|miercuri, iunie 20, 2018
  • Follow Us!

Angajata a Finantelor Publice, saltata de DNA pentru trafic de influenta 

Au mai prins un….pestisor!

Angajata a Finantelor Publice, saltata de DNA pentru trafic de influenta

COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:

OLTEANU TANIA, funcţionar public în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Rm.Vâlcea – Serviciul de Colectare şi Executare Silită a Persoanelor Juridice, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă;
DUMITRESCU GHEORGHE, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că la data de 11 noiembrie 2008, inculpata Olteanu Tania a primit de la inculpatul Dumitrescu Gheorghe suma de 10.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă şi poate interveni asupra unui magistrat de la Curtea de Apel Piteşti, pentru a-l determina să anuleze în instanţă un raport emis de către Direcţia Generală de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. Această anulare ar fi avut drept consecinţă înlăturarea tuturor măsurilor de executare a unei firme în care Dumitrescu Gheorghe are calitatea de asociat majoritar.
La aceeaşi dată, inculpata Olteanu Tania a fost prinsă în flagrant după ce a primit suma respectivă.
De asemenea, în cursul lunii iunie 2008, inculpatul Dumitrescu Gheorghe a oferit suma de 2.000 euro în echivalent lei unei persoane fizice pentru a interveni pe lângă funcţionari ai Gărzii Financiare – Secţia Argeş în scopul de a nu-i aplica o sancţiune contravenţională la regimul produselor accizabile şi pentru a nu-i confisca un autoturism.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală iar la data de 11 noiembrie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. La data de 12 noiembrie 2008, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe termen de 15 zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii anticorupţie au colaborat cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Leave a Response