|vineri, septembrie 21, 2018
  • Follow Us!

Deputatul liberal Emilian Francu a avut cea mai bună activitate parlamentară 

Raportul Institutului European  pentru Democraţie Participativă confirmă:

Deputatul liberal Emilian Francu  a avut cea mai bună activitate parlamentară

 
  
Dintre cei 9 parlamentari pe care i-am trimis în anul 2004 în Parlamentul României, deputatul liberal Emilian Francu a avut  ” o contribuţie deosebită la stimularea democraţiei participative”,conform Raportului întocmit de Institutul European pentru Democraţie Participativă. În condiţiile în care calificativele acordate pentru activitatea parlamentară au fost: deosebită, excepţională, foarte bună , bună, medie, slabă, foarte slabă şi insignifiantă, iar   la capitolul activitate deosebită se încadrează doar 5 parlamentari din Romania, putem să inţelegem amploarea  preocupărilor şi implicării  deputatului Emilian Frâncu.

Raportul constată că toate interpelările, întrebările şi declaraţiile politice ale liberalului vâlcean au avut la bază o documentare foarte solidă. Se remarcă şi faptul că Emilian Frâncu a susţinut  infrastructura locală şi administraţia, investiţiile în şcoli, absorbţia fondurilor europene, cultura, infrastructura şi serviciile medicale, infrastructura turistică, activitatea obştilor de moşneni din judeţul Vâlcea.

Se mai remarcă sprijinul acordat sinistraţilor  precum şi preocupările faţă de foştii deţinuţi politici, faţă de statutul minorităţilor româneşti din afară ţării şi faţă de minoritatea rromă. La acordarea calificativului  a mai cântărit şi modul transparent în care şi-a promovat activităţile.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi parlamentari vâlceni, raportul acordă un singur calificativ  de activitate bună, restul înscriindu-se la medie, slabă şi foarte slabă, iar Dumitru Dragomir  a avut conform raportului o activitate insignifiantă. Unii dintre cei care patru ani s-au prefăcut  doar interesaţi de problemele cetăţenilor din Circumscripţia Vâlcea vin acum şi mai cer încă o dată votul nostru.
 
Despre Deputatul Emilian Frâncu, Raprtul Institutului European  pentru Democraţie Participativă confirmă faptul că din datele culese, în timpul mandatului  „s-a consultat foarte des  şi  cu partenerii sociali din circumscripţia sa”. Acest lucru, credem îl îndreptăţeşte pe Emilian Frâncu să candideze pentru un nou mandat, de această dată , pentru senat în colegiul uninominal Brezoi- Horezu.

Leave a Response