|joi, iunie 21, 2018
  • Follow Us!

Dacă salariile profesorilor nu cresc, Sanitas suspendă greva 

Dacă salariile profesorilor nu cresc, Sanitas suspendă greva

Ministerul Sănătăţii Publice şi reprezentanţii Federaţiei Sanitas vor continua şi în această săptămână negocierile cu privire la salariile din sistemul sanitar. Ministrul Sănătăţii şi Federaţia Sanitas au declarat joi că sunt aproape de semnarea unui acord şi că, în această perioadă, s-au făcut progrese vizibile, lucru care i-ar putea determina să renunţe la grevă. „Acordul pe care vrem să-l semnăm cuprinde 15 puncte.

Au mai rămas în negociere trei, cele mai sensibile, care vizează nivelul creşterilor salariale”, spune Maria Costea, liderul Sanitas Vâlcea. Ministrul Sănătăţii este conştient că angajaţii din sistemul sanitar merită salarii mai mari dar, cu toate acestea, negocierile au fost destul de dificile.

Reprezentanţii Sanitas nu sunt pe deplin mulţumiţi, dar renunţă la proteste deocamdată. „În mod cert nu ne vom opri la şapte la sută. Deja s-a vorbit de zece la sută. Sigur, am vrea 20 la sută, dar nu putem cere de capul nostru, ci trebuie să colaborăm şi cu celelalte grupe de salariaţi, adică să aşteptăm rezultatul negocierilor dintre sindicate şi Executiv”, spune liderul Sanitas.

Presiune asupra sectorului privat

Săptămâna trecută, Federaţia Sanitas ameninţa că va organiza un miting în Capitală la 11 noiembrie, va declanşa greva de avertisment vineri, 14 noiembrie şi cea generală la 20 noiembrie. La întâlnirea sindicaliştilor cu prefectul de Vâlcea, care a avut loc săptămâna trecută au participat preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor „Cartel Alfa”, Aurel Popescu şi cel al Alianţei Federative a Sindicatelor Funcţionarilor Publici „Sed Lex „, Nicolae Jitianu. „Greva de avertisment din data de 9 octombrie a.c. a avut un real impact, participând peste 5000 membrii de Sindicat, funcţionari publici şi personal contractual din cadrul Administraţiei Publice la nivelul judeţului Vâlcea.

Liderii de sindicat nu au declanşat greva generală pentru că nu este oportun să se declanşeze o astfel de grevă, mai ales că nu toate sindicatele din ţară erau pregătite pentru aceasta”, a apreciat preşedintele SINDAP, Nicolae Jitianu. Din partea patronatelor, au participat reprezentanţi ai UGIR 1903, CNIPMMR, ai Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii şi ai Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România.

Sindicaliştii sunt hotărâţi să nu renunţe la principala lor revendicare, respectiv majorarea salariilor, dar au fost dispuşi să-i indemne pe membri de sindicat să lase rezolvarea problemei la nivelul instituţiilor centrale abilitate, fără a crea presiune prin manifestări greviste. Reprezentantul Sed Lex au transmis solicitarea de urgentare a emiterii legii unice de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să fie stabilită o ierarhizare corectă şi să fie eliminate decalajele extreme între instituţii şi diferite categorii de personal.

În cazul în care salariile cadrelor didactice nu vor creşte cu 50%, sindicaliştii nu vor declanşa însă greva. Reprezentanţii patronatelor şi-au exprimat în acelaşi timp îngrijorarea pentru aplicarea creşterilor salariale ale personalului din învăţământ cu 50% şi au apreciat că acest lucru ar declanşa în mod expres solicitări în lanţ şi în sectorul privat, care nu vor putea fi suportate de agenţii economici şi vor determina implicit reduceri de personal, creşterea şomajului şi chiar închiderea unor întreprinderi mici, care sunt deja afectate de criza financiară mondială.

Dascălii nu se lasă

Mai puţin de 7% din numărul total de cadre didactice din judeţul Vâlcea au intrat săptămâna trecută în  grevă de avertisment la chemarea Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret (FSISH). Este vorba de 337 cadre didactice de la două licee – unul din Râmnicu Vâlcea şi unul din Berbeşti, două şcoli generale – Şcoala Waldorf din Râmnicu Vâlcea şi Şcoala Budeşti – şi cinci grădiniţe din Râmnicu Vâlcea.

Florin Popa, preşedintele Sindicatului Independent de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea, educatoarele, învăţătorii şi profesorii care au intrat în grevă fac parte din filiala judeţeană al FSISH, care numără circa 500 de membri ce activează în 22 unităţi de învăţământ. Conform liderului judeţean, sindicaliştii vâlceni afiliaţi la FSISH au intrat în grevă numai în unităţile şcolare unde sunt majoritari.

Potrivit serviciului informatizare al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, reţeaua de învăţământ preuniversitar din judeţ numără 707 unităţi – grădiniţe, şcoli generale, licee, şcoli profesionale şi şcoli de arte şi meserii , cu un total de 5.129 cadre didactice. În schimb, conform celor trei lideri judeţeni ai sindicatelor din învăţământ, numărul cadrelor didactice care sunt înscrise în sindicate este de 5.335, ceea ce depăşeşte cu peste 200 totalul cadrelor didactice aflate pe ştatele de plată din judeţ. Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Anton Anton, a solicitat inspectoratelor şcolare să se asigure că toţi cei care au fost în grevă nu vor beneficia de drepturile salariale corespunzătoare.

Leave a Response