|miercuri, iulie 18, 2018
  • Follow Us!

Sparle si Soparle 

Sparle si Soparle

• Primarul din Bujoreni riscă să fie aspru amendat pentru lipsa de curăţenie din comuna limitrofă Râmnicului. Omul dovedeşte că nu are calităţi de gospodar. Pe marginea drumului european zac gunoaie şi cadavre de animale iar cetăţenii încep să regrete că l-au reales. Noi i-am avertizat că vor face o greşeală!

•  Directorul unei societăţi care furnizează servicii de telefonie şi internet refuză să colaboreze cu noi pentru identificarea unui infractor informatic. Am apelat la poliţie!

•  Notăriţa care a perfectat nişte acte de vânzare ce nu respectau legea, în detrimentul primăriei, este vecină cu un mare şef de bancă. Mai bine zis spaţiul în care îşi defăşoară activitatea notarul ( altul decât cel declarat în acte) se află în acelaşi imobil cu domiciliul bancherului. O coincidenţă care ne-a pus în….mişcare! Mai ales că bancherul lucrează la banca care a achiziţionat o clădire asupra căreia primăria avea drept de preemţiune.

• Primarul din Dăeşti este anchetat de Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IPJ Vâlcea.

•  PSD, aripa Persu, trage sforile pentru a aduce un candidat din Capitală în locul lui Aurel Vlădoiu. Mutarea acestuia din colegiul de deputaţi Horezu în cel de Senat din sudul judeţului a fost o primă etapă în această perfidă operaţiune de înlăturare a unuia dintre cei mai energici parlamentari PSD. Domnule Vlădoiu nu uitaţi că tot ceea ce nu vă omoară nu face altceva decât să vă întărească! Vă garantăm acest lucru pentru că avem…experienţă!

•  Petre Ungureanu se teme că va fi scos din colegiul sigur al Râmnicului. Cineva din Bucureşti vrea să ajungă deputat. Iar primarul Mircia Gutău nu are nici un interes să îl sprijine pe Bebe. Pe Sorin Zamfirescu cu atât mai puţin. Apropiaţii îi spun bătrânul ţap. Celui din urmă!

• Adiţă Consilierul ne-a indus în eroare. Zilele trecute scriam că un fost director de instituţie publică descentralizată are datorii la el, la firma sa, mai bine spus. Ne-am convins. De fapt este invers. Păi e frumos, măi Adiţă, să-ţi speli pe „de-a moaca“ maşinile timp de un an de zile şi după aceea să strigi că proprietarul spălătoriei îţi datorează bani?!  Şi oricum nu ai pus bine problema, când l-ai ameninţat pe fostul tău client şi colaborator. Şi ne mai miram că eşti rudă cu grobianul din Consilul Local!

• Dumitru Persu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, îi foloseşte la anumite munci agricole, la moşia de la Măldăreşti, pe angajaţii de la Direcţia Agricolă şi nu numai…

• Acelaşi individ şi-a angajat recent mai multe rude în Consiliul Judeţean. Unele dintre ele suflă zilnic în ceafa preşedintelui Ion Cîlea.

Leave a Response