|luni, februarie 19, 2018
  • Follow Us!

Clădirea Şcolii Populare de Arte nu va mai ajunge la Primărie 

• Întrucât proprietarii s-au răzgândit în ultimul moment,

Clădirea Şcolii Populare de Arte nu va mai ajunge la Primărie

La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, primarul Mircia Gutău a anunţat că au fost întrerupte orice negocieri cu proprietarii clădirii care a adăpostit Şcoala Populară de Artă, ca urmare a refuzului acestora de a semna… actul de vânzare-cumpărare. După ce au fost întocmite actele la notariat, proprietarii Georgian Tomescu şi Ioana Tomescu nu au mai vrut să realizeze tranzacţia cu Primăria Râmnicului.

Nu se ştie exact motivul, dar în luna august, când Primăria şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra această clădire, proprietarii imobilului respectiv, în conformitate cu actele de proprietate prezentate şi cu extrasul de cartă funciară pentru informare, erau Georgian Tomescu şi Camelia Hellen Tomescu, în indiviziune şi cote egale. Însă, ulterior, cu actul de donaţie autentificat sub nr. 4700/13.08.2008, Camelia Tomescu a donat mamei sale, Ioana Tomescu, cota indiviză de jumătate din imobilul descris mai sus, fapt comunicat prin scrisoarea nr. 35952/29.09.2008.

În aceste condiţii, s-a emis o nouă hotărâre de consiliu local în care se specifica următoarele: „Imobilul este, la aceasta dată, proprietatea domnilor Tomescu Georgian Daniel şi Tomescu Ioana, în indiviziune şi cote egale, conform extrasului de carte funciară pentru informare din data de 22.08.2008”. În luna septembrie, consilierii locali au aprobat, printre altele, propunerea de exercitare de către municipalitate a dreptului de preemţiune asupra clădirii din bulevardul Tudor Vladimirescu, în care a funcţionat, până nu demult, Şcoala Populară de Arte Vâlcea.

Preţul solicitat de proprietar era de 1,1 milioane euro, municipalitatea dorind să cumpere imobilul, ca să-l renoveze şi să-i dea o destinaţie publică pentru Primăria Râmnicului. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea a comunicat Consiliului Judeţean că, pentru imobilul „Şcoala Populară de Arte” (fostul sediu), monument istoric şi terenul în suprafaţă de 1073 mp, reprezentând curtea imobilului nu îşi exercită dreptul de preemţiune şi transferă acest drept al statului către autorităţile publice locale.

Şcoala Populară de Arte datează de la începutul secolului XX şi este monument istoric de arhitectură, de categorie valorică B. Prin înştiinţarea privind intenţia de vânzare a imobilului compus din clădire şi teren, proprietarii au propus Consiliului Judeţean Vâlcea o valoare de vânzare de 1,5 milioane euro.

Leave a Response