Sparle si Soparle

duminică, 24 august 2008

Sparle si Soparle

• În timp ce echipele lui Cristian Buican efectuau la sfârşitul săptămânii trecute sondaje de opinie în fiecare localitate din Colegiul Brezoi cei din PDL încă habar nu au cu cine vor candida la alegerile din toamnă în acest colegiu. Iar PSD a desemnat un candidat care are mari probleme în zonă fiind considerat de localnici ca un distrugător al locurilor de muncă.

• Victor Stănculescu, avocatul luat în derîdere de mai mulţi gazetari vâlceni care l-au considerat ca un beneficiar de sinecuri  şi un „avocăţel peremeisto-liberal” a obţinut o victorie profesională deosebită. El  a reuşit să obţină eliberarea clientului său din Colibaşi şi judecarea în stare de libertate. Este vorba despre una din persoanele acuzate recent de infracţiuni informatice şi arestate în cadrul operaţiunii „Malware“.

•  În absenţa liderului liberal Emilian Frâncu, aflat în concediu în Portugalia, candidatul liberal Cătălin Harnagea a apelat la sprijinul lui Cristian Buican pentru a nu se plimba singur ca Vodă prin lobodă prin Colegiul Bălceşti.

•  Deputatul Mitică Dragomir a fost în vizită pe la casa din Bălceşti. Mitică a fost muşcat de cîine care nu l-a mai recunoscut!

•  Petre Ungureanu va fi exclus de pe lista candidaţilor PDL din Râmnic. Primarului Mircia Gutău nu are de ce să îi pară rău. Oricum Bebe nu numai că nu l-a ajutat cu nimic, dar l-a şi încurcat.

•  Sorin Ghiţă primarul comunei Vlădeşti va fi nevoit să renunţe la candidatura sa pentru un mandat de deputat în colegiul Râmnic Nord. Conducerea PSD a luat decizia de a interzice primarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Cosnilii Judeţene să participe la alegerile parlamentare. Măsura pare justificată de costurile ridicate ale unor noi alegeri în cazurile în care aceştia ar ajunge parlamentari şi ar fi necesare alegeri parţiale.

• Enoriaşii din satul Cremenari, comuna Galicea, sunt foarte nemulţumiţi de preotul lor. Aceştia ne-au spus că „popa“ se ocupă mai mult de afaceri decât de treburile bisericeşti. Părintele a ajuns să aibă vilă cu două etaje şi vreo şapte maşini, pe care le foloseşte ca taxiuri. „Nababul“ în haine preoţeşti este acuzat că nu tai întotdeauna chitanţe pentru diferitele servicii de natură religioasă. Biserica din Cremenari arată jalnic chiar dacă preotul a primit în nenumărate rânduri bani de la enoriaşi pentru renovare. Vom reveni cu informaţii despre „popa“ din Cremenari.

• O doamnă profesoară din comuna Racoviţa, membră a PSD-ului, face politică în şcoală. Aceasta adoptă un comportament, care nu cadrează deloc cu statutul de cadru didactic.

• Te doare capul, nu altceva!!! Pe un post respectabil de televiziune într-una din serile trecute se discuta cu mult tam-tam despre „Jaful din Munţii Lotrului“. În speţă se discuta despre defrişările masive din zonă. Am amuţit pur şi simplu când am văzut cine înfiera aceste „tăieri iraţionale şi ilegale“, un anume domn Gheorghe Diaconeasa, fost şef de Ocol Silvic la Voineasa.

Astfel toată emisiunea a căzut într-un ridicol total. Iată ce spunea „Curierul Naţional“ în urmă cu trei ani despre „onorabilul“ personaj: În urma controlului efectuat de ITRSV Vâlcea privind respectarea regimului silvic de către proprietarii privaţi persoane fizice s-a constatat că 21 de proprietari au fost puşi în posesia unei suprafeţe de 127 ha de pădure „fără contracte de administrare sau paza cu structuri silvice autorizate“, din care au fost „rase“ 60 de ha. „Din această suprafaţă, pentru 44 de ha au fost întocmite APV-uri (acte de punere în valoare), 14 hectare fiind tăiate ilegal. Volumul de masă lemnoasă tăiată fără respectarea legii este de 5.300 de metri cubi în valoare de 806.000 de lei noi“, ne-a declarat Mihai Gasparel.

Numai că nici taierile de arbori pentru care au fost întocmite APV-uri nu sunt tocmai legale, în acest caz, inspectorii descoperind că Ocolul Silvic Voineasa a pus în valoare masa lemnoasa (a constituit APV-uri) „fără întocmirea în prealabil de studii sumare de amenajare, pentru tăieri rase pe parchete mici, pe suprafeţe mai mari de 3 ha care au fost exploatate“. Cu alte cuvinte, persoanele din conducerea Ocolului au eliberat „artificial“ acte de punere în valoare a pădurilor, astfel încât acestea să poată fi valorificate, deşi legea prevede că nu se pot tăia suprafeţe mai mari de 3 ha, din proprietatea unui singur deţnăor.

„Punerea în valoare fără solicitarea şi în lipsa proprietarului, nedelimitarea parchetelor de marcă pătrată şi neîntocmirea fişelor înălţimilor arborilor sunt numai câteva din neregulile descoperite la Ocolul Silvic Voineasa, motiv pentru care conducerea acestuia, respectiv şeful de ocol, inginer Gheorghe Diaconeasa, şi tehnicienii Dumitru Pomană, Gabriel Năstăsescu şi Ion Anton au fost sancţionaţi administrativ de către Regia Naţională a Pădurilor, fiind totodată şi anchetaţi penal“, ne-a mai spus şeful Direcţiei de Control.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe