Dumitru Persu trage sfori pentru a rămâne şef al ATOP Vâlcea

miercuri, 5 noiembrie 2008

Tupeu maximum! Nu-i mai ajunge, nu se mai satură!

Dumitru Persu trage sfori pentru a rămâne şef al ATOP Vâlcea

• Este interesant de văzut dacă Ion Cîlea va gira cu autoritatea sa o ilegalitate crasă

• legea incompatibilităţilor de funcţii prevede foarte clar că vicepreşedinţii consiliilor judeţene nu pot ocupa funcţii de conducere la ATOP (vezi cazurile lui Ion Cîlea şi Nicolae Pătru, pe vreme când erau vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean), însă Dumitru Persu speră să ocolească legea anunţând că nu va fi remunerat pentru activitatea intensă ce va fi depusă la ATOP Vâlcea • Ion Cîlea, prietenul lui Dumitru Persu, are dreptul să numească alţi trei membri în ATOP, fapt ce-i asigură majoritatea suficientă în ATOP lui Dumitru Persu  

Doi liberali din Consiliul Judeţean Vâlcea – Mircea Poenaru şi Ilie Fârtat – nu au mai avut loc în structurile de conducere ale Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, întrucât „pensionarul” de la conducerea instituţiei a făcut o înţelegere cu PD-L pentru a rămâne în continuare şef al acestui organism. Deja, săptămâna trecută, s-au votat cei şase consilieri judeţeni care vor face parte din ATOP Vâlcea, iar propunerile de la PSD şi PD-L au însumat fix... şase persoane.

Ceea ce demonstrează foarte clar că înaintea şedinţei Consiliului Judeţean, a existat o înţelegere între „pensionarul” Dumitru Persu şi conducerea PD-L în vederea alegerii membrilor ATOP numai din rândul persoanelor de la PSD şi PD-L. Asta în ciuda speculaţiilor din ultima perioadă care prevedeau moartea protocolului dintre PSD şi PD-L, pe fondul acuzaţiilor formulate la adresa PSD de unii membri ai conducerii democrat-liberalilor.

Întrucât a expirat mandatul conducerii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, consilierii judeţeni au votat şase membri ai CJ Vâlcea în acest organism. S-au făcut opt propuneri, însă cei doi liberali – Ilie Fârtat şi Mircea Poenaru – nu au adunat suficiente voturi pentru a fi aleşi în ATOP. În aceste condiţii, cei şase consilieri judeţeni aleşi să facă parte din ATOP sunt numai de la PD-L şi PSD: Dumitru Persu, Ştefan Prală, Ion Oproaica, Iuliana Moise, Samoil Vîlcu şi Aurel Simion.

După constituirea întregii structuri de conducere a ATOP, membrii săi vor alege noul preşedinte al ATOP Vâlcea care, mai mult ca sigur, va fi tot Dumitru Persu. Acesta este preşedintele ATOP încă din anul 2004. Însă, legea incompatibilităţilor prevede foarte clar că vicepreşedinţii consiliilor judeţene nu pot ocupa funcţii de conducere la ATOP (vezi cazurile lui Ion Cîlea şi Nicolae Pătru, pe vreme când erau vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean), însă Dumitru Persu speră să ocolească legea anunţând că nu va fi remunerat pentru activitatea intensă ce va fi depusă la ATOP Vâlcea.

ATOP Vâlcea a fost creat în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc de la nivelul unităţii administrative-teritoriale. ATOP este constituită din: şeful Inspectoratului de Poliţie al  Judeţului Vâlcea; un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţistilor; subprefectul judeţului Vâlcea; şase consilieri desemnaţi de Consiliul Judeţean Vâlcea; trei reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Printre atribuţiile ATOP enumerăm: contribuie la elaborarea planului de activităţi si la fixarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă minimali, având ca scop protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică; sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie; face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi; organizează consultări cu membrii comunităţilor locale si cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei si a ordinii publice, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe