în Senat un individ care a băgat în puşcărie atâţia oameni prin actele sale nesăbuite, care a mituit înalţi funcţionari şi care a prejudiciat o bancă importantă de sume astronomice ?

Leave a Response