Imagine terfelită a Finanţelor Publice Vâlcea

duminică, 16 noiembrie 2008

Imagine terfelită a Finanţelor Publice Vâlcea

Funcţionara săltată de DNA, Tania Olteanu, suspendată din funcţie

După ce a fost arestată pentru trafic de influenţă în formă continuată, Tania Olteanu, funcţionară la Finanţele Publice Vâlcea a fost suspendată din funcţie. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au reţinut-o săptămâna trecută pe funcţionara de la Vâlcea, angajată în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Rm.Vâlcea – Serviciul de Colectare şi Executare Silită a Persoanelor Juridice şi pe complicele său, Gheorghe Dumitrescu, acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

Angajata Finanţelor a fost suspendată din funcţie

În baza înştiinţării Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, începând cu 13 noiembrie a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a suspendat raportul de serviciu al funcţionarului public Tania Olteanu , inspector asistent la Serviciul colectare executare silită persoane juridice din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea, în conformitate cu prevederile art. 94 al. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, ca urmare a arestării preventive. Reprezentanţii Direcţiei Finanţelor Publice susţin că nu vor să se  pronunţe până când justiţia nu îşi va spune ultimul cuvânt în cazul funcţionarei Tania Olteanu.

Prinşi în flagrant

Tania Olteanu a fost reţinută pe data de 11 noiembrie în urma unui flagrant în timp ce primea suma de 10.000 de euro. Din ancheta procurorilor a reieşit că la data de 11 noiembrie 2008, inculpata Tania Olteanu a primit de la inculpatul Gheorghe Dumitrescu suma de 10.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă şi poate interveni asupra unui magistrat de la Curtea de Apel Piteşti, pentru a-l determina să anuleze în instanţă un raport emis de către Direcţia Generală de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.

Această anulare ar fi avut drept consecinţă înlăturarea tuturor măsurilor de executare a unei firme în care Dumitrescu Gheorghe are calitatea de asociat majoritar.. De asemenea, în cursul lunii iunie 2008, Gheorghe Dumitrescu a oferit suma de 2.000 euro în echivalent lei unei persoane fizice pentru a interveni pe lângă funcţionari ai Gărzii Financiare – Secţia Argeş în scopul de a nu-i aplica o sancţiune contravenţională la regimul produselor accizabile şi pentru a nu-i confisca un autoturism. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală iar la data de 11 noiembrie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.

La data de 12 noiembrie 2008, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe termen de 15 zile. “Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun reprezentanţii DNA. La instrumentarea acestui dosar, procurorii anticorupţie au colaborat cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe