|marți, iunie 19, 2018
  • Follow Us!

Vâlcenii se plâng primarului Gutău 

Vâlcenii se plâng primarului Gutău

Peste 30 de persoane s-au prezentat în audienţă la primarul Mircia Gutău miercuri dimineaţa, problemele supuse atenţiei edilului-şef fiind dintre cele mai diverse. Solicitanţii de locuinţe au  fost informaţii că în perioada aprilie a anului viitor vor demara anchetele sociale în vederea stabilirii punctajului pentru locuinţele pentru tineri, iar în vara viitoare vor începe aceleaşi anchete sociale pentru cei ce au făcut cerere de repartizare a unei locuinţe sociale.

„Una dintre problemele dezbătute în cadrul audienţelor este problema traficului greu pe strada Ştirbei Vodă. Aceasta se va rezolva odată cu crearea unei artere de legătură şi a unui nou pod între această stradă şi strada Morilor, proiect pentru care s-a aprobat studiul de fezabilitate şi care va demara la începutul anului viitor.

De asemenea, unii dintre petiţionari se confruntă cu tot felul de probleme, cum ar fi eliberarea unor locuri de veci prin deshumare, angajări de personal sau extinderi ale reţelei de gaze. Ţin să precizez că nu sunt de competenţa administraţiei locale, iar persoanele în cauză au fost îndrumate către instituţiile abilitate să dea rezolvări”, a spus primarul Gutău.

De asemenea, s-a mai comunicat celor interesaţi faptul că accesele la unele din proprietăţile din noul bulevard Dem Rădulescu, ce va fi inaugurat în data de 26 noiembrie, la ora 1600, se vor studia caz cu caz, plecând de la sensurile giratorii care au fost proiectate pe această arteră de circulaţie.

18 cupluri sãrbãtoresc 50 de ani de cãsnicie

Joi, 13 noiembrie, în Sala de consiliu a Primăriei municipiului, 18 cupluri de râmniceni vor fi sărbătorite cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie. Edilii vâlceni au pregătit deja momente inedite pentru sărbătoriţi. „Perechile vor primi din partea primăriei o diplomă de fidelitate, precum şi o indemnizaţie de 600 lei. Evenimentul se va desfăşura într-un cadru festiv, alături de reprezentanţi ai conducerii municipalităţii. Ne gândim mereu să oferim surprize vâlcenilor, şi nu numai”, spune Sebi Veţeleanu, viceprimarul Râmnicului.

Se inaugurează Parcul de joacă Rotary

Vineri, după amiază, se inaugurează pe strada Ion Referendaru, Parcul de joacă Rotary. Lucrările de reabilitare au constat în realizarea de alei asfaltate, bordurare, precum şi în plantarea a peste 50 de arbori de diferite specii. Pe lângă montarea unor instalaţii de joacă noi, a mai fost realizat un teren de baschet, s-au amplasat 20 de bănci, a fost construit un pavilion-chioşc din lemn şi s-a montat şi o ţâşnitoare cu apă potabilă. O altă noutate în spaţiul care datează din anul 2000 ca urmare a unei colaborări între Primăria municipiului şi Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea o reprezintă montarea unor aparate de fitness.

Leave a Response