Dan Mazilu a contribuit la renovarea Centrului Social din Lădeşti

duminică, 21 septembrie 2008

Dan Mazilu a contribuit la renovarea Centrului Social din Lădeşti

Autorităţile judeţene, dar şi Dan Mazilu, candidat din partea PSD Vâlcea, pe colegiul Bălceşti, au inspectat vineri stadiul lucrărilor de la Centrul Social din localitatea Lădeşti. „Ştiut fiind faptul că trei sferturi dintre banii proveniţi pentru finalizarea acestor lucrări vin de la Consiliul Judeţean am vrut să organizăm un comandament care să urmărească îndeaproape stadiul lucrărilor. Monument istoric, clădirea aflată în patrimoniul Ministerului Muncii va fi redată comunităţii locale şi vrem s-o transformăm într-un centru de permanenţă, unde oamenii nevoiaşi din Lădeşti şi din localităţile învecinate să aibă parte de cele mai bune tratamente. Eu am fost alături de cei care au avut nevoie de mine în această localitate şi am oferit sprijin financiar pentru refacerea morgii acestui spital, care se afla într-o stare deplorabilă” a declarat Dan Mazilu. 

Prezenţa candidatului PSD Vâlcea la aceste lucrări nu a fost una întâmplătoare, acesta fiind întâmpinat cu bucurie de personalul Spitalului din Lădeşti, aceştia mulţumindu-i pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului la bunul mers al treburilor la Centrul Medical din localitate. „I-am ajutat şi voi continua să-i ajut indiferent de poziţia pe care mă voi afla. Sunt oamenii alături de care am crescut, aici fiind totodată locul unde am văzut lumina zilei. Pot conta pe sprijinul meu”, a afirmat Dan Constantin Mazilu.

 

L.L.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe