Colegiul Drăgăşani va avea un deputat liberal !

duminică, 2 noiembrie 2008

Colegiul Drăgăşani va avea un deputat liberal !

Lumea o preferă pe Zvetlana Preoteasa

Traian Guminski

La sfârşitul săptămânii trecute Zvetlana Preoteasa, Ministrul Secretar de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar s-a aflat în Colegiul Drăgăşani. De această dată demnitarul liberal a vizitat comunităţile locale în calitate de candidat al PNL la funcţia de deputat al Colegiului Drăgăşani. Am însoţit-o vineri în comunele Suteşti, Creţeni, Amărăşti, Glăvile Pesceana sâmbătă în Olanu, Voiceşti, Ştefăneşti, Lungeşti, Guşoeni şi duminică la Şuşani şi Mădulari.

Zvetlana Preoteasa a fost însoţită de mai mulţi membri ai organizaţiei PNL Drăgăşani şi ajutată de membri organizaţiei municipale în acţiunea de împărţire a materialelor promoţional electorale şi a pliantelor privind votul uninominal. Aleşi locali, cadre didactice, elevi, pensionari, muncitori agricoli, constructori au încurajat-o şi au susţinut-o pe singura femeie din Vâlcea cu şanse de a accede în Parlament.

Recente sondaje efectuate în Colegiul Drăgăşani de către PSD o clasează pe Zvetlana Preoteasa ca favorită a electoratului şi de acest lucru ne-am convins personal în wekendul trecut. Candidata liberală este percepută ca o suţinătoare a bisericilor. Lumea ştie că este soţie de preot şi că s-a zbătut pentru ca religia să fie păstrată ca materie de predare în şcoli, motiv pentru care a fost primit şi mulţumirile şefului BOR, Preafericitul Daniel.

Cadrele didactice ştiu despre eforturile Zvetlanei Preoteasa legate de repartizarea de fonduri şcolilor vâlcene, administraţiile locale cunosc sprijinul constant dat primăriilor din Vâlcea. Elevii ştiu că judeţul nostru are cele mai multe microbuze şcolare din ţară iar pensionarii nu au uitat de majorarea pensiilor, de fapt de dublarea lor în cei patru ani de Guvernare liberală. În afară de acest lucru candidatul PDL din Drăgăşani este necunoscut şi fără simpatizanţi iar cel al PSD, controversatul afacerist Vasile Bleotu este dispreţuit de electori datorită indiferenţei sale.

 „ Este deputat de peste 8 ani şi nu a venit niciodată la noi, nu l-am văzut la şcoală sau la primărie” spune un ţăran cu doi copii la şcoală în faţa camerelor de luat vederi ale unei televiziuni locale. Indiferenţa social democratului şi lipsa lui de respect faţă de populaţia din comunele din jurul Drăgăşaniului este confirmată şi de locuitori ai altor comune. Cea mai mare simpatie faţă de Zvetlana Preoteasa au manifestat-o cei din comuna Voiceşti.

Sâmbătă după amiază ministrul liberal a revenit în satul Voiceşti după ce în cursul dimineţii vizitase satul Tighina. Zeci de locuitori au vorbit cu ea , au cerut să le facem poze împreună şi au promis să o voteze în 30 noiembrie. „ Vrem un deputat care să ne reprezonte, cătuia să îi pese de noi” ne spune Carmen Clenci, o  văduvă din Voiceşti cu trei copii din care cel mai mic în clasa a IV-a şi cel mai mare elev la Liceul din Drăgăşani. 

„ Doamna” îi spun toţi din zonă şi toţi o întreabă ce loc are pe buletinul de vot. Voiceştiu este o comună în care Zvetlana Preoteasa va fi votată majoritar şi în care va reveni cu plăcere constant când va fi deputat. Şi în celelalte comune tricourile, pixurile, şepciile şi găleţile liberale au fost primite cu bucurie de localnici care au vorbit deschis cu candidata liberală depsre problemele lor, ale comunităţii, ale familiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe