|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

Totul despre alegerile parlamentare 

  Trei luni până la primele uninominale

Totul despre alegerile parlamentare

Deşi majoritatea partidelor încă nu au fixat candidaţii pentru toate colegiile din România alegerile vor avea loc în mai puţin de trei luni. Guvernul a fixat data alegerilor parlamentare, primele uninominale de după Revoluţia din 1989. Scrutinul se va desfăşura duminică, 30 noiembrie, de la ora 7.00 la ora 21.00. Deputaţii şi senatorii se vor alege într-un singur tur de scrutin.

Date importante

În termen de 21 zile de la începerea perioadei electorale, deci cel mai târziu la data de 21 septembrie, vor fi desemnaţi judecătorii în birourile electorale de circumscripţie. În termen de 24 ore de la data desemnării acestora, cel mai târziu până la data de 22 septembrie, vor fi aleşi preşedinţii birourile electorale de circumscripţie. În cel mult 48 ore de la constituirea birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu în data de 24 septembrie, autorităţile competente vor comunica birourilor electorale de circumscripţie numărul minim de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor independente în fiecare colegiu uninominal. La aceeaşi dată va fi adus la cunoştinţa opiniei publice numărul de alegători înscrişi pe listele electorale permanente ale fiecărui colegiu uninominal. În termen de 30 zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu în data de 30 septembrie, primarii şi prefecţii vor delimita şi numerota secţiile de votare. Cu cel puţin 60 zile înainte de data alegerilor, deci cel mai târziu la data de 1 octombrie, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale vor stabili semnele electorale, care vor fi comunicate BEC.
Cel mai târziu cu 45 zile înaintea zilei alegerilor, deci maxim până la 16 octombrie, vor fi întocmite listele electorale permanente şi vor fi puse la dispoziţia alegătorilor, spre consultare.

Cel mai târziu cu 40 zile înainte de data alegerilor, deci până la 21 octombrie, vor putea fi depuse candidaturile.

În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi, vor putea fi afişate candidaturile acceptate, iar în termen de 3 zile vor putea fi formulate contestaţii împotriva deciziei birourilor electorale de circumscripţie de acceptare a unei candidaturi.
Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 29 octombrie, BEC va comunica prefecţilor semnele electorale în vederea imprimării lor pe buletinele de vot. La aceeaşi dată biroul electoral de circumscripţie va stabili candidaturile definitive. În termen de 24 ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 30 octombrie, vor fi comunicate numele şi prenumelui reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în birourile electorale de circumscripţie.
Pe 31 octombrie va fi demarată campania electorală, cu 30 zile înainte de ziua votării. Pe data de 29 noiembrie, ora 7.00, se va încheia campania electorală. Cu 48 ore înainte de tragerea la sorţi, deci până în 15 noiembrie va fi prezentată macheta pentru fiecare tip de buletin de vot, din fiecare colegiu uninominal, membrilor biroului electoral de circumscripţie. Cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor, deci până pe 20 noiembrie, vor fi imprimate buletinele de vot şi vor fi confecţionate ştampilele cu menţiunea "VOTAT".

Până la orele 18.00, în aceeaşi zi, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor prezenta măsurile luate pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare şi a pazei în jurul locaţiei de vot.

Candidaţii pot folosi sume colosale pentru campania electorală

Guvernul a modificat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Potrivit noilor reglementări, în anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donaţiile primite de la o persoană fizică pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, iar donaţiile primite de la o persoană juridică pot fi de până la 1.000 de salarii  minime brute. Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,050% din veniturile prevăzute în bugetul de stat.  În cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, donaţiile şi legatele destinate unui candidat sau partid, primite după anunţarea oficială a datei alegerilor, pot fi făcute doar prin intermediul unui mandatar financiar personal sau al mandatarului financiar al partidului. Acesta poate fi numit de conducerea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale pentru candidaţii acestora sau poate fi ales personal de către fiecare candidat.

Calitatea de mandatar financiar se dobândeşte numai după înregistrarea sa oficială la Autoritatea Electorală Permanentă. Înregistrarea mandatarului financiar se realizează în intervalul dintre momentul aducerii la cunoştinţa publică a datei alegerilor şi începerea campaniei electorale, făcându-se publică în presă sau pe pagina de internet a partidului.

Potrivit actului normativ adoptat astăzi, calitatea de candidat este incompatibilă cu cea de mandatar financiar.

O altă noutate constă în faptul că la nivel central, suplimentar faţă de limitele maxime admise pentru fiecare candidat, partidul poate cheltui o sumă de maximum 50 de salarii minime brute pe economie pentru fiecare candidat. Valoarea maximă permisă pentru fiecare candidat, este reglementată la suma de 500 de salarii  minime brute pe ţara pentru fiecare candidat la funcţia de senator şi 350 de salarii de bază minime  pentru fiecare candidat la funcţia de deputat.

În cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, donaţiile şi legatele primite după anunţarea publică a datei alegerilor, de la persoanele fizice sau juridice, trebuie declarate Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarul financiar, în termen de 5 zile lucrătoare de la primire.

În cazul campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi, respectiv, pentru alegerea Senatului, la nivelul circumscripţiilor electorale judeţene, fiecare partid va deschide, după caz, câte un cont al partidului ori câte un cont sau subcont pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau senator.

 Activităţile de propagandă electorală ale fiecărui candidat precum şi donaţiile şi legatele primite de fiecare candidat în numele partidului se desfăşoară doar prin intermediul conturilor sau subconturilor prevăzute mai sus.

Unde votăm

Dacă aveţi domiciliul într-o localitate din judeţul Vâlcea veţi vota într-unul din cele şase colegii pentru camera Deputaţilor. Colegiul în care veţi vota împreună cu altul formează un colegiu de Senator
 
Colegiul 1 Râmnicu Vâlcea pentru Camera Deputaţilor:

Str. Liviu Rebreanu; Str. Alexandru Budişteanu; Intr. Gheorghe Ştefan; Str. Krusevac; Str. Carpaţi, Str. Câmpului, Str. Livezi, Intr. Colonel Pleşoianu; Str. Timiş; Str. Salcâmilor; Str. Someş; Str. Zefirului; Str. Dealul Malului; Str. Priba; Intr. Cetăţuia; Str. Barajului; Intr. Aurelian Predescu; Str. Bujorencii; Str. C-tin Socoteanu, Intr.
Gheorghe Bobei, Aleea. Doru Popian cu blocurile 5. B 2, B3; Int. Nicolae Labiş blocurile B1, B 4; Aleea Prof. Sergiu Purece; Int. Teodosie Rudeanu; Str. Vidra; Str. Panait Istrati
Calea lui Traian cu blocurile 31A, 31B,31C, 32, 33, 34, 35, 37, şi casele particulare de la nr. 196 la 332 (pare) şi de la nr. 215 la 321 (impare)
Str. Republicii: blocurile R18, R19, R17, R20, R21, S7, R22, R24, R23, R27, R25, F4, R26, R28, S9 şi cu casele nr. 5 A, 27 şi de la nr. 33 la nr. 41
Str. Republicii cu blocurile H2, I8, R30, R33, I9, R34, I10, R31, R35, R32, R36, Intr. Violetelor cu blocurile N25, N26, N27, N28, N29 şi toate casele particulare
Str. Decebal cu blocurile D9, F5-6, F1, F2, G159, S10, S11 şi toate casele particulare
Str. Constantin Brâncuşi cu blocurile I3, M2, I2, M3, I1, M4
Str. Constantin Brâncuşi cu blocurile H4 si H5, Str. Rapsodiei cu blocurile H1, I5, I6, I4, S8, G105
Str. Nicolae Titulescu cu blocurile 78, 86, 85bis, E1, E2, E3, E4, H3, H6
Str. Rapsodiei cu blocurile R1, R2, R3, B1-1, D2, D1-4, D1-5, D1-6, D1-7, D1-8, F3
Str. Rapsodiei cu blocurile Cămin internat(nr. 4), D1-1, D1-2, D1-3, D1, D10, D11, H7, M1, SOF1(nr. 6B)
Str. Henri Coandă cu blocurile A4, B1-2, R4, R5, R5bis, R6, R7, R7bis, R8, R8bis, R10, R11, R12, S6
Str. Henri Coandă, cu blocurile S1, S2, S3, S4, S5, N6, N7, N8, N11, N13, N12, casele cu nr. 17, 34, 38
Str. Henri Coandă cu blocurile N14, P4, I11; Aleea Melodiei cu blocurile P3, N9, N10
Str. Matei Basarab cu blocurile A3, 29, 30, 31, 123, 124, 125, 126, 127, 128, Bloc la nr. 10A
Str. Matei Basarab cu blocurile 100, 129, 130, 131, 132, 120, 119, 118, 117, 116
Str. Matei Basarab cu blocurile 115, 114, 113, 112, 110, 109, 108, 107, 106, 105, 133, 134
Aleea Mioriţei, cu blocurile N3, N4, N5, Aleea Ionel Geantă cu blocul de la nr. 2A şi casele particulare, Aleea Doinei cu blocurile N1, N2, P1, P2, Intrarea Pribeanu, Str. Matei Basarab cu blocurile 135, 105 bis şi toate casele particulare
Strazile: Lt. Alexandru Costeanu, Elena Doamna, Radu de la Afumaţi cu blocurile 51A şi 51 B, bloc nr. 30 şi toate casele particulare, Intr. Fagului, Str. Sf. Calinic, Intr. Venus, Aleea. Teodor Bălăşel cu blocul 32 şi toate casele particulare, Aleea Primăverii cu Blocurile A5, B2, D3, Aleea Saturn
Aleea Crinilor cu blocurile A6, R13, R14, R15, R16, Str. Daniil Ionescu cu blocurile de la nr. 2. A şi toate casele particulare, Calea lui Traian cu blocurile 9, 18, 20
Calea lui Traian cu blocurile 12, 15, 21, 22, 26, 27, 28 şi casele particulare de la 182-194 (pare) şi 177; de la 187-211(impare)
Str. Dr. Hacman cu blocurile A1, 14 A, 14B, 27, 28, 89, 96, 122, 122bis, 95 şi case particulare nr. 1; 10
Str. Hacman cu blocurile 93, 94, 98, 99, 83, 85, 87, 88, 81, 82, 103 şi case particulare nr. 26, 17- 33 (impare)
Str. Mărăşeşti, cu blocurile 13, 14, 90, 91, 92 şi case particulare, Str. Oituz, Str. Nicolae Epure, Str. Bucegi, Str. Unirii, Intr. Mureş, Str. Bujorului, Str. Dr. Hacman cu blocurile 79, 80, 102, 104
Aleea Cocorilor cu blocurile 19, 20, 21, 22, 23, 24
Strada Buna Vestire, Intr. Cecilia Cutescu Stork cu blocurile 77 şi 100A şi case particulare, Str. Mihai Viteazul cu blocurile 7, 22, 101, CPL 1, CPL 2, CPL 3, CPL 4, T1, T2, bloc Oltchim, bloc IJTL şi toate casele particulare
Str. Grigore Procopiu cu blocurile 17, 18, 60, 61, 62, 63, G1, G117, G2, G3 şi toate casele particulare
Aleea Privighetorii, cu blocurile 8, 9, 10, 11, Aleea Cocorilor cu blocurile 25, 26
Strazile: Căpitan Negoescu, Colonel Bădescu, Intr. Pinului, Str. Căpitan Mărăşanu, Al. I. Cuza, Calea lui Traian cu blocurile L, L. bis, Anton Pann; N2, D1, D2, D3, D4, 2(Nord) şi case particulare nr. 130-160 (pare)
Calea lui Traian cu blocurile 3 (nord) 4 (nord) 5, 6, 7, 8, 13, Filipin, Băncii şi case particulare nr. 161-167 (impare)
Str. Carol I cu blocurile Argeş, Federalcoop, Petrol, RAETA, D22, D23, D5, D6, D7, M, N1 şi toate casele particulare, străzile Popa Şapcă, Dan Basarab, Avram Iancu, Episcopiei cu blocul nr. 2, spaţiile de locuit din incinta Episcopiei şi toate casele particulare, Aleea Castanilor, Str. General Praporgescu, Intr. Prof. C-tin Gibescu cu blocurile D10 şi D11, toate casele particulare, Aleea Rozelor, străzile Doamna Despina, Constantin Brâncoveanu, Dr. Alex. Boicescu, Nicolae Bălcescu cu blocurile 1, 2A, 12 şi casele particulare de la nr. 9-33 şi nr. 2-22, Aleea Rândunelelor cu blocurile 15, 16
Aleea Ciocîrliei cu blocurile 4, 5, 6, Cămin Oltchim, casă particulară, b-dul Nicolae Bălcescu cu blocurile O3, O4, G50, Cămine 1, 2 IACM şi case particulare nr. 35-67, Str. Iancu Pop cu bl. 64 şi case particulare
Străzile Topolog, Virgiliu, Vasile Alecsandri, Doamna Stanca, Banu Mărăcine, Mitropolit Filaret, Nicu Filipescu, Oteteleşanu, Iancu Jianu, Mareşal Prezan, Constantin Dalban, Placajului, Neagoe Basarab, Preda Buzescu, Duiliu Zamfirescu, Remus Bellu cu blocurile O1, O2, Ferdinand cu blocurile O6, O7, O8, Cămin CPL şi toate casele particulare, Intr. Alexandru Papiu, Str. Ion Râureanu
Str. M. V. Popescu cu blocurile P2, P3, P4, Str. Ovidiu, B-dul Tudor Vladimirescu cu blocurile 4, 5, 17, bloc Vasile Olănescu, O9, Vila 2, Vila3 şi toate casele particulare, Str. Cerna cu blocurile 1, 2, A, B, C. ACF, casele particulare, Str. R. V. Babeanu
Str. Gib Mihăescu cu blocurile A13, A14, A7 şi toate casele particulare, Str. Eroilor cu blocurile A16, A17 si case particulare, Str. Libertăţii, Str. Ion Referendaru cu blocurile A18, A18/1, I2, I3, bloc PER1, Str. Horia, Str. Cloşca, Str. Crisan
Str. G-ral Magheru cu blocurile V1, V2, V3, V6, A+B, C, D, F, G
Str. G-ral Magheru cu blocurile S1, S2, P1
Str. G-ral Magheru cu blocurile S3, H şi toate casele particulare, Str. Emil Avramescu cu blocurile E, O, P-R., Str. Regina Maria blocurile I şi bloc Cozia
Str. Regina Maria cu blocurile L, J, C1, Str. Gib Mihăescu cu blocurile F1, S4, F3, F5, F2, F4, S5, S8, S7, S6
Str. Regina Maria cu blocurile C2, C3, C4, C6, C7, C8, C11, C12, P1 bloc V. Popescu, S9 şi toate casele particulare, Str. V. Olănescu cu blocurile 3, C10 şi toate casele particulare
Splaiul Independenţei cu toate blocurile 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,12, 1-2, Scuarul Mircea cel Bătrân cu bloc K şi case particulare
Str. Stirbei Vodă cu blocurile FRE, P1, P2, T1, U1, U2, U3 şi casele până la nr. 85 (impare-Service Daewo) şi până la nr. 150 (pare-intersecţie cu Intr. Pictor Constantin Iliescu), Str. Gabriel Stoianovici cu blocurile Q1, Q2, T2, case particulare, Splaiul Mircea Vodă, Str. Maior Georgescu, Intr. Salciei, Str. Pătraşcu Vodă, Intr. Pictor Constantin Iliescu
Str. Ştirbei Vodă, stânga de la intersecţia cu Splaiul Independenţei nr. 87(impare) – dreapta de la intersecţia cu Str. Pictor Constantin Iliescu nr. 152(pare) până la limita cu comuna Vladeşti, străzile Aranghel, Poenari, Constantin Stănciulescu, Intr. Geniştilor, Str. Arinilor, Intr. Episcop Inochentie, Str. Prunului, Str. Buda, Str. Ioana Radu, Intr. Albinei
Calea Bucureşti, străzile Cella Delavrancea, Fântânii, Goranu, Hogii, Pârâul Hoţului, Intr. Prof. Nicu Angelescu, Rabacu, Str. Sora, Wiesbaden, Int. Zăvoieni
Străzile Digului, Feţeni, Intrarea Islazului, Kalamata, Lespezi. Săliştea Nouă, Intr. Stăncioiului, Straubing, Str. Vega, Energiei, Intr. Mierlei, Pajiştei, Valea Dumitrana
Cartier Săliştea şi Cartier Feţeni
Oraşul Băile Olăneşti ;Comunele Păuseşti-Măglaşi şi Vlădeşti

Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea pentru Camera Deputaţilor

Străzile Inăteşti, Alunului, Izvorului, Morilor, Liliacului, Zambilelor, Jiului, Viilor, Argintari, Crângului, Plopilor, Bicaz, Iazului, Crişului, Aleea Poeniţa, Aleea Scoruşului, Str. Andrei Livezeanu, Str. Calistrat Hogaş, Intr. Episcop Damaschin, Intr. Episcop Climent, Intr. Traian Vuia, Intr. Aurel Vlaicu, Str. Grigore Antipa
Str. Petrişor cu blocurile P1, P2, P4, P5, P8, P9, P10, Vila A, Vila C, Vila E, Vila G, Vila H şi toate casele particulare, Str. Zorilor cu blocurile P3, P6, P7 şi toate casele particulare
Str. Dacia cu blocurile 18, 19, 17, Cămin IACM, 16, 86, 15, bloc Transcozia, 14, bloc UJCM, 11, B, C, 84, A3, A2 si toate casele particulare
Str. Mihai Eminescu, cu bloc S7/3 case particulare nr. 3-35 (impare) şi nr. 2-20 (pare), Aleea Olăneşti cu blocurile 6, 9, 10, 11, 12, A1, B3, Calea lui Traian cu blocurile S1/1, S5, 1, 2, 3, 4, MAP 1; MAP 2
Străzile Mircea Eliade, George Enescu, 1 Mai, Antim Ivireanul cu blocul 6A, case particulare, Intr. Eleodor Constantinescu cu blocurile S4, S8, case particulare, străzile George Cosbuc, Dr. Suciu, Petre Constantinescu, Grigore Sinescu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Sahia, Aleea Lotrişor, Calea lui Traian cu blocurile S13, S 13/1, S15, S20 şi casele particulare nr. 54-106
Str. Matache Temelie cu blocurile 72, 73, 74, 82 şi case particulare, străzile Bogdan Amaru, Doctor Sabin, Anton Pann, Ionescu Cheianu, Florilor cu blocurile 38, 66, 67, 68 şi case particulare, străzile Petrache Poenaru, Dobrogeanu Gherea, Nicolae Iancovescu, Pictor Tătărăscu, Aleea Cpt. Paul Capeleanu, Intr. Iacob Simian, George Bacovia, Str. Posada, Intr. Lotrului, Str. Andrei Mureşanu, Intr. Dumitru Zăgănescu, Tică Ştefănescu, Str. Schitul Troianu
Calea lui Traian cu bl. S7/1, S7/2, S9, S16, S17, S19, S24, S26, S27
Calea lui Traian cu blocurile Vilmar 1 şi Vilmar 2, S30/1, S30/2, S31, S33/1, S33/2, S33/3, S34 şi casele particulare de la nr. 1-101(impare); nr. 2-52(pare)
Str. Luceafărului cu blocurile A1, A2, A3, A4, A20, A22
Str. Luceafărului cu blocurile A16, A18, A19, A21
Aleea Stejarului cu blocurile BO; CO; C16, C17, C2
Aleea Bradului cu blocurile B7, C1, C3, C4, C5, C6, Aleea Teilor cu blocurile C7, C8
B-dul Pandurilor cu blocurile B6, A6, B11, A7, A8/2
Str. Mihai Eminescu cu bl. B13, C14, C15
Str. Mihai Eminescu cu blocurile B14, C11, C12
Str. Mihai Eminescu cu blocurile B12 si C13
Str. Pandurilor, cu blocurile A5, A8/1, Str. Mihai Eminescu cu blocul C10, Aleea Trandafirilor cu blocul B10, Aleea Garoafelor cu blocurile C21 şi C22
Aleea Trandafirilor cu blocurile B8, B9, C9
Str. I. C. Brătianu cu blocurile A64, A65, A66, A67, C27
Aleea Panseluţelor cu blocurile C23, C29, C30, C31, C32, Aleea Gladiolelor cu blocurile C20, C25
Aleea Narciselor cu blocurile B15, C24, C26, C28, Str. I. C. Brătianu cu blocul S1
Str. Zorelelor cu blocul C18, Str. Gladiolelor cu blocul C19, Str. I. C. Brătianu cu blocurile A68, A69, A70
B-dul Tineretului cu blocurile B4, A10, A13, A54, A55, A56, străzile Aurelian Sacerdoţeanu, G-ral Emanoil Florescu, Ion Creangă, Maior Dumitru Miulescu, Patriarh Iustinian Marina, Nictor Dumitrescu, Lacului, Intr. Crizantemei, Str. Prundului, Alexandru Cerna Rădulescu, Căminului, Corneliu Coposu, Dragoş Vrânceanu, Grădinilor, Ing. Ion Filote, Mircea Buciu, Octavian Goga, B-dul. Dem Rădulescu, Str. Dimitrie Drăghicescu, Dr. Romulus Popescu, Eugen Ciorăscu, Nicolae Enache, Theodor Coman, Veteranilor, Macarie
B-dul Tineretului cu blocul S2
B-dul Tineretului cu blocurile A9, A57, A58, A59, A60
B-dul Tineretului cu blocurile A11/1, B5
B-dul Tineretului cu blocurile A11/3, A11/2 şi B3
B-dul Tineretului cu blocurile A12, B1 şi B2
Str. Lucian Blaga cu blocurile A49, A50, A51, A33, A39, A31/2, A32/2, A42/1, A42/2
B-dul Tineretului cu blocurile A61, A62, A63, Str. Lucian Blaga cu blocurile A52, A53, A43, Cămin nefamilişti
Str. Ostroveni cu blocurile A23, A15, A41/2, A41/3, A40/2
Str. Ostroveni cu blocurile A14, A40/1, case particulare de la nr. 8-140(pare) şi de la nr. 11- 89(impare), str. Marin Preda cu blocurile A28/3, A35/1, A36/3, A28/2 şi W
Str. I. L. Caragiale cu blocurile A28/1, A34/1, A34/2, A35/2, A41/1,Str. Nichita Stănescu cu blocul A36/2
Str. Marin Sorescu cu blocurile A36/1, A37/1, A37/2, A37/3, A38/1, A38/2, A38/3, G80
Str. Nicolae Iorga cu blocurile A17/1, A24/1, A25
Str. Nicolae Iorga cu blocurile A24/2, A24/3, A26, A27/1, A27/2, A27/3 toate blocurile ANL
Str. Nicolae Iorga cu blocurile A30, A31/1, A32/ 1, A93, A94, A95, A96, A97, B01, B02, B03, B04, B05, C01, C02
Străzile Râureni, Arh. Gheorghe Şimotta, Arh. Nicolae Lupu, Grigore Teodosiu, Mircea Demetriade, Oltului, Ciocăneştilor, Ogorului, Puţului, Ştrandului, Târgului, Drumul Gării de la CF până la Str. Râureni, casele de la nr. 172-190(pare) nr. 147 şi 149
Străzile Stolniceni, Buridava, Industriilor, Priza Olt
Străzile Spicului, Caiselor, Uzinei, Nuci, Caporal Hanciu, Govorei
Străzile Copăcelu, Toamnei, Toporaşilor, Bâlciului, Drumul Gării de la nr. 1 la 139 (impare) şi nr. 2- 170 (pare), străzile Valea Gorunelului, Colţeştilor, Cetăţii, Damian Ureche, Dem Teodorescu, Grigore Ramniceanu, Eftimesti, Cătăneştilor, Berzei, Brânduşelor, Ghioceilor, Depozitelor, Alexandru Lahovari, Dragoş Serafim, George ├×ărnea, Preot Gheorghe Veţeleanu, Mircea Stancu
Străzile Căzăneşti, Gura Văii, Socului, Apusului, Săveasca, Uteştilor, Cojocarilor, Macilor şi Măceşului
Oraşele Băile Govora, Ocnele Mari, Comuna Mihăeşti

Colegiul Uninominal nr. 3 pentru Camera Deputaţilor

 Oraşele:Bălceşti, Berbeşti. Comunele: Alunu, Copăceni, Diculeşti, Făureşti, Fârtăteşti, Lădeşti, Lăpuşata, Măciuca, Ghioroiu, Grădiştea, Laloşu, Lăcusteni, Livezi, Popeşti, Roeşti, Roşiile, Sineşti, Stăneşti, Tetoiu, Valea Mare, Zătreni
Colegiul Uninominal nr. 4 pentru Camera Deputaţilor
Oraşul Drăgăşani şi comunele: Amărăşti, Creţeni, Drăgoeşti, Glavile, Gusoeni, Ioneşti, Lungeşti, Mădulari, Mitrofani, Olanu, Orleşti, Pesceana, Prundeni, Scundu, Suteşti, Ştefăneşti, Şuşani, Voiceşti
Colegiul Uninominal nr. 5 pentru Camera Deputaţilor
Oraşele: Brezoi, Călimăneşti şi comunele: Berislăveşti, Boişoara, Budeşti, Bujoreni, Câineni, Dăeşti, Dănicei, Galicea, Goleşti, Malaia, Milcoiu, Muereasca, Nicolae Bălcescu,Perişani, Racoviţa, Runcu, Sălătrucel, Stoileşti, Şirineasa, Titeşti, Voineasa.
Colegiul Uninominal nr. 6 pentru Camera Deputaţilor
Băbeni, Horezu. Comunele: Bărbăteşti, Buneşti, Cernişoara, Costeşti, Frânceşti, Mateeşti, Măldăreşti, Oteşani, Păuşeşti, Pietrari, Slătioara, Stoeneşti, Stroeşti, Tomşani, Vaideeni

Cel trei colegii uninominale pentru Senat sunt formate : Colegiul 1 din Colegiile 1 şi 2 pentru Camera Deputaţilor, Colegiul 2 din Colegiile 3 şi 4 pentru Camera Deputaţilor şi Colegiul nr. 3 din Colegiile 5 şi 6 pentru Camera Deputaţilor.

Calculele hârtiei arată că în Vâlcea PSD, PNL şi PDL vor obţine câte un senator şi doi deputaţi. Locurile de senator deja se ştiu, adică este puţin probabil ca PDL să obţină alt mandate decât cel din Râmnic, liberalii altul decât cel din Brezoi şi Horezu şi PSD pe cel din Sud unde a fost mutat deputatul Aurel Vlădoiu. Bătălia mare se duce penru colegiile de deputaţi unde PDL are şanse mari pe cele două din Râmnic, PSD pe cele două din sud. La liberali este o problemă. Nu se ştie dacă vor obţine colegiul Drăgăşani sau pe cel din Horezu. Cel din Brezoi va fi probabil liberal prin atribuire directă (Cristian Buican are şanse mari să obţină 51 la sută din voturile alegătorilor din colegiul respectiv).

Leave a Response