Sparle si Soparle

miercuri, 19 noiembrie 2008

Sparle si Soparle

• Blogurile candidaţiilor la parlamentare s-au activat. Un război surd şi nu la vedere se duce între simpatizanţii fiecărui candidat şi adversarii acestuia. Unul dintre cele mai bune bloguri din Vâlcea este cel al candidatului la funcţia de deputat al Colegiului Bălceşti., Dan Mazilu. Cei care intră pe www.danmazilu.ro chiar au ce citi.

Un blog la fel de bine realizat dar poate prea aglomerat cu informaţii este cel al viitoarului senator Emilian Frâncu. Foarte slab pare blogul viitorului deputat Cristian Buican iar la coada clasamentului este cel a lui Sorin Zamfirescu , greu citibil şi plin de informaţii menite să spele imaginea pătată a sexagenarului profitor. Dealtfel am aflat că cei care i-au făcut blogul au un punct comun cu el. Biciclismul. El este biciclist politic iar ceilaţi au reparat biciclete. Haios nu?!

• Dezordine mare în stafurile de campanie ale candidaţilor vâlceni. Fel de fel de neprofesionişti şi de inşi care mai mult încurcă decât ajută. Cel mai tare ne afectează însă manifestările unor grobieni care în loc să îşi ajute candidaţii  ( cărora le facem şi noi campanie electorală) îi sabotează prin iniţiative cretine sau printr-o totală lipsă de colaborare. Miercuri ne venea să îi spargem capul unui dobitoc care nu înţelege nimic. Nici din presă ,nici din politică şi nici din rolul unui membru al unui staf electoral.

• O înaltă faţă bisericească s-a apucat să şantajeze preoţi dintr-un anumit Colegiu. Cu o nesimţire nedemnă de un slujitor al lui Dumnezeu acest individ sprijină un candidat în campania electorală şi ameninţă preoţii că va face tot ce poate să îi scoată din preoţie pe cei care nu îl vor sprijini şi ei pe acelaşi candidat.

Candidatul este un fost comunist pătat care nu crede dar se preface că este credincios. Iar faţa bisericească este senilă se pare şi a avut dosar fiind ofiţer de securitate post din care a supravegheat alţi preoţi şi le-a mâncat vieţile în timpul comunismului. Este întruchiparea perfectă a scorpionului negativ şi se pare că nu s-a jenat să întreţină relaţii cu copile. Sexuale. Pe bani buni. Vom reveni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe